ICCJ. Decizia nr. 1502/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1502/2006
Dosar nr. 22451/1/2005
(nr. vechi 6848/2005)
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 813 din 7 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5576/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., a fost condamnat inculpatul B.N.R. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciu fiind acoperit integral.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 10 septembrie 2004 - 8 ianuarie 2005.
S-a luat act că inculpatul a fost arestat în altă cauză.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a calificării faptei, ca nefondat.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.000.000 lei.
Instanţa de judecată a reţinut că, la data de 10 iulie 2004, în jurul orei 12,00, inculpatul, însoţit de două persoane, circula pe Aleea Imaşului unde a văzut pe partea vătămată M.G., care era însoţit de câţiva prieteni. Observând că poartă un lănţişor de aur, l-a chemat de-o parte şi i-a aplicat două palme, după care i-a scos lănţişorul de la gât.
Această faptă a fost observată de mai mulţi martori, iar F.A.C. i-a cerut să restituie lănţişorul, însă inculpatul i-a ameninţat cu bătaia pe cei prezenţi dacă sesizează organele de poliţie.
Cele de mai sus au fost stabilite pe baza proceselor-verbale şi planşele foto întocmite de organele de cercetare penală, declaraţiile martorilor, ale părţii vătămate şi inculpatului.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat să avanseze versiunea că persoana vătămată i-a predat de bună voie lănţişorul, urmând să i-l restituie ulterior.
Avându-se în vedere ansamblul probelor administrate, instanţa a înlăturat această apărare.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel inculpatul B.N.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.
S-a solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt, avându-se în vedere că nu a intrat în posesia bunului prin violenţă sau ameninţare.
În subsidiar, s-au pus concluzii de reducere a pedepsei, care este prea aspră, avându-se în vedere împrejurările comiterii faptei şi persoana inculpatului, care este elev în clasa a VI-a.
Prin Decizia penală nr. 796/ A din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva sentinţei penale sus menţionate.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârile instanţei de fond şi apel sunt lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât şedinţa a fost publică iar inculpatului minor i s-a produs o vătămare prin aceea că, fiind întrebat în public dacă este fiul unui inculpat din clanul Cămătarilor, i-a fost afectată starea de sănătate psihică, în condiţiile în care inculpatul urma un tratament psihiatric.
Pe de altă parte, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 8 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a arătat că acestuia din urmă i-a fost respinsă o cerere de expertiză psihiatrică, deşi a prezentat acte medicale din care reiese că sufere de afecţiuni psihice anterior săvârşirii faptei.
Totodată, au fost reiterate critice din apel privind greşita încadrare juridică dată faptei, apreciindu-se că în sarcina inculpatului nu se poate reţine decât infracţiunea de furt calificat, deoarece a sustras bunul fără a exercita violenţe, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de cercetare judecătorească.
Sub aspectul individualizării pedepsei, se arată că modalitatea de executare aleasă de instanţe nu este de natură să permită inculpatului minor reintegrarea în societate, tratarea corespunzătoare a boli psihice de care suferă şi continuarea studiilor. Se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 4, 8, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Critica ce vizează nulitatea absolută a hotărârilor deoarece s-au încălcat dispoziţiile privitoare la publicitatea şedinţei, este nefondată, atât la instanţa de fond cât şi la apel cauza judecându-se în şedinţă nepublică, conform dispoziţiilor art. 485 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în raport de vârsta inculpatului care este minor, fiind născut la 27 februarie 1988.
2. În ceea ce priveşte lipsa expertizei psihiatrice, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, întrucât, deşi nu se afla în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. (2) C. pen., inculpatul minor având peste 16 ani la data săvârşirii faptei, organul de urmărire penală a dispus o expertiză medico-legală psihiatrică, la solicitarea inculpatului şi în baza actelor medicale prezentate, în condiţiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., concluziile acesteia fiind în sensul că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat.
3. Referitor la susţinerile privind greşita încadrare juridică a faptei ca tâlhărie, deşi inculpatul nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate în vederea deposedării, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi apel au aplicat corespunzător dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., dând relevanţă declaraţiilor administrate, în principal, în faza de urmărire penală, din care reiese că inculpatul a aplicat două palme părţii vătămate ca urmare a refuzului acesteia de a-i da lanţul din aur de la gât şi, respectiv, înlăturând motivat declaraţiile unor martori, prieteni ai inculpatului, care, în faţa instanţei, au revenit parţial asupra declaraţiilor de la urmărirea penală, în sensul neconfirmării violenţelor.
Pe de altă parte, apărarea inculpatului cum că a luat lanţul doar pentru câteva zile, urmând să-l restituie părţii vătămate, este infirmată de faptul că, în aceeaşi zi, a remis lanţul unui prieten care l-a valorificat la o casa de amanet, inculpatul primind suma de 200.000 lei.
Aşadar, din probele administrate în cauză reiese că sunt întrunite atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă a infracţiunii de tâlhărie, astfel că recursul este nefondat şi sub acest aspect.
4. În ceea ce priveşte critica ce vizează greşita individualizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului (cu o atitudine parţial sinceră pe parcursul procesului penal, arestat preventiv pentru comiterea altor fapte). În raport de aceste date, instanţele au apreciat că nu sunt întrunite condiţiile art. 81 sau 861 C. pen., pentru ca reeducarea inculpatului să se facă fără executare iar faptul că inculpatul, în vârstă de 16 ani, este elev în clasa a VI a cu frecvenţă redusă nu este un argument suficient pentru a nu se aplica o pedeapsă privativă de libertate, în vederea realizării scopului preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. Totodată, Curtea constată că instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă atunci când a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege, nefiind motive pentru reducerea acesteia.
Pentru aceleaşi considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva deciziei penale nr. 796/ A din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1485/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1517/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
