ICCJ. Decizia nr. 1246/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Cauza penală privindu-l pe inculpatul S.V. a fost înregistrată inițial pe rolul secției penale a Tribunalului Vrancea, ca instanță de fond, cu numărul de dosar 819/P/2003.

Prin încheierea nr. 4811 dată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, la 28 octombrie 2003, în dosarul nr. 3669/2003, judecarea cauzei a fost strămutată la Tribunalul Hunedoara, dispunându-se menținerea actelor îndeplinite la instanța inițial investită.

Ca urmare Tribunalul Vrancea, secția penală, a pronunțat o încheiere prin care, la 5 noiembrie 2003, a scos de pe rol cauza, care a fost trimisă Tribunalului Hunedoara.

Fiind astfel investit ca instanță de fond, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a pronunțat la 31 mai 2004 o primă sentință penală având numărul 150 și care a fost dată în dosarul nr. 7860/2003.

Acea sentință a fost ulterior desființată prin decizia penală nr. 321/ A, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 4500/2004, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba Iulia, de partea civilă C.M. și de inculpatul S.V., reținându-se că prima judecată s-a făcut fără a se fi soluționat fondul.

Pe cale de consecință prin decizia menționată cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Prin sentința penală nr. 24, pronunțată în fond după casare la 18 ianuarie 2005, în dosarul nr. 9963/2004, Tribunalul Hunedoara, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul S.V., la 3 ani de închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (9 acte materiale).

Această condamnare a fost hotărâtă concomitent cu schimbarea încadrării juridice, operate conform art. 334 C. proc. pen., dintr-o infracțiunea înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și "8 fapte materiale" de trafic de influență, infracțiune prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin aceeași sentință s-a făcut aplicarea:

- art. 81 și art. 82 C. pen., conform cărora s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei "pe durata acesteia, la care se adaugă un interval de 2 ani";

- art. 83 C. pen., inculpatul fiind atenționat asupra acestui text de lege;

- art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prevederi în conformitate cu care inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c), raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., în baza cărora a fost aplicată măsura confiscării de la inculpat a sumelor de 5.000.000 lei (vechi) și 100 dolari S.U.A. (DOLARI S.U.A.) și

- a art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000 în sensul admiterii acțiunii civile formulate de C.M., inculpatul fiind obligat să îi plătească acestei părți civile 42.000.000 lei (vechi) cu titlu de despăgubiri precum și dobânda legală calculată "începând cu data de 31 august 2001 până la data achitării integrale a sumei" menționate.

Totodată, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii "în rest" a cererii de despăgubiri cu referire la solicitarea de obligare a inculpatului la plata de "daune materiale și morale formulate de partea civilă".

Distinct de aceste dispoziții inculpatul a fost obligat la pata unor cheltuieli judiciare în valoare de 4.000.000 lei (vechi) către stat și 34.000.000 lei către C.M.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut ca premise următoarele împrejurări:

- în calitatea sa de comisar în cadrul G.F., secția Vrancea, inculpatul l-a cunoscut pe administratorul C.M. al SC F.C. SRL Vidra, județul Vrancea, societate care avea ca obiect de activitate vânzarea de carburanți prin așa numită "stație PECO" - Vidra;

- în luna februarie a anului 2001 societatea amintită a fost verificată de G.F. prin comisarii B.M. și G.A., care în urma constatărilor făcute i-au aplicat lui C.M. o amendă de 2.000.000 lei dispunând totodată confiscarea sumei de 157 345 424 lei reprezentând "valoare dobândită ilicit";

- după câteva zile inculpatul S.V., însoțit de martorul L.T., care avea calitatea de expert contabil, l-au vizitat pe C.M. la "stația P." Vidra, cu scopul inițial de a-l ajuta pe acesta din urmă să redacteze o contestație împotriva măsurilor sancționatorii amintite și

- cu același prilej inculpatul a afirmat că o cunoaște pe o judecătoare de la Curtea de Apel Galați cu ajutorul căreia ar putea determina obținerea de către partea vătămată a unei soluționări, favorabile lui, a plângerii.

