ICCJ. Decizia nr. 1580/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1580/2006
Dosar nr. 1030/1/2006
Şedinţa publică din 10 martie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a admis cererea de amânare formulată de apărătorul petentului C.M. în vederea studierii dosarului şi pentru pregătirea apărării şi a fixat termen pentru soluţionarea cauzei la data de 26 ianuarie 2006.
Împotriva acestei încheieri, petentul, prin reprezentant legal C.M. a declarat recurs, considerând că în mod nelegal instanţa nu s-a pronunţat prin încheiere asupra cererii de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane şi „nu a motivat respingerea, lăsând problema în suspensie".
Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil.
Conform art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Or, împotriva încheierilor prin care s-a dispus amânarea cauzei, dispoziţiile Codului de procedură penală nu prevăd calea separată a recursului, ci doar, conform art. 361 alin. (2) din acest cod, posibilitatea atacării lor numai odată cu fondul.
Prin urmare, constatând că împotriva încheierii atacate nu există calea recursului, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 30 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.M., prin reprezentantul legal C.M., împotriva Încheierii din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7114/2005.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1540/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1596/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|