ICCJ. Decizia nr. 1831/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 14 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 24479/3/2004 (nr. 704/2006), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, a dispus, respingerea, ca nefondată, a cererii apelantului intimat inculpat V.C.G. de constatare a încetării de drept a măsurii arestării sale preventive și, în consecință, menținerea stării de arest preventiv.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 103 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a sus-numitului inculpat.
Totodată, conform art. 160b din același cod, în cursul judecății, instanța a verificat periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, termenul de 60 de zile începând să curgă de la 26 ianuarie crt., termenul trebuind să fie calculat conform dispozițiilor art. 188 din același cod, astfel că, la 14 martie 2006, acest termen nu se împlinise.
Pe de altă parte, încheierea aceleiași instanțe, pronunțată la 13 ianuarie 2006 a fost analizată, sens în care, la aprecierea necesității menținerii inculpatului în stare de arest preventiv, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 136 alin. final și ale art. 148 lit. h) C. proc. pen.
împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la nelegalitatea și netemeinicia menținerii stării de arest preventiv a inculpatului, odată ce menținerea acestei stări la 14 martie crt. echivalează cu o nouă arestare care nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 160a _i art. 151 C. proc. pen., ultima zi când instanța putea verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive era 13 martie 2006.
Apărarea recurentului inculpat a reținut că, prin menținerea nelegal și netemeinic a stării de arest a inculpatului, instanța a ignorat dispozițiile legale, prevederile constituționale, hotărârile Curții Constituționale în materia neconstituționalității dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. și nu a observat că, în cazul special al inculpatului, pericolul concret pentru ordinea publică nu este dovedit pentru fapta pentru care a fost condamnat în primă instanță.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că, la 13 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, dosar nr. 6775/2004, a respins în baza dispozițiilor art. 140 C. proc. pen., cererea inculpatului V.C.G. de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive și, în baza dispozițiilor art. 3002din același cod, raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arestare preventivă.
Totodată, prin aceeași încheiere s-a amânat, succesiv, pronunțarea asupra fondului cauzei, la 20 ianuarie 2006 și la 26 ianuarie 2006, la această ultimă dată, prin sentința penală nr. 103 inculpatul V.C.G. fiind condamnat la 14 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (4) din același cod.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a sus-numitului inculpat.
împotriva sentinței, inculpatul, printre alții, a declarat apel, primul termen de judecată acordat în dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind 14 martie 2006.
în acest termen, așa cum s-a mai arătat, instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului intimat inculpat a respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii și a menținut măsura arestării preventive.
Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța are obligația ca prin hotărâre să se pronunțe cu privire la luarea, prelungirea sau revocarea măsurii arestării inculpatului.
Această dispoziție a fost respectată de instanța de fond, sens în care la 13 ianuarie 2006 a menținut arestarea preventivă, aceeași menținere fiind reținută și la 26 ianuarie 2006.
Termenul de 60 de zile în care instanța, în cursul judecății, avea obligația să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive, curgând de la 26 ianuarie 2006, data pronunțării fondului cauzei, acest termen nu fusese depășit la data de 14 martie 2006.
Dispunerea menținerii arestării preventive a inculpatului este în concordanță și cu art. 5 pg. 1 lit. a) din C.A.D.O.L.F., în cauză intervenind o hotărâre penală de condamnare.
De asemenea, subzistă, în continuare, temeiurile arestării preventive prevăzute de art. 136 alin. final și de art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat, nefiind fondat, urmează a fi respins.
Conform dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1828/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1837/2006. Penal → |
|---|