în ceea ce privește cronologia ulterioară a faptelor s-a reținut că:

1. După câteva zile de la înregistrarea contestației la Curtea de Apel Galați cu numărul de dosar 802/2001, inculpatul a pretins și primit de la partea vătămată 5.000.000 lei, sumă destinată unor nevoi personale ("efectuarea unor cheltuieli legate de schimbarea unor numere de telefon");

2. La scurt timp după aceea inculpatul a mai încasat de la partea vătămată 1.000.000 lei, sumă pe care i-a pretins-o acestuia pe considerentul că îi este necesară "pentru un examen";

Ulterior încasării acestor sume, în legătură cu care nu s-a menționat niciodată că ar fi fost pretinse cu titlu de împrumut, comisarii B.M. și G.A. au demarat un nou control la SC F.C. SRL, punând în vedere părții vătămate la data de 27 martie 2001 ca în termen de două zile, adică până la 29 martie 2001, să le predea un set de documente.

3. Considerându-se hărțuit prin controalele repetate la care era supus partea vătămată s-a adresat din nou inculpatului, iar ulterior, i-a predat acestuia atât documentația amintită cât și suma de 10.000.000 lei, pe care S.V. a cerut-o cu scopul declarat de a o folosi pentru a obține bunăvoința celor doi comisari implicați în derularea controlului.

4. O altă sumă de 10.000.000 lei a fost pretinsă și încasată de inculpat de la partea vătămată pe considerentul că urma să fie utilizată pentru mituirea judecătoarei, căreia îi fusese repartizat spre soluționare dosarul nr. 802/2001 al Curții de Apel Galați

5. în vara anului 2001 C.M., însoțit de fiul său, martorul C.L. i-a predat inculpatului 3.000.000 lei dintr-un total de 5.000.000 lei pretins de S.V. iar,

6. Distinct de aceste plăți inculpatul a beneficiat și de plata de către C.M. a contravalorii de 4.000.000 lei a benzinei consumate pentru deplasările efectuate la Galați "cu ocazia soluționării cauzei" privind judecarea contestației amintite

7. în luna octombrie 2001, după rămânerea în pronunțare a instanței asupra contestației, inculpatul a pretins părții vătămate suma de 50.000.000 lei despre care a afirmat că urmează să fie folosită pentru mituirea magistratului investit cu soluționarea cauzei. Ca urmare a refuzului lui C.M. de a plăti această sumă a intervenit o tensionare a relațiilor sale cu inculpatul care l-a amenințat că "își va pierde [și] avutul câștigat anterior".

8-9. în considerentele sentinței s-a relevat, de asemenea, că inculpatul și-ar fi continuat activitățile infracționale chiar și ulterior formulării de către C.M. a unui denunț privind împrejurările de fapt amintite, denunț consemnat în procesul verbal întocmit de Poliția municipiului Focșani la 18 iunie 2002.

S-a reținut astfel că S.V. a pretins și primit de la numitul C.T.F. sumele de 5.000.000 lei și respectiv 100 dolari S.U.A., fapte care ar fi avut loc la 20 august 2002 și 23 septembrie 2002, fiind comise în scopul influențării de către S.V. a unor reprezentanți ai G.F. care efectuaseră un control la SC L.F.C. SA Focșani.

Achitarea cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c), raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost argumentată de către instanța de fond prin aceea că probele administrate în speță nu sunt de natură a confirma o contribuție a lui S.V. la întocmirea înscrisului prezentat de C.T.F. în cursul urmăririi penale pentru a demonstra că sumele menționate ar fi fost plătite în contul unui împrumut pe care l-a luat de la inculpat.

în ceea ce privește obligarea inculpatului la plata de despăgubiri către C.M. s-a apreciat că o astfel de desdăunare a părții civile este conformă prevederilor art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000, dar numai în limita sumelor efectiv plătite lui S.V., apreciindu-se că de exemplu cererea de obligare a acestuia la daune morale nu se justifică în condițiile în care la data predării lor partea civilă avusese ca scop exercitarea unei influențe ilicite asupra comisarilor G.F. ori asupra magistratului vizat.

