ICCJ. Decizia nr. 2179/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2179/2006
Dosar nr. 24106/1/2005
(nr. vechi 7678/2005)
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată, la data de 18 iunie 2003, şi înregistrată sub nr. 119/ P din 19 iunie 2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petentul I.C. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de notarul public M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că ar fi întocmit, în fals, procura autentificată sub nr. 10140 din 1 noiembrie 1990, în baza căreia numitul S.Şt. i-a vândut apartamentul, proprietatea sa, situat în Brăila, str. Hipodrom.
În urma verificărilor prealabile de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin rezoluţia din 3 octombrie 2003, din dosarul nr. 119/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public M.F. cu motivarea că nu sunt elemente care să dovedească faptul că aceasta a întocmit în fals procura despre care susţine că nu a fost dată numitului S.Şt.
În motivarea aceleiaşi rezoluţii, s-a mai arătat că susţinerea petentului, în sensul că în ziua autentificării procurii se afla internat într-un spital din municipiul Brăila şi ca atare nu putea să-şi dea consimţământul, nu poate fi primită, întrucât nu înlătură posibilitatea acestuia de a se fi deplasat la biroul notarului public pentru a-şi pune semnătura pe actul în discuţie, iar în ce priveşte numărul apartamentului, aceasta nu constituie decât o eroare care a fost rectificată ulterior în sensul că a fost inversat numărul străzii cu numărul apartamentului.
S-a mai făcut precizarea că în situaţia în care s-ar admite că semnătura după procură este falsificată în cauză plângerea tot nu putea fi primită întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie, prevăzut de lege pentru fapta reclamată.
Plângerea formulată de petentul I.C. împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, T.C., prin rezoluţia din 17 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 695/II/2/2005.
În motivarea acestei rezoluţii, s-a arătat că în cauză în mod corect s-a reţinut că nu există elemente care să justifice vinovăţia notarului public M.F. şi pe cale de consecinţă în mod justificat procurorul care a pronunţat rezoluţia atacată a dispus neînceperea urmăririi penale.
Nemulţumit de rezoluţiile pronunţate în cauză, petentul I.C. s-a adresat cu plângere la Curtea de Apel Galaţi, instanţă competentă să judece o asemenea cale de atac.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în cauză în mod greşit nu s-a dispus trimiterea în judecată a notarului public M.F., din moment ce din probele de la dosar rezultă că aceasta se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
S-a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi declanşarea procedurilor de trimitere în judecată a făptuitoarei M.F. pentru fapta reclamată.
Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa penală nr. 79/ F din 23 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.C. pe care l-a obligat la plata sumei de 40 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că în cauză se constată că petentul a formulat plângerea peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din 3 octombrie 2003, comunicată petentului la aceeaşi dată.
Întrucât petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii la data de 26 iunie 2005, în mod justificat s-a dispus respingerea acesteia de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul I.C. pe care a criticat-o sub aspectul greşitei respingeri a plângerii, solicitând admiterea plângerii, casarea acesteia şi desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate în cauză şi trimiterea în judecată a făptuitoarei notar public M.F.
Recursul este nefondat.
După cum este de observat recursul de faţă are a stabili dacă, în raport de actele de la dosar, prima instanţă şi respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, au respins justificat plângerile petentului ca fiind formulate peste termen.
Din actele şi lucrările de la dosar se constată că, într-adevăr, după comunicarea petentului a rezoluţiei din data de 3 martie 2003, acesta a formulat plângerea la procurorul general la data de 6 iunie 2005, deci după expirarea celor 20 de zile stabilite de lege, depăşirea acestui termen, care este un termen peremptoriu, are drept efect imposibilitatea verificării plângerii sub aspectul modului în care a fost soluţionat fondul pricinii.
Întrucât constatarea primei instanţe, în sensul că în mod corect s-a stabilit de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi că petiţionarul a formulat plângerea peste termenul prevăzut de lege, este corectă, iar petentul în prezenta cale de atac nu a făcut dovada contrarie, urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat şi a fi respins, ca atare, cu aplicarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 79/ F din 23 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2177/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2182/2006. Penal. Contestaţie la executare.... → |
---|