ICCJ. Decizia nr. 1629/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1629/2006
Dosar nr. 2283/1/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 575 din 2 noiembrie 2005, Tribunalul Braşov a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul P.I.L. din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în cea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
A condamnat inculpatul, la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive din 14 iulie 2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
S-a constatat vă moştenitorii victimei nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În fapt, s-a reţinut că, în 13 iulie 2005, în jurul orei 18,00, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a venit la domiciliul părinţilor săi, din comuna Ticuşi jud. Braşov, unde se aflau victima R.I., concubina acestuia, B.A.M., P.N., fratele inculpatului R.M.A., sora victimei şi concubina fratelui inculpatului.
Inculpatul s-a aşezat la masă pentru a mânca. La un moment dat i-a solicitat fratelui său bicicleta pentru a se deplasa la serviciu însă acesta a refuzat întrucât o promisese anterior victimei pentru a se deplasa la domiciliul părinţilor săi.
Inculpatul a luat un cuţit de pe masă şi l-a pus la gât fratelui său, după care a mers în curte şi a tăiat cauciucurile bicicletei cu cuţitul.
A revenit în casă şi, fără a exista o altercaţie cu victima, a lovit-o o dată cu cuţitul în zona inimii după care a fugit cu cuţitul în mână după R.M.A. şi B.A.M., afirmând că le va omorî şi pe ele.
După ceva timp inculpatul a ieşit din curte şi fetele au intrat în casă unde au constatat că R.I. decedase.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a criticat-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei, pentru neaplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, pentru durata redusă a pedepsei.
Inculpatul a declarat apel şi a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, motivele de apel invocate, dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Starea de fapt a fost reţinută de prima instanţă după administrarea nemijlocită a probelor şi coroborarea lor.
Încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în mod temeinic de instanţă, întrucât nu a fost săvârşită în public, astfel cum s-a reţinut prin rechizitoriu.
Chiar dacă în locuinţă se aflau mai multe persoane, reuniunea avea caracter privat, de familie, datorită relaţiilor existente între persoanele prezente: fratele său şi concubina lui, fratele ei şi concubina acestuia. Între acestea existau relaţii de convieţuire, de gospodărire în comun, astfel încât aceste persoane se comportau ca o familie.
Prin motivele de apel s-a apreciat că fapta este săvârşită în public întrucât a fost comisă într-un loc inaccesibil publicului cu intenţia de a fi auzită, iar rezultatul s-a produs în prezenţa a două sau mai multor persoane.
S-a constatat că susţinerea este nefondată. Fapta inculpatului s-a petrecut în interiorul locuinţei. Nici o altă persoană decât cele arătate nu a auzit sau văzut săvârşirea ei sau producerea rezultatului. Persoanele aflate în casă se exclud datorită naturii speciale a relaţiilor dintre ele.
S-a constatat că durata pedepsei aplicate nu corespunde scopului pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen.
Criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu au fost valorizate în întregime.
Inculpatul a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, însă din probele administrate nu rezultă astfel de împrejurări.
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, că nu are antecedente penale, că a cooperat cu organele judiciare, că are un intelect la limită, nu pot constitui împrejurări care să aibă consecinţa urmărită, în sensul reducerii pedepsei, dar sunt avute în vedere de instanţă în cadrul aprecierii circumstanţelor personale ale inculpatului.
S-a constatat că inculpatul a acţionat astfel cum s-a reţinut mai sus fără a avea nici un motiv obiectiv pentru fapta sa. Spontaneitatea acţiunii sale confirmă tulburările de comportament cu care a fost diagnosticat inculpatul de către medicii legişti. Aceasta indică şi gradul de periculozitate a acestei persoane care nu acţionează în limitele permise de societate.
Prin Decizia penală nr. 24/ Ap din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a dispus următoarele:
I. A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 575 din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei şi a neaplicării pedepsei complementare şi rejudecând în aceste limite:
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.I.L. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., de la pedeapsa de 10 ani închisoare, la pedeapsa de 12 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
II. A respins apelul declarat de inculpatul P.I.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A dedus prevenţia inculpatului începând cu data de 14 iulie 2005 la zi şi a menţinut în continuare starea de arest preventiv a acestuia.
Onorariul pentru avocat oficiu, în sumă de 1.000 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi s-a inclus în cheltuielile judiciare.
A obligat inculpatul să plătească statului suma de 140 lei RON, cu titlul de cheltuieli judiciare, restul acestora rămânând în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul P.I.L.