Apelul declarat ulterior împotriva acestei sentințe de inculpat a fost admis prin decizia penală nr. 108/ A pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, la 19 aprilie 2005, în dosarul nr. 749/2005.

Ca urmare instanța de apel a procedat la desființarea sentinței și în consecință:

- a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitându-l pe inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

- a menținut dispozițiile sentinței în ceea ce privește achitarea dispusă pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.;

- a înlăturat celelalte dispoziții ale sentinței atacate și

- a stabilit că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare din apel legate de calea de atac a inculpatului.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de partea civilă C.M., care a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această decizie, instanța și-a însușit argumentele expuse în sentință cât privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals reținând de asemenea:

- lipsa de credibilitate a declarațiilor date de C.M. "după un an și aproape patru luni" de la ipotetica pretindere de către inculpat a sumelor menționate în actul de sesizare;

- dubiile referitoare la obiectivitatea aceleiași părți, în condițiile în care C.M. "este interesat în condamnarea inculpatului" întrucât a solicitat în cauză daune materiale și morale;

- lipsa de acuratețe a respectivelor declarații,

- inexistența altor dovezi care, prin coroborare cu afirmațiile părții civile, să fie de natură a susține acuzațiile sub aspect probatoriu; în acest sens s-a subliniat atât lipsa de conținut a declarațiilor date în cauză de persoane din familia lui C.M. (soția, fiul, fiica și soțul fiicei denunțătorului) cât și faptul că o astfel de configurare a probatoriului "poate crea o practică periculoasă pentru stabilirea adevărului într-o cauză penală în care interesul denunțătorului este de a obține sume de bani pe care doar el afirmă că le-ar fi dat";

- împrejurarea că natura frauduloasă a primirii unor sume de bani de la C.T.F. de către inculpat a fost stabilită exclusiv prin raportare la conținutul înregistrărilor unor convorbiri purtate între aceștia, deși, în declarațiile date în cauză, ambii au indicat că, în realitate, respectivele plăți s-au efectuat în baza unui contract de împrumut;

- decalajul cronologic dintre perioada în care comisarii G.F. au instrumentat controlul la SC L.F.C. SA Focșani și datele ulterioare la care s-au plătit cele două sume de bani, când inculpatul nu mai putea exercita vreo influență frauduloasă, "actele controlului fiind deja încheiate" precum și

- poziția constant exprimată de inculpat în sensul nerecunoașterii comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Fiind relevante și în ceea ce privește apelul făcut în cauză de M.C., parte a acestor considerente, au fost evocate generic și în motivarea soluției de respingere a respectivului apel.

împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs în termen legal P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba și partea civilă C.M., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală cu numărul de dosar 4163/2005.

în motivarea recursului declarat de P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba și întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct. 171 C. proc. pen., s-a făcut o nouă expunere a situației de fapt reținute de către prima instanță, iar decizia atacată a fost criticată în esență pentru greșita evaluare a probelor.

S-a subliniat astfel coerența declarațiilor denunțătorului C.M. ca și concordanța acelor declarații cu alte mijloace de probă relevându-se că, pe lângă depozițiile unor martori ai familiei sale, în cauză au fost administrate și alte probe care converg în a demonstra că inculpatul a pretins și încasat sumele indicate de partea civilă.

Au fost amintite astfel:

- înscrisurile privind controalele efectuate de G.F. la SC F.C. SRL;

- înscrisurile din dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați în care s-a judecat și a fost admisă contestația lui C.M. împotriva măsurilor sancționatorii aplicate de G.F.;

- soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva acestuia dispusă prin Rezoluția nr. 716/ P din data de 21 decembrie 2001;

- depoziția martorului L.T. care, în calitate de expert contabil a redactat contestația adresată Curții de Apel Galați pe baza unei documentații care i-a fost pusă la dispoziție de inculpat precum și

- declarațiile martorilor B.M. și G.A. care, în calitate de comisari ai G.F. au instrumentat cele două controale la SC F.C. SRL, în legătură cu care inculpatul ar fi comis unele dintre actele de trafic de influență.

