ICCJ. Decizia nr. 1224/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 2356/P/2004, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen.
S-a reținut că, la data de 30 aprilie 2004, inculpatul B.F., pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict provocat de vărul său B.I., în timp ce se afla pe o stradă din comuna Ciolpani, l-a înjunghiat pe acesta din urmă cu un cuțit, în zona toracică, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie.
Prin sentința penală nr. 1142 din 19 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2734/2005, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul D.F., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
în baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de un an închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în temeiul art. 206 din O.U.G. nr. 150/2002 a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență, a sumei de 6.728.448 ROL, plus dobânda legală de referință a B.N.R., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea debitului, reprezentând despăgubiri civile.
A luat act că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea faptei.
în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 840 din 1 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând:
- omisiunea instanței de control judiciar de a se pronunța cu privire la toate motivele de apel formulate de parchet, caz de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.;
- greșita încadrare juridică dată faptei, caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen.;
- aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 teza a II-a C. proc. pen.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală pentru următoarele considerente:
1. Analizând practicaua hotărârii pronunțate de instanța de apel, se constată că procurorul în cadrul concluziilor orale formulate, a extins motivele de apel formulate în scris de parchet.
Astfel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, prin reținerea dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen.
Din considerentele hotărârii, reiese că instanța de apel nu a analizat această critică, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra unei cereri esențiale, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.
2. Pe de altă parte, faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică, prin nereținerea dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen., întrucât din modul de săvârșire a faptei rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a acționat cu premeditare.
Conform practicii judiciare, premeditarea presupune, pe lângă luarea hotărârii de a săvârși fapta respectivă și realizarea unor acte de pregătire apte să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei.
în speță, inculpatul după ce a fost agresat de partea vătămată, s-a deplasat la o farmacie unde a primit îngrijiri medicale, iar ulterior, s-a dus la domiciliul unei rude de unde s-a înarmat cu un cuțit și a plecat în căutarea părții vătămate pentru a-i suprima viața.
Intenția inculpatului de a ucide partea vătămată, rezultă fără echivoc din declarația martorului D.G., care a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a comunicat că o va înjunghia pe partea vătămată B.I., din raportul de expertiză medico-legală cât și din declarațiile inculpatului, care recunoaște săvârșirea faptei, rezultând că a aplicat două lovituri de cuțit, una în zona inimii, iar alta, în zona posterioară a toracelui, ceea ce arată că acesta a vizat zone vitale ale organismului.
în sfârșit, instanțele au aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală prin nerespectarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
Astfel, în mod corect, instanțele au reținut în favoarea inculpatului, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b) din același cod, însă pedeapsa a fost redusă sub limita prevăzută de lege.
Conform art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunii de omor, prin reținerea circumstanțelor atenuante, pedeapsa poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
în cazul de față, fiind vorba de o tentativă la infracțiunea de omor calificat minimul pedepsei fiind de 7 ani și 6 luni, în urma reținerii de circumstanțe atenuante, pedeapsa putea fi redusă cel mult până la un cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare.
Față cu cele expuse, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Analizând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în raport de probele și actele dosarului, Curtea constată că acesta este întemeiat numai în raport de motivul al treilea invocat, primele 2 critici neputând fi primite, pronunțarea asupra problemelor ridicate de ele, rezultând implicit din soluția pronunțată de instanța de apel. Numai aparent instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra motivului de apel formulat oral, de procurorul de ședință, în realitate respingându-l, prin menținerea încadrării juridice dată faptei, prin actul de trimitere în judecată, considerând că, în speță, nu poate fi reținută premeditarea că agravantă a infracțiunii de omor, atâta timp cât, este indubitabil că infracțiunea de omor a fost determinată de atitudinea provocatoare a victimei, inculpatul comițând acțiunea violentă ce a avut ca urmare moartea victimei, sub stăpânirea puternicii tulburări sau emoții, care nu i-a mai permis să acționeze liber, în sensul art. 175 lit. a) C. pen., în luarea hotărârii de a săvârși fapta respectivă și mai ales în realizarea actelor de pregătire apte să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei, presupuse de premeditare.
De altfel, în speță, reținerea sau nereținerea în încadrarea juridică a faptei, a agravantei premeditării, constituie mai mult o problemă de rigurozitate juridică, fără prea mari efecte juridice asupra pedepsei stabilite și aplicate, care este tot cea privind omor calificat [(în încadrarea juridică a faptei este cuprinsă agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.)] și judecătorul are posibilitatea să se pronunțe asupra pedepsei, în funcție de toate elementele relevante, în cauză.
Cel de-al treilea motiv invocat în recursul parchetului este, însă, fondat.
într-adevăr, conform art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul unor infracțiuni printre care se află și infracțiunea de omor, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
în speță, minimul special în cazul infracțiunii de tentativă la omor calificat este de 7 ani și 6 luni, încât, scăderea nu se putea face decât până la pedeapsa de 2 ani și 6 luni.
Aplicând inculpatului D.F. o pedeapsă de numai un an închisoare, Tribunalul București care a pronunțat-o în primă instanță ca și Curtea de Apel București, care a menținut-o, respingând apelul parchetului, au pronunțat hotărâri netemeinice și nelegale, casabile în temeiul art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
în raport de cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca fondat și să-l admită, ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând decizia nr. 840 din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, și implicit, sentința primei instanțe, doar cu privire la pedeapsa aplicată, stabilind o altă pedeapsă, de 3 ani închisoare, înlăturând art. 76 lit. b) C. pen., pe care-l va înlocui cu aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.
A fost văzută și reglementarea plății avocatului desemnat să asigure apărarea din oficiu a inculpatului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1119/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1301/2006. Penal → |
|---|
