ICCJ. Decizia nr. 1777/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 6 din 10 ianuarie 2005 a Tribunalului Brăila a fost respinsă contestația formulată de condamnatul M.N. contra executării sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunțată de același tribunal, prin care a fost condamnat, la 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 15 C. pen., și art. 458 C. proc. pen., întrucât prin O.U.G. nr. 207/2000, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 456/2001 care a modificat art. 146 C. pen., nu a fost stabilită o pedeapsă mai ușoară pentru infracțiunea de înșelăciune comisă de condamnat, iar sancțiunea aplicată acestuia este mai mică decât maximul special.
Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia penală nr. 468/ A din 24 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Hotărârea sus-menționată a fost recurată de condamnatul contestator M.N. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., întrucât instanțele nu s-au pronunțat cu privire la motivul pe care l-a invocat, referitor la aplicarea legii penale mai favorabile. Apărătorul condamnatului a solicitat în raport de dispozițiile art. 15 și art. 12 C. pen., cu referire la art. 458 și art. 461 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, admiterea contestației la executare și în principal schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen., și aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de noua încadrare având în vedere modificarea dispozițiilor art. 146 C. pen., prin Legea nr. 456/2001. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate condamnatului.
Recursul declarat este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 293 din 29 octombrie 1999 a Tribunalului Brăila contestatorul a fost condamnat, la 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 39 C. pen., s-a contopit restul de 714 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 265 din 13 februarie 1996 pronunțată de Judecătoria Buzău cu pedeapsa de 12 ani închisoare, dispunându-se ca M.N. să execute sancțiunea de 12 ani închisoare care a fost sporită cu un an, în total 13 ani închisoare.
Conform art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen.
Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
Curtea, examinând hotărârile atacate în raport de modificările aduse, art. 146 C. pen., care definește consecințele deosebit de grave prin O.U.G. nr. 207/2000 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 456/2001 față de prevederile art. 15 C. pen., apreciază că atât sentința cât și decizia s-au dat cu respectarea prevederilor legale și ca atare vor fi menținute.
Pe calea contestației la executare nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, dar prin sus-menționatele modificări ale art. 146 C. pen., în mod indirect și facultativ, pedeapsa principală în cazul infracțiunii comise de inculpat prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen., poate fi în principiu modificată.
în speță însă, temeinic și legal, prin aplicarea art. 15 C. pen., instanțele au respins cererea condamnatului de reducere a pedepsei de 13 ani închisoare, aceasta nefiind obligatorie ci facultativă.
înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate condamnatului contestator față de gravitatea faptei comise, frecvența unor asemenea infracțiuni, valoarea ridicată a prejudiciilor cauzate părților civile și împrejurarea că recurentul este recidivist.
Față de aceste considerente, constatând nefondate criticile formulate de recurentul condamnat, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea sus-numitului la cheltuieli judiciare către stat.
S-a stabilit ca onorariul pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 947/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1367/2006. Penal → |
|---|