în altă ordine de idei s-a susținut că instanța de apel nu a dat o corectă interpretare neconcordanțelor existente între declarațiile inculpatului și acelea ale lui C.T. cât privește pretinsul contract de împrumut intervenit între aceștia și nici nu a dat, în acest context, cuvenita relevanță înregistrărilor audio efectuate la 16 septembrie, 19 septembrie și 21 septembrie 2002 din care "reiese clar că inculpatul solicita plata imediat ce i se cerea un serviciu de influență".

în raport cu toate aceste argumente recurentul P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba a solicitat casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin declarația de recurs formulată inițial de C.M. s-a solicitat casarea deciziei atacate "și pe cale de consecință pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului obligare a acestuia la plata despăgubirilor civile în întregime".

Ulterior recurentul a depus în dosar și o motivare a recursului criticând în principal analiza, apreciată ca eronată, dată de instanța probelor.

în acest context respectivul recurent a mai susținut că:

- activitatea infracțională a inculpatului a intervenit pe fondul unor vădite excese comise împotriva sa de G.F. care l-a supus, intr-o perioadă scurtă de timp, unor controale repetate și i-a aplicat diverse măsuri sancționatorii dovedite ulterior ca nejustificate;

- denunțarea respectivelor activități infracționale a avut ca mobil teama lui C.M. pentru soarta sa și a familiei sale,

- iar valoarea daunelor solicitate în recurs se rezumă la restituirea sumelor încasate pe nedrept de S.V., nemaisolicitând daune morale.

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursurilor desfășurate la 2 februarie 2006 apărătorul recurentului C.M. a revenit asupra acestei ultime aserțiuni precizând că valoarea daunelor morale pretinse este de 100.000.000 lei vechi.

Având a se pronunța asupra recursurilor astfel declarat Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestora corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 3859pct. 171 C. proc. pen., în măsura în care criticile vizează o pretinsă încălcare de către instanța de apel prevederilor art. 3 și 4 din același cod, care îi impuneau să aibă un rol activ, inclusiv în sensul aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Pe lângă acest motiv legal de recurs, care a și fost invocat expres de către P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba, criticile formulate de recurenți se referă în esență și la greșita evaluare și interpretare a probelor pe baza cărora instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt considerând că inculpatul nu ar fi comis actele infracționale reținute în sarcina lui prin actul de sesizare și prin sentință.

întrucât respectivele critici corespund, sub aspect formal, motivului legal de recurs definit de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., urmează ca și acest text de lege să fie avut în vedere în analizarea celor două recursuri.

Odată făcute aceste precizări prealabile de ordin procedural, Curtea reține că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Este de observat în acest sens că principalul argument pe baza căruia instanța de apel a înlăturat declarațiile denunțătorului, aserțiunea conform căreia respectivele declarații sunt lipsite de relevanță probatorie în condițiile în care C.M. urmărește să obțină daunele pretinse în cauză, fiind deci interesat în condamnarea inculpatului, este în esență greșit deoarece face abstracție de prevederile art. 75 C. proc. pen.

Potrivit textului de lege citat, în materie penală legea recunoaște valoarea probantă a declarațiilor părții civile în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

O prevedere similară se regăsește de altfel și în art. 69 C. proc. pen., care reglementează valoarea probantă a declarației învinuitului sau inculpatului.

Dat fiind că în speță declarațiile inculpatului S.V. și ale părții civile, denunțătorul C.M., sunt în mod ireconciliabil contradictorii, era cu atât mai evidentă necesitatea coroborării lor cu alte fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, astfel cum s-ar fi impus potrivit textelor de lege citate.

în considerentele deciziei recurate chestiunea acestei coroborări a fost amintită cu totul superficial, exclusiv cu privire la declarațiile lui C.M. și doar pentru a se conchide că afirmațiile sale au fost susținute numai de martori din familia sa.

