ICCJ. Decizia nr. 1632/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1632/2006
Dosar nr. 22586/1/2005
(nr. vechi 6917/2005)
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 362/ S din 7 iulie 200, Tribunalul Braşov, secţia penală, a hotărât următoarele:
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.L.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul G.L.I. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.L.I.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din pedeapsa pe care inculpatul G.L.I. o va executa, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.S., la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul G.S. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.S.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din pedeapsa pe care inculpatul G.S. o va executa perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 octombrie 2004 la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul B.V.I. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.V.I.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din pedeapsa pe care inculpatul B.V.I. o va executa perioada reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., şi art. 1003 C. civ., a obligat inculpaţii G.L.I., G.S. şi B.V.I., în solidar, la plata către partea civilă C.A.S.J. Braşov a sumei de 9.273.000 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune materiale.
A constatat că partea vătămată M.M. a renunţat la pretenţiile civile formulate.
În baza art. 109 alin. final C. proc. pen., a dispus restituirea către partea vătămată M.M. a păturii aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov conform procesului verbal încheiat la data de 15 noiembrie 2004.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în data de 17 octombrie 2004, după ce au consumat băuturi alcoolice inculpaţii s-au deplasat împreună cu o căruţă pe direcţia Ucea – Sibiu. În timpul deplasării l-au acostat pe M.M. şi sub pretextul că acesta ar fi în relaţii apropiate cu numitul S.N., care le-ar fi datorat o sumă de bani, l-au urcat în căruţă şi i-au aplicat un număr mare de lovituri şi i-au luat calul cu care se deplasa în momentul în care s-a întâlnit cu inculpaţii.
În urma loviturilor aplicate, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului pedepselor şi în legătură cu neacordarea de despăgubiri civile către partea vătămată M.M., apreciindu-se că pedepsele nu sunt în concordanţă cu pericolul social concret al faptelor, iar partea vătămată nu a renunţat la pretenţiile civile.
Inculpaţii au solicitat, în principal achitarea lor, pe considerentul că faptele nu constituie infracţiuni, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice, din cele două infracţiuni reţinute în sentinţă în art. 181 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepselor.
Apelul declarat de parchet este fondat.
Din materialul probator administrat în cauză şi completat în apel la cererea inculpaţilor, rezultă fără nici un dubiu că aceştia, atunci când s-au întâlnit cu partea vătămată, au urcat-o în căruţa cu care se deplasau, iar acolo i-au aplicat nenumărate lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu un bici.
Leziunile suferite de partea vătămată, în mai multe zone ale corpului, au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare ceea ce demonstrează caracterul deosebit de violent al agresiunilor exercitate de către inculpaţi.
Fără nici o justificare, problema unei datorii băneşti a martorului S. neavând nici o legătură cu partea vătămată, inculpaţii şi-au însuşit un cal de la partea vătămată, ceea ce constituie o valoare importantă.
Partea vătămată a fost lipsită de libertate atâta timp cât inculp0aţii au considerat necesar să o ţină în căruţa cu care se deplasau şi să o lovească.
Prima instanţă a stabilit pedepse la minimul special prevăzut de lege, ceea ce nu este în concordanţă cu exigenţele art. 72 şi art. 52 C. pen.
Cuantumul pedepselor aplicate trebuie să reflecte modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, respectiv lovirea părţii vătămate, cu pumnii, picioarele şi cu biciul o anumită perioadă de timp, provocarea de numeroase vătămări acesteia, în mai multe zone ale corpului şi însuşirea unui bun cu valoare însemnată care demonstrează un pericol social deosebit de ridicat.
Pe de altă parte, coroborat cu acestea, se vor avea în vedere şi circumstanţele cu caracter personal, respectiv lipsa antecedentelor penale şi săvârşirea faptelor pe fondul unui consum exagerat de alcool, precum şi atitudinea procesuală oscilantă a inculpaţilor.
Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Apelul parchetului este fondat şi cu privire la modul de rezolvare a laturii civile.
Partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu 100.000.000 lei. În încheierea din 9 decembrie 2004 se consemnează că partea vătămată M.M. nu are pretenţii civile, însă în încheierea din 17 februarie 2005 se consemnează că partea vătămată are pretenţii civile în sumă de 100.000.000 lei.
