ICCJ. Decizia nr. 2175/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2175/2006
Dosar nr. 24113/1/2005
(nr. vechi 7681/2005)
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 23 mai 2005, Tribunalul Olt a condamnat pe inculpatul M.N., la:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c), art. 74, 76 şi 80 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a dispus revocarea beneficiului graţierii privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1174/2003 a Judecătoriei Slatina şi executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, astfel că, în fond, va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei căruţe şi a unui cal, folosite la săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul M.N. a fost obligat, în subsidiar cu inculpata, minoră M.D. (condamnată în cauză), aceasta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente M.O., să plătească părţii civile S.N.T.F.M. SA, sucursala C.F.R. Marfă Craiova suma de 221.144.117 lei cu titlu de despăgubiri.
Prin aceeaşi hotărâre inculpatul M.N. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul M.N. întreţine relaţii de concubinaj cu inculpata minoră M.D., condamnată în cauză.
La data de 2 iunie 2004, cei doi inculpaţi, s-au deplasat cu un atelaj, compus din cal şi căruţă, în triajul staţiei C.F.R. Piatra Olt unde, de la vagoanele staţionate, au sustras mai multe piese componente şi anume: arc volut, 12 leviere verticale de la timoneria frână, 12 inele cap de arc, 2 arbori cotiţi, o rozetă conductoare, 16 şuruburi M/24 şi 15 atelaje suspensii.
În timp ce inculpaţii transportau bunurile sustrase au fost surprinşi de către organele de poliţie.
Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul M.N. a sărit din căruţă şi a fugit, însă, la scurt timp, a fost identificat şi reţinut de lucrătorii de la D.I.R.
Piesele sustrase au fost predate R.V.M. – Piatra Olt, însă nu au mai putut fi folosite la vagoanele de marfă, datorită modului în care au fost dezmembrate, fiind deteriorate.
Prejudiciul cauzat părţii civile este de 221.145.646 lei şi nu a fost recuperat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul M.N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului M.N. pe care o consideră prea blândă, cu motivarea că modalitatea în care a fost concepută şi realizată fapta, concretizează un grad ridicat de pericol social care trebuie să se regăsească în tratamentul juridic aplicat. În acelaşi sens sunt şi celelalte aspecte legate de săvârşirea faptei, respectiv atragerea în activitatea infracţională a unei persoane minoră, atitudine nesinceră avută pe parcursul procesului, cât şi starea de recidivă în care a comis fapta, situaţie în care nu se justifică reţinerea în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante.
Inculpatul M.N. a criticat aceeaşi hotărâre sub aspectul pedepsei aplicate, însă în opoziţie cu susţinerile parchetului, a solicitat reducerea acesteia prin acordarea unei mai mari eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa de prima instanţă.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 78 din 25 noiembrie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul M.N., în sensul că a casat hotărârea atacată şi după descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, a dispus majorarea pedepsei aplicată pentru infracţiunea de furt calificat, de la un an închisoare la 2 ani închisoare.
A menţinut măsura revocării beneficiului graţierii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1174/2003 a Judecătoriei Slatina şi executarea acesteia, în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002, pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, astfel că în final inculpatul M.N. va executa pedeapsa de 4 ani închisoare.
A fost înlăturată măsura confiscării specială, dispusă în baza art. 118 lit. b) C. pen., privind calul şi căruţa aparţinând inculpatului M.N.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacată şi s-a dispus ca cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acestei căi de atac să rămână în sarcina statului, iar onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Craiova.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că din materialul probator administrat în cauză rezultă participarea directă a inculpatului, alături de inculpata minoră M.D., la săvârşirea faptei, dovadă fiind în acest sens procesul-verbal întocmit, la data de 21 iunie 2004, de către poliţia T.F. care au surprins-o pe inculpata minoră M.D. şi a oprit căruţa în care erau transportate piesele sustrase de la vagoane şi l-au prins, cu ajutorul lucrătorilor de poliţie din cadrul D.E.P.I.R. al I.P.J. Olt, pe inculpatul M.N. care fugise de la locul faptei, motiv pentru care solicitarea acestuia de a se constata că nu a participat la comiterea faptei nu poate fi primită.
De altfel, a arătat instanţa de apel, inculpatul-apelant a recunoscut comiterea faptei în cursul urmăririi penale, însă fără nici un temei a revenit din moment ce în favoarea acestei susţineri nu a făcut dovezi care să stabilească contrariul.
În schimb apelul inculpatului urmează a fi admis pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., ci urmează a fi înlăturate.
Cu privire la critica formulată de parchet referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.N. s-a arătat că este fondată, deoarece raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modul în care a fost concepută şi executată, întinderea prejudiciului cauzat şi poziţia procesuală a inculpatului, de negare a faptei, dar şi starea de recidivă în care a comis fapta, se impune aplicarea unui tratament sancţionator mai sever. Chiar în condiţiile menţinerii circumstanţelor atenuante reţinute de prima instanţă, pentru a se putea da eficientă prevederilor art. 52 C. pen.
Aceste lucru nu se poate realiza, a reţinut instanţa de apel, decât prin majorarea pedepsei aplicată de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul M.N. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita sa condamnare susţinând că nu a participat la săvârşirea faptei, solicitând a se dispune achitarea şi înlăturarea obligaţiei de plată la despăgubiri către partea civilă, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei care este prea severă.
Recursul declarat de inculpatul M.N. este nefondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă, fără nici un dubiu, că la data de 22 iunie 2004, cu un atelaj ce îi aparţine, însoţit de inculpata-minoră M.D. au sustras din triajul staţiei C.F.R. Piatra Olt, mai multe piese componente de la vagoanele aflate în staţionare.
Faptul că inculpatul în momentul în care a fost surprins de către organele de poliţie a reuşit să fugă, fiind ulterior depistat, nu poate constitui o dovadă a faptului că nu a săvârşit ori nu a participat la săvârşirea faptei.
De altfel, în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a participat la sustragerea bunurilor aparţinând părţii civile, iar retractarea acestei recunoaşteri nu este confirmată de nici o probă de la dosar.
Aşa fiind, se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut corect vinovăţia inculpatului motiv pentru care nu sunt temeiuri de a se dispune achitarea.
Făcându-se vinovat, de săvârşirea faptei, inculpatul M.N. în mod justificat a fost obligat şi la plata de despăgubiri către partea civilă.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, critica formulată în subsidiar, se constată să în mod justificat a fost majorată de instanţa de apel, având în vedere pericolul social concret al faptei, întinderea prejudiciului care nu a fost recuperat şi consecinţele acestuia asupra activităţii părţii civile şi nu în ultimul rând poziţia procesuală oscilantă a inculpatului şi statutul său de recidivist.
De altfel, în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante de către prima instanţă menţinute şi de instanţa de apel, dându-se astfel eficienţă şi datelor ce ţin de persoana acestuia.
Pentru considerentele mai sus arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în conformitate şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.N. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 78 din 25 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2176/2006. Penal → |
|---|