O corectă analiză a probelor ar fi impus însă, înainte de orice, lămurirea uneia dintre contradicțiile majore dintre declarațiile inculpatului și cele ale denunțătorului.

în esență inculpatul a afirmat în mod constant că îl cunoscuse pe C.M. ca urmare a unor controale pe care le-a făcut societății comerciale a acestuia, situate în comuna Vidra, în calitatea sa de comisar al G.F.

Referindu-se la intervalul definit în rechizitoriu ca perioadă infracțională, inculpatul a indicat că s-a întâlnit numai în două împrejurări cu partea civilă, în ambele ocazii în sediul G.F. și că numai în cursul primei întâlniri au avut o conversație semnificativă.

în varianta inculpatului prima întâlnire a avut loc în luna februarie a anului 2001 când, în urma unor verificări efectuate de alți comisari la SC F.C. SRL și a aplicării unor măsuri de amendare și de confiscare a unor sume de bani, C.M. i-a cerut sprijinul, iar S.V. l-a sfătuit să uzeze de calea legală de contestare a măsurilor aplicate de G.F., recomndându-I în acest sens să se adreseze martorului L.T. care, în calitate de expert l-ar fi putut ajuta să redacteze contestația.

Curtea constată că există elemente de convergență între aceste afirmații ale inculpatului și susținerile martorului L.T. conform cărora a fost căutat de C.M. care i-a comunicat că venea la recomandarea lui S.V.

Același martor a afirmat că, pe baza materialelor aduse de partea civilă, a redactat în zilele următoare contestația, fără a pretinde vreun onorariu.

Totuși L.T. s-a eschivat în mod constant de la a preciza cine a luat de la biroul său textul contestației în baza căruia a fost sesizată apoi Curtea de Apel Galați.

Această lacună a relatărilor sale precum și relațiile vechi de prietenie dintre L.T. și S.V., relații pe care ambii le-au recunoscut, sunt elemente de natură a creea dubii majore asupra sincerității martorului.

Loialitatea acestui martor față de S.V. este dovedită de altfel și de înregistrarea convorbirilor telefonice prin care L.T. l-a informat cu promptitudine pe inculpat despre conținutul audierilor sale de către procuror, imediat după finalizarea respectivelor audieri, aspect care oferă un indiciu concludent în sensul că relațiile de prietenie ale celor doi au luat și forma unei conivențe frauduloase.

Un aspect neobservat de instanța de apel, dar pe care C.M. l-a evocat constant se referă la propriile demersuri judiciare inițiate înainte de a fi discutat cu inculpatul și care în cele din urmă s-au finalizat de o manieră cu totul favorabilă părții civile.

Curtea are în vedere în acest sens procesul judecat în fond la Judecătoria Focșani (dosarul 4398/2001) și în recurs la Tribunalul Vrancea (dosarul nr. 74/C/2002), finalizat prin sentința civilă nr. 5226 din 6 noiembrie 2001 și decizia civilă nr. 56 din 20 ianuarie 2002.

în raport cu acest aspect nu ar fi existat în principiu un interes al părții civile de a iniția un al doilea proces care să se judece în fond la Curtea de Apel Galați.

Faptul că un astfel de proces a avut însă loc și că a fost declanșat prin contestația redactată în numele părții civile de martorul L.T. este de natură a confirma aserțiunile lui C.M. în sensul că a acceptat un astfel de demers procesual suplimentar tocmai în considerarea influenței pe care inculpatul pretindea că o are asupra unui magistrat de la acea instanță.

