ICCJ. Decizia nr. 1119/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 371/ S din 8 iulie 2005, a condamnat pe inculpatul A.F.A., la:

- un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. e), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), și art. 266 pct. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 348 C. proc. pen., a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: facturile fiscale nr. 4811909 din 17 iunie 1997 și nr. 4109133 din 29 mai 1977 și chitanțele nr. 374, 381, 989, 381 și 398, 405 și 469.

Prin aceeași sentință, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 237 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu (având ca obiect contestație la executare) în pedepsele componente de:

- 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;

- 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;

- 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;

- 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., și

- sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare pe care l-a înlăturat temporar.

în baza art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 și art. 34 C. pen., a dispus contopirea celor 4 pedepse mai sus menționate cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume, 5 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, astfel că în final va executa pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

în baza art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa de executat perioadele executate de la:

- 20 august 1998 până la 10 august 1999;

- 31 iulie 2000 până la 27 august 2001;

- 29 martie 2002 până la 24 iulie 2002;

- 28 ianuarie 2003 până la 1 aprilie 2005;

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 237/2004 și emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească:

- statului român, prin A.N.A.F., suma de 13.617.626 lei (rol), din care 9.227.229 lei (rol) reprezintă impozit pe profit, iar 4.394.397 lei (rol) TVA, pentru ambele cu majorările de întârziere aferente calculate de la 1 ianuarie 1998 până la data plății efective a debitului;

- SC E. SRL prin lichidator SC R.V.A. SA, suma de 43.318.500 lei (rol) cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 1 aprilie 1998 și până la plata efectivă a debitului.

în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei (rol) cu titlu de cheltuieli judiciare, în care sunt incluse onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în toate fazele procesuale, sume ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

în perioada mai 1997 - martie 1998, inculpatul A.F.A. a îndeplinit funcția de contabil șef la SC E. SRL, ocazie cu care și-a însușit, în interes personal și în interesul SC S.I. SRL, sume de bani pe care le administra, întocmind în fals documente contabile justificative pe care le-a înscris în evidența contabilă, iar ca urmare a înscrierii în evidențele contabile ale SC E. SRL și SC S.I. SRL, a unor asemenea documente justificative, false, a diminuat taxele și impozitele datorate statului.

în același timp, s-a mai reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societăților SC E. SRL și SC S.I. SRL, în interes propriu și în favoarea altei societăți.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov pe care a criticat-o cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră prea mică, precum și la greșita deducere a perioadei executată.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 335/ AP din 26 octombrie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a casat sentința atacată pe care a desființat-o în întregime și rejudecând cauza, în temeiul art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru completarea și refacerea urmăririi penale.

în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov este întemeiat însă pentru alte considerente decât cele invocate și anume:

- în cauză unele activități desfășurate de către organele de urmărire penală, cum ar fi declarațiile de martori, o constatare tehnico-științifică grafologică și audierea inculpatului au avut loc înainte de începerea urmăririi penale, fără a fi valorificate ulterior în condițiile art. 224 C. proc. pen.;

- în cauză nu există decât o declarație dată de inculpat, datată 17 decembrie 1998, și procesul verbal de prezentare a materialului, care a avut loc la 6 ianuarie 1998, situat în cursul urmăririi penale.

Aceste aspecte, a arătat instanța de apel, evidențiază faptul că, în realitate, urmărirea penală lipsește, aceasta constituind o încălcare a legii, făcând să fie lipsite de eficiență juridică toate actele de procedură realizate înainte de începerea urmăririi penale.

Mai mult, a arătat instanța de apel, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., art. 226 din Legea nr. 31/1990,art. 40 din Legea nr. 82/1991,art. 2151C. pen., prin rechizitoriu, fiind trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, motiv pentru care acesta nu și-a putut asigura apărarea în cursul urmăririi penale [(este vorba de art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și art. 2151alin. (2) C. pen.)].

în același context, instanța de apel a arătat că, în plus, prin rechizitoriu, s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), care, de asemenea, nu a fost pusă în vedere inculpatului cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, după cum, înainte de a se lua inculpatului prima declarație, nu i s-au adus la cunoștință învinuirile ce i se aduc și încadrarea juridică a faptelor, urmărirea penală fiind pornită la 7 luni după încheierea procesului verbal de prezentare a materialului de la dosar.

