ICCJ. Decizia nr. 1540/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1540/2006
Dosar nr. 30183/2/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 846 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a hotărât după cum urmează:
- a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., precum şi cea privind aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.;
- în baza art. 20, raportat la art. 174 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.D., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, cu aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 alin. (2), coroborat cu art. 174 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă reţinerea preventivă din data de 8 aprilie 2004 (o zi).
În baza art. 111, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuţitul folosit de inculpat la comiterea faptei.
În baza art. 14 şi a art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri, în sumă de 3.008.590 lei, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar Arseni, şi de 20.000.000 lei, către partea civilă M.B.C., cu titlu de daune morale.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că:
În dimineaţa zilei de 3 ianuarie 2004, între partea vătămată M.B.C., şi inculpat, în locuinţa acestuia din urmă, unde se mai aflau şi alte persoane, s-a produs o altercaţie verbală în legătură cu împărţirea unei sume de bani, altercaţie care a degenerat în îmbrânceli reciproce, împrejurări în care M.B.C. a fost înjunghiat de inculpat în regiunea abdominală stângă, suferind leziuni care au necesitat, pentru vindecare, 30-35 zile îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Prin Decizia penală nr. 895 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, admiţându-se apelul inculpatului, acesta a fost condamnat, la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) şi a art. 74 lit. a) C. pen.; pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei principale, a tuturor drepturilor prevăzute de 64 C. pen., a fost restrânsă la interzicerea doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., iar pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a fost înlăturată; totodată, au fost reduse despăgubirile civile, de la 3.008.590 la 1.504.295 lei, pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar Arseni şi de la 20.000.000 lei la 10.000.000 lei, pentru partea civilă M.B.C.; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul parchetului a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că judecătorul fondului, deşi a stabilit temeinic starea de fapt, pe care în mod corect a încadrat-o în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., şi a înlăturat în mod justificat apărarea privind legitima apărare depăşită [(art. 73 lit. a) C. pen.)], a omis să reţină că inculpatul a săvârşit agresiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, care a avut o atitudine sfidătoare, şi a însuşit pe nedrept o sticlă de whisky din locuinţa acestuia şi a încercat să dispară, şi să facă, în consecinţă, aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.; adăugând circumstanţa atenuantă legală a provocării circumstanţelor atenuante judiciare reţinute la fond, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu constituie un temei pentru reducerea pedepsei stabilite de instanţa de fond, ci doar pentru reducerea, la jumătate, a despăgubirilor civile.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul I.D.
Parchetul a solicitat, în principal, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, deoarece apelurile au fost judecate fără ca partea civilă M.B.C. să fi fost legal citată, iar în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen., majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin înlăturarea circumstanţei atenuante legale a provocării, greşit reţinută în apel.
Recursul parchetului nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că, prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2005, s-a luat act de manifestarea de voinţă a părţii civile M.B.C., care nu declarase apel, de a nu mai participa la judecarea cauzei, şi de precizarea procurorului de şedinţă că nu mai susţine şi motivul de apel privind despăgubirile civile patrimoniale solicitate de această parte civilă, precizare urmată de acordul expres ca aceasta să nu mai fie citată;
Ca urmare, instanţa de apel a dispus restrângerea cadrului procesual şi necitarea, în continuare, a părţii civile M.B.C., care, după cum se constată, a uzat de dreptul său de a dispune cu privire la latura civilă a cauzei, potrivit principiului disponibilităţii.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs al parchetului se constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei. Pe de altă parte, se constată că, în condiţiile în care inculpatul beneficiază, pe lângă atenuanta legală a provocării, şi de circumstanţele atenuante judiciare, corect reţinute, pedeapsa aplicată acestuia este necesară şi suficientă realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen., încât nu este cazul să fie majorată.
Inculpatul, în recursul său, prin apărător, a solicitat, referitor la latura penală:
- în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) şi e) C. proc. pen., deoarece în cauză este incidentă circumstanţa atenuantă a provocării şi legitima apărare, dar el nu a acţionat cu intenţia de a ucide, „neexistând nimic premeditat şi nefiind astfel, întrunite, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor", motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.;
Asupra acestui motiv de casare;
Achitarea inculpatului în raport cu pretinsul concurs dintre provocare şi legitimă apărare, care, în opinia apărării, ar caracteriza, concomitent, cazurile de achitare prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. d) şi e) C. proc. pen., nu se justifică. Examinate sub aspectul lor subiectiv, ele se exclud reciproc. Pe de altă parte aşa cum corect a constatat instanţa de apel, încercarea eşuată a victimei de a-l lovi pe inculpat cu sticla a avut loc după ce acesta o înjunghiase, încât condiţiile legitimei apărări nu sunt întrunite. Este exclusă şi coexistenţa cazurilor de achitare prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. d) şi e) C. proc. pen., care privesc lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv, existenţa vreuneia din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. De altfel, lipsa premeditării nu înseamnă lipsa intenţiei de a ucide, care, în speţă, este una indirectă, după cum corect s-a reţinut şi în hotărârile judecătoreşti pronunţate.
Aşa fiind, motivul de casare examinat mai sus se constată că este nefondat.
Referitor la criticile subsidiare formulate de inculpat:
- într-un prim subsidiar, s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu menţinerea circumstanţelor atenuante reţinute la fond şi în apel [(motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)].
Încadrarea juridică a faptei, în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., a fost contestată şi la fond şi în apel, însă cererea de schimbare a acesteia în art. 180 alin. (2) C. pen., la fond, respectiv, în art. 181 alin. (1) C. pen., în apel, a fost respinsă cu justificat temei, ambele instanţe reţinând corect, în baza probelor administrate, că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, intenţie evidenţiată neîndoielnic de însăşi materialitatea faptei comise.
Faţă de cele arătate, şi acest motiv de casare se constată că este nefondat.
- într-un al doilea subsidiar, a solicitat reducerea mai accentuată a pedepsei sub minimul special şi aplicarea art. 81 C. pen. sau, cel puţin, a art. 861 C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen..
Nici acest motiv de casare nu este întemeiat.
Pedeapsa de numai 2 ani şi 6 luni închisoare, apropiată de minimul special potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., se apreciază a fi necesară realizării finalităţii înscrise în art. 52 C. pen. şi urmează a fi menţinută, circumstanţele atenuante reţinute neputând justifica reducerea acesteia.
Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 81 alin. (3) C. pen. şi ale art. 861 alin. (3) C. pen., nu se poate dispune nici suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi nici suspendarea executării acesteia sub supraveghere, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor fiind mai mare de 15 ani închisoare.
În fine, referitor la latura civilă, s-a solicitat înlăturarea obligării inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă M.B.C., consecutiv achitării acestuia, solicitată, în principal, în latura penală.
Din examinarea probelor dosarului rezultă că despăgubirile civile pentru repararea prejudiciului moral suferit de victima agresiunii au fost corect acordate, astfel că nici acest motiv de casare nu este fondat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 895 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1536/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1580/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