Pentru corecta înțelegere a evoluției raporturilor dintre inculpat și partea civilă este de asemenea de reținut că acel al doilea proces a avut un parcurs mai sinuos deoarece:

- Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca instanță sesizată în fond (dosar nr. 802/2001), a rămas în pronunțare la 8 octombrie 2001, iar, după o amânare a pronunțării, la 15 octombrie 2001, a suspendat judecata în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., text aplicabil în situația în care "a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea";

- aceeași instanță a pronunțat, în dosarul amintit, sentința civilă nr. 99 din 31 iulie 2002 prin care competența de soluționare a cauzei a fost declinată la Tribunalul Vrancea;

- în urma declinării competenței s-a format dosarul 2361/C+C)/2002 al Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, instanță care prin sentința civilă nr. 118 din 19 noiembrie 2002 s-a pronunțat în sensul admiterii contestației;

- prin decizia civilă nr. 180 / R din 5 martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 216/2003, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză de D.G.F.P. Vrancea.

Revenind la susținerile inculpatului S.V. sunt de amintit afirmațiile sale conform cărora, ulterior întâlnirii desfășurate în februarie 2001, nu a mai avut nici un fel de contacte cu C.M., pe care l-a revăzut doar în perioada aprilie-mai a anului 2002 "de mai multe ori intrând în birou la comisarul-șef L.M." situat în sediul G.F. din Focșani.

în ceea ce îl privește C.M. a infirmat vehement aceste relatări ale inculpatului susținând că începând din februarie 2001 a fost contactat de mai multe ori de către S.V. pe care l-a vizitat de câteva ori la domiciliu și împreună cu care a făcut câteva deplasări în municipiul Galați.

Un reper convingător pentru evaluare veridicității celor două variante care se contrazic reciproc este dat în speță de capacitatea părții civile de a indica o serie de detalii ce țin de viața privată a inculpatului, aspecte despre care C.M. a precizat că a luat cunoștință tocmai datorită relațiilor apropiate în care cei doi s-au aflat în perioada menționată.

La rândul său S.V. a sugerat că respectivele detalii au fost cunoscute de foști colegi de-ai săi din cadrul G.F. care le-au comunicat părții civile în cadrul unei conspirații menite să-l compromită pe inculpat.

Această ultimă ipoteză, nesusținută în plan probatoriu, nu explică de o manieră convingătoare multitudinea de detalii expuse de către C.M., dintre care sunt de amintit referirile sale privind:

- poziționarea în cadrul locuinței inculpatului a sufrageriei în care, potrivit părții civile, au avut loc mai multe întâlniri ale celor doi;

- enumerarea celor mai importante piese de mobilier din aceeași încăpere;

- marca și culoarea autoturismului inculpatului;

- faptul că inculpatul avea un frate stabilit în S.U.A. și împrejurarea că în luna octombrie 2001 mama inculpatului a plecat în vizită în aceeași țară sau

- calitatea inculpatului de student - detaliu pe care C.M. l-a aflat însoțindu-l o dată la Galați cu prilejul susținerii unui examen, în vara anului 2001.

Este de menționat în acest context că, audiat fiind în legătură cu aceste relatări, inculpatul a confirmat acuratețea lor, mai puțin existența unora dintre piesele de mobilier, obiecte care puteau fi însă mutate odată ce C.M. a menționat existența lor.

Curtea are în vedere cu titlu de exemplu relatările părții civile potrivit cărora la 8 octombrie 2001, după rămânerea în pronunțare a Curții de Apel Galați, instanță în fața căreia avuseseră loc dezbaterile desfășurate în dosarul nr. 802/2001 asupra fondului contestației, a fost chemat urgent de inculpat care i-a cerut suma de 50.000.000 de lei, cerere căreia C.M. a refuzat să îi dea curs.

în urma acestui refuz partea civilă a relatat că a fost amenințat că va pierde tot și că amenințări similare i-au fost adresate telefonic și soției sale.

Rememorarea fidelă a respectivei situații de fapt a fost argumentată convingător de partea civilă care a remarcat că, la scurt timp după proferarea acelor amenințări a urmat suspendare de către Curtea de Apel Galați a judecării contestației în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

în aceeași ordine de idei este de observat că, potrivit copiei încheierilor date de Curtea de Apel Galați în dosarul 802/2001, chestiunea eventualei aplicării a prevederilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., nu fusese discutată la 8 octombrie 2001, când s-au dezbătut exclusiv aspecte de fond și s-a decis amânarea pronunțării la 15 octombrie 2001, astfel încât suspendarea dispusă la acest din urmă termen a apărut cu atât mai surprinzătoare.