Procedând în acest fel, a concluzionat instanța de apel, în cauză a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, iar actele de urmărire penală întocmite în condițiile arătate sunt lovite de nulitate, fapt ce echivalează cu o neefectuare de urmărire penală și care nu se poate înlătura în alt mod, decât prin restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii acesteia cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatului, ocazie cu care urmează a se proceda la audierea martorilor, efectuarea unei expertize grafologice și a unei expertize financiar-contabile, la ascultarea inculpatului, ocazie cu care i se va pune în vedere toate învinuirile, cu încadrarea juridică completă și i se va da posibilitatea să-și formuleze apărările necesare.

S-a mai arătat că în cursul refacerii urmăririi penale urmează a fi verificare toate solicitările pe care inculpatul înțelege să le formuleze în apărare în sensul de administrare de probe.

împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A.F.A. care, prin motive comune de casare au criticat decizia instanței de apel cu privire la greșita restituire a cauzei la organul de urmărire penală, întrucât în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 333 C. proc. pen., motiv pentru care au solicitat casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A.F.A. sunt întemeiate.

Motivele pentru care instanța de apel a dispus restituirea cauzei la organul de urmărire penală nu fac parte din categoria celor la care se referă art. 333 C. proc. pen.

Dacă ar fi să se aprecieze în concret situațiile la care s-a făcut referire în cauză s-ar impune a se discuta dacă e cazul unei nulități a unor acte sau a tuturor actelor de urmărire penală și care dintre cele două nulități absolută sau relativă, operează în cauză.

Sub acest aspect, instanța de apel nu a dat răspuns ferm, mulțumindu-se să afirme că este vorba de o nulitate în parte și netemeinicie în altă parte.

Stabilirea categoriei de nulitate care ar fi operabilă în cauză prezintă interes deosebit, știut fiind faptul că numai nulitatea absolută poate fi luată în discuție de instanță, chiar din oficiu și indiferent de faza procesuală în care se află cauza, în timp ce nulitatea relativă se invocă doar de partea a cărui drept se pretinde că a fost încălcat, iar termenul în care se poate face aceasta, trebuie să se situeze imediat după îndeplinirea actului sau dreptului pretins încălcat.

în cauză se constată că nu este vorba de o nulitate absolută, întrucât inculpatului, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală i s-a adus la cunoștință învinuirile ce i se aduc, pe care nu le-a contestat, aceeași poziție avându-o și în fața instanței de judecată, în sensul că nu a contestat nici probele administrate și nici veridicitatea ori temeinicia lor, având o altă poziție asupra modului de interpretare a acestora.

Prin urmare, așa stând lucrurile, nu se poate vorbi de o vătămare a intereselor inculpatului, iar actele și activitățile efectuate, chiar înainte de începerea urmăririi penale, însușite de către acesta, au devenit valide și constituie probe, în măsura în care nu se dovedește contrariul.

în aprecierea măsurii dispusă, instanța de apel, era necesar să țină seama și de poziția inculpatului care nu a negat faptele reținute în sarcină, iar aspectele cu care acesta nu a fost de acord au fost verificate în cursul judecății de către prima instanță, dovedindu-se că nu au suport în materialul probator de la dosar și nici alte dovezi în combaterea învinuirii aduse nu au fost produse.

De asemenea, se constată că, în cursul judecății inculpatul nu a infirmat concluziile expertizei grafologice, ceea ce înseamnă că și-a însușit-o după cum nu a putut produce nici alte dovezi cu putere de probă care să combată cele administrate de organul de urmărire penală.

Admițând însă chiar situația că inculpatul a contestat unele probe administrate în cursul urmăririi penale, iar instanța de apel le-ar fi considerat pertinente, situația ce se impunea tot nu era aceea de restituire a cauzei la organul de urmărire penală, întrucât avea posibilitatea să le refacă, acest aspect neputând fi asimilat condiției prevăzută de art. 333 C. proc. pen., și anume că administrarea acestor probe nu s-ar putea face decât cu mare întârziere.

Prin urmare în cauză nefiind vorba de o încălcare a drepturilor procesuale ale inculpatului care să fie sancționate cu nulitatea absolută, ci de o eventuală nulitate relativă neinvocată de cel îndrituit în condițiile cerute de lege și nici de administrarea unor probe care s-ar putea face cu mare întârziere, instanța de apel nu avea nici un temei juridic să dispună restituirea cauzei la organul de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul nici parchetul nu au invocat aceste aspecte, inculpatul fiind chiar de acord cu hotărârea primei instanțe din moment ce nu a atacat-o cu apel, iar parchetul nu a atacat-o decât sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului.

Pentru considerentele ce au precedat, s-a constatat că recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A.F.A. au fost întemeiate și au fost admise, în sensul că s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății, s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.

← ICCJ. Decizia nr. 1625/2006. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1224/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1119/2006. Penal