ICCJ. Decizia nr. 269/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 269 din 17 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 1137 din 2 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului B.I.J., din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., şi art. 74, art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.I.J., la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A luat act că partea vătămată G.R.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300.000 lei obţinută în urma vânzării telefonului mobil sustras.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
S-a apreciat că fapta inculpatului B.I.J. de a o imobiliza pe partea vătămată, în momentul în care celălalt inculpat autor M.L. i-a sustras telefonul mobil, în prealabil acest autor folosind acte de violenţă asupra părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 1137 din 2 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat apel inculpatul B.I.J., care a criticat sentinţa pronunţată numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pe care a considerat-o ca fiind prea severă.
Curtea, analizând probele administrate, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, la încadrarea juridică a faptei s-a reţinut şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., fapta fiind comisă de inculpat împreună cu un minor, care, de asemenea, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de tâlhărie.
De asemenea, faţă de natura şi gravitatea faptei comise, de modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită, gradul de contribuţie a inculpatului la realizarea activităţii infracţionale, de faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, se consideră că pedeapsa a fost just individualizată.
În raport de elementele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, în favoarea acestuia s-au reţinut şi circumstanţe atenuante judiciare în sensul art. 74 C. pen., pedeapsa fiind coborâtă sub limita minimă prevăzută de art. 76 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 799/ A din 20 octombrie 2005, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.I.J. declarat împotriva sentinţei penale nr. 1137/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Apelantul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul.
Prin motivele de recurs, susţinute oral, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat cât şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţelor de fond şi de apel, fiind legale şi temeinice.
În cauză, recurentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., reţinându-se în fapt, în esenţă, că în dimineaţa zilei de 21 ianuarie 2004, în timp ce recurentul inculpat a imobilizat-o pe partea vătămată de mâini, inculpatul minor M.L., i-a luat telefonul mobil, după ce în prealabil acesta din urmă exercitase violenţe asupra victimei.
Înalta Curte constată că în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicate recurentului, care oricum a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Pedeapsa aplicată corespunde, atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare, dublului său educativ şi coercitiv astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen., pedeapsa fiind corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
De altfel, se constată că prima instanţă a manifestat indulgenţă faţă de recurent, aplicându-i o pedeapsă în cuantum de numai 5 ani închisoare, în condiţiile în care a încercat să acrediteze ideea că nu a avut nici o contribuţie la săvârşirea faptei în pofida probelor care demonstrează vinovăţia sa şi deşi este infractor primar, este cercetat în mai multe dosare pentru comiterea de infracţiuni în prezent fiind chiar arestat în altă cauză.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat de inculpatul B.I.J., ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Va constata că inculpatul este arestat într-o altă cauză.
Au fost văzute şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 273/2006. Penal → |
|---|