De altfel, în același context partea civilă a amintit că, la 8 octombrie 2001, inculpatul se ocupa cu pregătirea pentru transportarea spre București a bagajelor mamei sale, care urma să călătorească în S.U.A., aspect care se regăsește menționat și în declarațiile lui S.V. care a confirmat că în octombrie 2001 mama sa a plecat într-o călătorie cu acea destinație.

Analiza probelor făcută de instanța de apel a ignorat aceste aspecte, care dau, așa cum s-a subliniat, credibilitate declarațiilor părții civile.

Aceeași instanță a înlăturat totodată depozițiile unor martori în legătură cu care s-a prezumat că ar fi subiectivi, date fiind relațiile lor de familie cu C.M.

O astfel de abordare este greșită sub mai multe aspecte, cel mai frapant constând în menționarea ca martor, în considerentele deciziei, a fiicei părții civile, persoană care nu a fost audiată niciodată în cauză.

Aceeași manieră superficială de abordare a depozițiilor persoanelor din categoria amintită a împiedicat instanța de apel să observe că respectivii martori au dat măsura sincerității lor tocmai prin evitarea unor afirmații hazardate susceptibile de a susține fără rezerve și fără echivoc aserțiunile părții civile.

De exemplu soțul fiicei inculpatului, martorul P.M.D., s-a rezumat la a relata despre faptul că în luna februarie a anului 2001 l-a condus cu autoturismul său pe C.M. până în apropierea autogării din Focșani, unde acesta din urmă a coborât declarând că urmează să dea bani unui comisar al G.F.

înlăturarea acestei declarații de către instanța de apel doar pe considerentul că martorul și partea civilă sunt afini este cu atât mai puțin justificată cu cât în autoturism s-a aflat și un alt martor, L.A., care nu era nici rudă și nici afin cu cei doi.

Este de reținut că nici acest martor nu l-a însoțit până în locuința lui S.V. pe C.M., de la care a aflat însă că îi ducea inculpatului suma de 10.000.000 lei.

în declarațiile lor fiecare dintre cei doi martori au relatat de asemenea despre justificarea dată gestului său de către C.M. care lega respectiva plata de controalele prea dese ale G.F.

în același context este de remarcat că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire nu numai declarația lui L.A. ci și pe aceea a lui J.T., martor care, de asemenea, nu era rudă cu partea civilă, dar căruia C.M. i-a făcut cunoscute de mai multe ori problemele cu care se confrunta în afaceri ca urmare a controalelor abuzive făcute de comisari ai G.F. precum și ca efect al plăților împovărătoare pe care trebuia să le facă în favoarea lui S.V.

Martorul C.L., care este fiul părții civile, a relatat despre o singură împrejurare de fapt, localizată cronologic în primăvara anului 2001, situație în care l-a transportat pe tatăl său cu autoturismul până la un așa numit "popas" situat la "Kilometrul 25" în raport cu municipiul Focșani, ocazie cu care C.M. pregătise suma de 3 milioane de lei destinată inculpatului cu care s-a întâlnit în parcare.

Curtea reține că în speță credibilitatea și concludența acestei depoziții este dată de concordanța care există între afirmațiile martorului, relatările făcute de partea civilă cât privește acea plată, și confirmarea soției lui C.M. care a fost încunoștiințată și ea prompt în legătură cu respectiva deplasare.

Veridicitatea relatării făcute de C.L. este demonstrată însă și de împrejurarea că același "popas" a fost menționat de martorul S.C., comisar din cadrul G.F., ca fiind un "local" vizitat de inculpat.

în fine soția părții civile, martora C.I., nu a relatat decât despre agresarea sa verbală făcută telefonic de o persoană care s-a recomandat a fi inculpatul și care a atenționat-o că ea și soțul său vor "pierde tot".