Potrivit art. 320 C. proc. pen., prima instanţă era obligată să explice părţii vătămate posibilitatea de a participa la proces în calitate de parte civilă precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestei părţi, pentru ca persoana în cauză să poată decide în cunoştinţă de cauză dacă înţelege sau nu să se constituie parte civilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea a putut constata în mod direct că partea vătămată M.M. este o persoană lipsită de instrucţie şi de cunoştinţele necesare pentru a exercita din propria iniţiativă drepturile procesuale.
În aceste circumstanţe se poate aprecia că părţii vătămate nu i s-au asigurat toate condiţiile pentru a-şi exercita în mod corespunzător prerogativele procesuale şi implicit dreptul la apărare, de altfel, atunci când a fost întrebat în mod expres de către instanţă, M.M. a arătat că îşi menţine pretenţiile civile formulate anterior.
Fiind întrebată de către instanţa de apel, partea civilă a precizat că suma de 100.000.000 lei reprezintă daune morale cauzate prin suferinţa la care a fost expus.
Fiind legală constituirea de parte civilă şi neavând loc o renunţare la pretenţii, aşa cum din eroare a apreciat prima instanţă, Curtea a admis în parte pretenţiile formulate.
Apelurile declarate de către inculpaţi sunt nefondate.
Probele administrate dovedesc fără dubiu vinovăţia inculpaţilor în legătură cu infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.
Chiar în declaraţiile lor, inculpaţii recunosc în parte modul în care au acţionat, respectiv urcarea părţii vătămate în căruţă, aplicarea de lovituri şi însuşirea calului.
Motivaţia referitoare la împrejurarea că luarea calului s-a făcut în contul unei datorii pe care o cunoştinţă a părţii vătămate o avea faţă de inculpaţi nu are nici o relevanţă în cauză.
Exercitarea violenţelor este demonstrată atât cu declaraţia părţii vătămate cât şi cu actul de constatare medico-legală, precum şi cu declaraţiile martorilor care au văzut partea vătămată după săvârşirea faptelor.
Agresarea părţii vătămate s-a făcut cu scopul deposedării acesteia de bunul pe care îl avea, respectiv un cal, ceea ce demonstrează existenţa infracţiunii de tâlhărie.
Pe de altă parte, partea vătămată a fost ţinută cu forţa în căruţă o perioadă mai lungă de timp, împotriva voinţei acesteia, fiind supusă violenţelor din partea inculpaţilor, în aceste condiţii fiind întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 326/ Ap din 19 octombrie 2005, a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 362/2005, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a desfiinţat-o numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi şi soluţionarea laturii civile a cauzei.
Rejudecând în aceste limite:
A descontopit pedepsele aplicate inculpaţilor şi le-a repus în individualitatea lor.
A majorat pedepsele aplicate inculpaţilor G.L.I., G.S. şi B.V.I., în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., de la câte 7 ani la câte 9 ani închisoare.
În temeiul art. 33 şi 34 C. pen., a refăcut operaţiunea de contopire a acestor pedepse cu pedepsele de câte 7 ani închisoare, aplicate în baza art. 189 alin. (2) C. pen., pe care le-a păstrat, urmând ca, în final, inculpaţii să execute câte o pedeapsă de 9 ani închisoare.
A admis acţiunea civilă a părţii civile M.M. şi a obligat pe inculpaţii G.L.I., G.S. şi B.V.I. către acesta, în solidar, la 60.000.000 lei (ROL) daune morale şi a respins restul pretenţiilor civile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii G.L.I., G.S. şi B.V.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat pe inculpatul G.S. la 800.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii G.S. şi B.V.I., la câte 2.200.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariile de câte 1.400.000 şei (ROL), pentru cei doi apărători din oficiu, care se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 381, coroborat cu art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a celor trei inculpaţi şi a dedus din pedepsele aplicate, în continuare, perioadele executate de la 7 iulie 2005, la zi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii G.L.I., G.S. şi B.V.I.
Prin motivele de recurs, susţinute oral, inculpatul G.L.I. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate, în principal, şi pentru netemeinicie în subsidiar.
Primul motiv de nelegalitate, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., se referă la greşita compunere a instanţei de apel, completul care a soluţionat cauza fiind format din trei judecători, după cum rezultă din partea introductivă a deciziei.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se referă la greşita încadrare juridică dată faptei, susţinând că a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, însă nu i-a sustras acesteia calul.
Solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei, în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
În subsidiar, recurentul inculpat G.L.I. a solicitat reducerea pedepselor aplicate, având în vedere că a recunoscut că a lovit victima, că nu este cunoscut cu antecedente penale şi este căsătorit şi are copii minori în întreţinere.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat acest motiv de recurs pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul B.V.I. a invocat ca prim motiv de recurs, nelegala compunere a instanţei de apel, completul care a soluţionat apelurile formulate fiind compus din trei judecători.
Al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, se referă la greşita sa condamnare pentru infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate.
Astfel, acesta susţine că nu a lovit-o pe partea vătămată şi nici nu a participat la sustragerea calului, singura probă în acest sens fiind declaraţia părţii vătămate din faza cercetării judecătoreşti, care de altfel este în contradicţie cu primele declaraţii în care afirmase că recurentul nu a exercitat violenţe asupra acesteia.
Pentru aceste motive recurentul inculpat a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, faptă care nu a fost comisă de el.
Se susţine că instanţele au comis o gravă eroare de fapt, în sensul prevederilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate, recurentul susţine că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia, având în vedere că el conducea atelajul, fiind în faţa căruţei şi nu ştia ce se întâmplă în spatele său.
Pentru această faptă a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat redozarea pedepselor aplicate, invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În sfârşit, inculpatul G.S., prin, motivele de recurs critică hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări, în condiţiile în care nu a participat la comiterea faptelor datorită faptului că fiind în stare de ebrietate dormea în căruţă.
Se arată că apărarea inculpatului a fost susţinută şi de declaraţia părţii vătămate, dată în faţa primei instanţe, care a arătat că într-adevăr, recurentul dormea în căruţă.
Se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., se referă la faptul că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a apelului formulat de inculpatul G.S.
În subsidiar, recurentul-inculpat a solicitat redozarea pedepselor aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub motivele menţionate şi prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel (privind individualizarea pedepselor aplicate şi constituirea de părţi civile) fiind legale şi temeinice, fiind corespunzător motivate, atât în fapt cât şi în drept.
Astfel, corect s-a stabilit că faptele recurenţilor inculpaţi G.L.I., G.S. şi B.V.I., care, împreună, în seara zilei de 17 octombrie 2004, şi într-un loc public, au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată M.M. şi, prin violenţă, au sustras de la acesta un cal în valoare de 15.000.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Partea vătămată, la scurt timp după comiterea faptelor a relatat desfăşurarea evenimentelor în care a fost implicată.
Astfel, constant aceasta a declarat că, în seara zilei de 17 octombrie 2004, s-a întâlnit, întâmplător, cu cei trei recurenţi, care au început să-l lovească cu pumnii, picioarele şi cu un bici în diferite zone ale corpului, după care l-au legat şi l-au urcat în căruţă, împotriva voinţei sale şi s-au deplasat cu aceştia în direcţia opusă în care acesta dorea să meargă.
De menţionat este şi împrejurarea că datorită agresiunilor la care a fost supusă, partea vătămată nu şi-a mai putut controla nici reacţiile fiziologice.
În momentul în care l-au eliberat, inculpaţii, pentru a şterge urmele infracţiunii, l-au determinat pe M.D., tot prin ameninţări, să se spele într-un râu de sânge şi de materialele fecale, determinate de agresiunea săvârşită.
Calul sustras a fost dus la locuinţa recurentului G.L.I., de unde a fost găsit şi restituit părţii vătămate.
Declaraţiile părţii vătămate au fost coroborate cu declaraţiile martorilor V.I., S.D., S.N., A.I., cu raportul de constatare medico-legală în care s-a concluzionat că victima a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse, proces-verbal de cercetare, proces-verbal de reconstituire a comiterii faptelor, cât şi cu declaraţiile inculpaţilor, care au înţeles să-şi formuleze apărări de circumstanţă.
În cursul urmăririi penale, inculpaţii au declarat că s-au întâlnit cu partea vătămată şi sub pretextul că martorul S.N. ar fi avut o datorie faţă de inculpatul G.L.I., i-au cerut părţii vătămate să lege calul, cu care se deplasa, de căruţă.
Inculpatul G.L.I. a recunoscut că împreună cu G.S. l-au lovit pe M.D. cu pumnii, picioarele şi cu coada biciului peste faţă şi spate.
