ICCJ. Decizia nr. 213/2006. Penal

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 213 din 13 ianuarie 2006

Prin sentinţa penală nr. 326 din 16 iunie 2005, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de condamnatul G.G. contra executării sentinţei penale nr. 284/2004 a Tribunalului Braşov, motivând că cererea condamnatului, de a fi înlăturat sporul de pedeapsă aplicat prin hotărârea definitivă ce se execută, nu se încadrează în cazurile prevăzute în art. 461 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul reiterând cererea de a-i fi înlăturat sporul de pedeapsă.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 318/ AP din 12 octombrie 2005, a respins apelul declarat de condamnatul G.G.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul reiterând motivele invocate în faţa instanţei de apel.

Recursul este nefondat.

Cazurile în care se poate face contestaţie contra executării unei hotărâri penale definitive sunt prevăzute expres şi limitative în art. 461 C. proc. pen., printre acestea nefigurând şi cel invocat de condamnat, de reducere a pedepsei de executat, prin înlăturarea sporului aplicate la pedeapsa rezultantă, atâta timp cât nu au intervenit cauze de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, în temeiul art. 192 C. proc. pen., a dispus obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 213/2006. Penal