Potrivit relatării aceleiași martore respectivul incident a avut loc în toamna anului 2001, adică în perioada indicată și de C.M. ca moment al întreruperii relațiilor sale cu inculpatul în urma refuzului de a-I plăti acestuia din urmă încă 50.000.000 lei.

Nu este lipsită de relevanță concordanța dintre aserțiunile părții civile și ale soției sale și multitudinea de înscrisuri care atestă că societatea lor comercială a constituit o lungă perioadă de timp ținta favorită a unor repetate și insistente verificări ale G.F., aspect care le putea induce impresia existenței unei forme de intimidare a lor.

Ilustrativă în acest sens este și sesizarea pe care G.F. a adresat-o poliției în legătură cu pretinse acte de evaziune fiscală comise de C.M., aserțiune care s-a dovedit odată în plus mincinoasă, ceea ce a determinat soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea la 21 decembrie 2001 în dosarul nr. 716/P/2001.

în raport cu toate aceste aspecte probatorii, Curtea reține că, dacă în ceea ce îi privește pe alți comisari ai G.F., care au invocat în speță ordinele de efectuare a unor controale tematice, ipoteza unor represalii nu își găsește decât în parte suport probatoriu, în cazul inculpatului s-a făcut în mod convingător dovada că a acționat activ urmărind să manipuleze starea de spirit a lui C.M.

Materialul probatoriu administrat demonstrează, de asemenea, că inculpatul a obținut în repetate rânduri de la această parte civilă sumele de bani amintite în schimbul influenței pe care a susținut că o poate exercita fie la Curtea de Apel Galați în vederea obținerii unor soluții favorabile în judecarea contestației, fie la nivelul G.F., pentru a-i determina pe comisarii care efectuau controale la societatea comercială a lui C.M. să adopte o atitudine binevoitoare față de acesta.

în altă ordine de idei, Curtea reține că și în ceea ce privește sumele încasate de inculpat pentru a-i influența pe comisarii G.F. care efectuau controale la farmaciile aparținând SC L.F.C. SA Focșani instanța de apel a făcut o analiză a probelor selectivă și lipsită de obiectivitate.

S-a dat astfel o maximă atenție înscrisului prezentat de C.T.F. ca dovadă a pretinsei existențe a unui contract prin care ar fi împrumutat de la S.V. o sumă de bani, aspect probatoriu care a fost speculat pentru a se susține că sumele de 100 dolari S.U.A. și 5.000.000 lei primite apoi de acesta din urmă ar fi fost date în contul restituirii respectivului împrumut.

De asemenea, instanța de apel a considerat ca fiind extrem de relevant faptul că aceste două plăți au avut loc la 19 septembrie și 21 septembrie 2002 (în loc de 20 august și 23 septembrie 2002, cum se reținuse în rechizitoriu și în considerentele sentinței).

Această abordare a probelor apare cu atât mai tendențioasă cu cât instanța de apel nici măcar nu a menționat înregistrările audio ale convorbirilor purtate între S.V. și C.T.F. și din care rezultă suficient de clar, dincolo codificarea ad-hoc folosită de cei doi, că plățile pretinse de inculpat erau percepute de acesta ca o formă de recompensare periodică a sa pentru serviciile pe care le aducea SC L.F.C. SA constând în influențarea comisarilor G.F. care ar fi efectuat controale la farmaciile respectivei societăți.

în raport cu toate aceste considerente, Curtea constată că în speță își găsesc incidența prevederile art. art. 3859pct. 171 _i 18 C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea va face aplicarea în cauză a art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în sensul admiterii recursului, al casării deciziei pronunțate de instanța de apel și al menținerii hotărârii primei instanțe.

Această soluție a implicat și menținerea respingerii cererii lui C.M. de a i se plăti daune morale, dat fiind că, așa cum corect s-a subliniat în considerentele sentinței, această parte civilă s-a aflat la rândul său într-o postură imorală în măsura în care a acceptat și remunerat traficul de influență propus de inculpat.

← ICCJ. Decizia nr. 1301/2006. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1040/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1246/2006. Penal