La rândul său, inculpatul G.S. a declarat că ceilalţi doi au lovit-o cu biciul pe partea vătămată, fără a-şi aduce aminte dacă şi el, la rândul său a lovit-o, în timp ce inculpatul B.V.I. a arătat că ceilalţi doi inculpaţi au lovit victima cu pumnii, picioarele şi coada biciului.
Apărările inculpaţilor făcute pe parcursul cercetării judecătoreşti, care au oferit diferite variante ale „neimplicării" lor la comiterea faptelor (ex. G.S. a declarat că a dormit în căruţă şi nu ştie ce s-a întâmplat, în condiţiile în care partea vătămată a fost urcată în căruţă, iar asupra sa s-a continuat exercitarea de violenţe, iar inculpatul B.V.I. a afirmat că nu „putea" să participe la săvârşirea faptelor şi nici nu a cunoscut ce s-a întâmplat pentru că era cu spatele la căruţă, el conducând caii), nu numai că sunt făcute pro causa în vederea exonerării de răspundere penală, ci sunt şi neverosimile şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Rezultă cu certitudine că toţi inculpaţii au lovit-o pe partea vătămată (acest aspect rezultă şi din numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei), iar scopul executării violenţelor a constat în sustragerea calului proprietatea părţii vătămate, astfel că nu poate fi primită susţinerea acestora că nu au comis infracţiunea de tâlhărie.
Este mai presus de orice îndoială că inculpaţii au urmărit însuşirea pe nedrept a calului proprietatea părţii vătămate, iar pentru înfăptuirea acestui scop nu numai că au exercitat violenţe asupra acesteia, dar au şi lipsit-o de libertate pe o perioadă de aproximativ o zi, timp în care victima a fost efectiv împiedicată de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu voinţa sa.
Cererea inculpatului G.L.I. de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de vătămare corporală nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
După cum s-a menţionat anterior, rezultă cu certitudine că toţi recurenţii inculpaţi au aplicat lovituri părţii vătămate în scopul sustragerii calului, infracţiunea de vătămare corporală, fiind „infracţiunea, mijloc" prin intermediul căreia aceştia au săvârşit furtul, infracţiunea, scop, infracţiuni care intră în conţinutul infracţiunii complexe, unice, de tâlhărie.
Mai mult decât atât, susţinerea recurentului G.L.I. că nu a participat şi la sustragerea calului este infirmată chiar de declaraţia dată în faza de urmărire penală în care arată că după ce au eliberat-o pe partea vătămată i-au spus că rămâne la ei calul respectiv, cal care de altfel a fost găsit chiar la locuinţa sa.
Se constată astfel că situaţia de fapt, încadrarea juridică dată faptelor şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea acestora au fost stabilite şi reţinute pe baza ansamblului probator administrat în cauză, neexistând contradicţii între hotărârea de condamnare şi actele dosarului.
Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost judicios individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri pentru reducerea acestora.
Astfel, în raport cu gravitatea sporită a faptelor care rezultă atât din modul de acţionare şi împrejurările comiterii, respectiv de trei persoane împreună, pe timp de noapte, prin violenţe repetate, durata relativ lungă a desfăşurării activităţilor infracţionale, cât şi prin urmările socialmente periculoase ale infracţiunilor comise care constau atât şi traumele psihice cauzate părţii vătămate, cât şi a leziunilor fizice produse se constată că sancţiunile aplicate corespund, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop educativ şi coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Instanţele au avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor la dozarea pedepselor, respectiv vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea procesuală oscilantă a acestora.
Circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor sunt reflectate în cuantumul pedepselor aplicate acestora, cuantum care de altfel a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise.
Cu privire la motivul de recurs formulat de toţi inculpaţii referitor la nelegala compunere a completului de judecată din apel, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.
Din verificarea deciziei pronunţate în apel se constată că la constituirea completului de judecată s-a strecurat o eroare materială în sensul că în dreptul numelui grefierului de şedinţă s-a trecut menţiunea greşită de „judecător", aspect care se coroborează cu împrejurarea că Decizia este semnată de cei doi judecători care au intrat în compunerea completului şi de grefierul de şedinţă.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţi.
Se va deduce prevenţia la zi pentru fiecare recurent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.V.I., G.L.I. şi G.S. împotriva deciziei penale nr. 326 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la 14 martie 2006 pentru fiecare dintre aceştia.
Obligă recurenţii inculpaţi B.V.I. şi G.L.I. la plata sumei de câte 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat G.S. la plata sumei de 120 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1629/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1634/2006. Penal → |
|---|
