ICCJ. Decizia nr. 1806/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 113 din 19 decembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea petentului M.I., împotriva rezoluției dată la 2 martie 2005 în dosarul nr. 151/II/2/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției din 18 ianuarie 2005 din dosarul nr. 2/P/2005 al aceluiași parchet.
Totodată, s-a respins cererea petentului de îndreptare a erorii materiale privind încheierea pronunțată la 31 octombrie 2005 în dosarul nr. 4655/P/2005 al aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că rezoluțiile procurorului date în dosarele menționate sunt legale, în cauză acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare față de fostul ofițer de poliție (maior în rezervă) B.I., ofițer de cercetare penală, întrucât, conform art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale.
în fapt, petentul se plânsese față de ofițerul de poliție B.I. pentru, în opinia sa, modul defectuos în care acesta a instrumentat dosarul nr. 2305/P/1995 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, respectiv el nu ar fi respectat dispoziția procurorului de ridicare de înscrisuri în vederea efectuării unei expertize grafologice, astfel făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), petentul considerându-se a fi fost vătămat în interesele sale legale.
împotriva sentinței, petentul, în termenul legal, a declarat recurs, fără însă a-l motiva.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că la 16 mai 1995, petentul, s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara solicitând cercetarea ofițerului de poliție B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), el susținând că declarația soției sale, de consimțire pentru înscrierea ipotecii instituite asupra imobilului proprietate comună cu care garantează un împrumut luat de la B.D.F. de către numita S.A.V., nu fusese semnată.
Pe parcursul timpului, dosarul a fost trimis la I.P.J. Timiș, urmărirea penală fiind tergiversată în ce o privește pe notarul public D.A.A., ulterior intervenind și alte rezoluții emise de procuror, de neîncepere a urmăririi penale.
La 21 iulie 2004, petentul, prin declarație dată la procuror, a solicitat cercetarea penală a maiorului (r.) B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) La 15 decembrie 2004, petentul a reiterat plângerea și a adăugat cererea de a se efectua cercetări și față de alte cadre de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 din același cod, aceștia, prin modul defectuos în care au instrumentat dosarul nr. 2305/1995 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara vătămându-i interesele legale.
Actele premergătoare efectuate în cauză au constatat că pentru infracțiunile reclamate, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, așa cum prevede art. 122 lit. d) C. pen., acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare, temeiul legal aplicabil fiind art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
Totodată, plângerea prevăzută de art. 2781C. proc. pen., cu finalitate în materia controlului judecătoresc privind soluția procurorului privește exclusiv temeinicia și legalitatea rezoluțiilor în raport de cercetările efectuate în cauză.
Ca atare, instanța penală sesizată în plângere nu are temei legal pentru a se pronunța atunci când intervine o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, cum este în speță.
Neavând dreptul legal să treacă peste motivul împiedicării exercitării acțiunii penale, instanța de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în temeiul art. 2781C. proc. pen.
în recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. (2) C. proc. pen., instanța examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859din același cod.
Examinând, prin prisma motivelor de casare soluția instanței de fond se reține că niciunul nu este incident.
Ca atare, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul petent a fost obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1833/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1808/2006. Penal → |
|---|