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate, în cauză pentru nelegalitate, susţinând că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Se arată, în motivele de recurs că reuniunea de persoane în prezenţa cărora inculpatul a săvârşit infracţiunea nu are caracterul unei reuniuni de familie, potrivit art. 152 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că aprecierea caracterului de „familie" trebuie raportată la definiţia din art. 149 C. pen., privind noţiunea de „rude apropiate".
Parchetul a solicitat admiterea recursului sub aspectul schimbării încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Recursul parchetului va fi examinat, în drept, pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greşita încadrare juridică dată faptei.
Prin recursul său, inculpatul P.I.L. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pedeapsă pe care o consideră severă în raport cu circumstanţele sale personale: tânăr, infractor primar şi cu o atitudine procesuală corespunzătoare de recunoaştere şi regret a faptei comise.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de parchet şi inculpat, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate.
Astfel, se reţine că în cauză a fost corect reţinută, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, care a fost anterior expusă şi căreia i s-a dat şi o încadrare corespunzătoare şi în drept.
Înalta Curte apreciază că, în drept, fapta recurentului inculpat, care în data de 13 iulie 2005, în timp ce se afla în cadrul unei reuniuni a aplicat victimei R.I. o lovitură de cuţit în zona inimii, provocându-i decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Corect au reţinut instanţa de fond şi cea de apel că în sarcina inculpatul nu poate fi reţinută infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 152 lit. d) C. pen., astfel cum susţine parchetul.
Săvârşirea omorului în public este un element circumstanţial şi se realizează atunci când omorul este săvârşit „în public" în înţelesul explicat în art. 152 C. pen.
Astfel, potrivit art. 152 lit. d) C. pen., este săvârşită în public fapta săvârşită într-o reuniune de mai multe persoane, cu excepţia acelor reuniuni care, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante pot fi considerate că au un caracter de familie.
Aprecierea „caracterului de familie" nu trebuie raportată la definiţiile din art. 149 C. pen., privind noţiunea de „rude apropiate" şi respectiv art. 1491 C. pen., privind noţiunea de „membru de familie", întrucât legea pe de o parte, respectiv art. 152 C. pen., nu face trimitere la aceste prevederi legale, iar pe de altă parte, foloseşte sintagma „reuniuni care pot fi considerate că au caracter de familie".
Folosind această sintagmă, legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului calificarea unor astfel de reuniuni, în raport de condiţiile specifice fiecărei speţe, neavând relevanţă pentru reţinerea elementului circumstanţial agravant caracterul organizat sau nu al acesteia, scopul sau durata reuniunii, ca de altfel nici legăturile de rudenie, iar sensul legii civile, între participanţi la întâlnirea respectivă.
În cauză, se constată, din actele dosarului că, fapta a fost comisă în locuinţa părinţilor inculpatului, unde domiciliau şi fratele acestuia, martorul P.N., şi sora victimei, martora R.M.A., locuinţă în care se aflau în vizită victima şi martora B.A.
Este cert că fapta a fost săvârşită într-o reuniune de persoane care a avut caracter privat, de familie datorită relaţiilor dintre persoanele participante, anterior menţionate.
Cum infracţiunea a fost comisă în interiorul unei locuinţe, unde avea lor o reuniune cu caracter familial, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan datorat împrumutului unei biciclete, nu se poate reţine că aceasta a fost săvârşită în public, în nici una din variantele prevăzute de art. 152 C. pen.
Înalta Curte constată, totodată, că pedeapsa stabilită de instanţa de apel a fost judicios individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri pentru reducerea acesteia.
Au fost avute în vedere atât circumstanţele personale ale inculpatului care este tânăr, infractor primar şi a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, dar şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, respectiv modul de acţiune, obiectul letal folosit (cuţitul), precum şi urmarea socialmente periculoasă, ireversibilă de altfel a faptei.
Circumstanţele personale pozitive ale recurentului inculpat nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante având în vedere gravitatea sporită a faptei săvârşită, precum şi împrejurările comiterii acesteia.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată, care de altfel a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege, corespunde, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, constatând că recursurile formulate sunt nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să le respingă ca atare.
Se va deduce la zi din durata pedepsei aplicate inculpatului P.I.L., durata prevenţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul P.I.L. împotriva deciziei penale nr. 24/ Ap din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 14 iulie 2005 la 14 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1605/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1632/2006. Penal → |
|---|
