ICCJ. Decizia nr. 2174/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2174/2006
Dosar nr. 350/2/2006
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 140 din 20 octombrie 2005, Tribunalul Călăraşi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul N.R., la 16 iulie 2004, din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen., în două infracţiuni de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. şi de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) din acelaşi cod.
A respins cererea formulată de inculpat de achitare, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., şi de aplicare a dispoziţiilor art. 73 din acelaşi cod (pentru fapta din 16 iulie 2004).
A respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din data de 3 septembrie 2004, din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. h) C. pen., în art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. h) din acelaşi cod.
În baza art. 208 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.R. la un an închisoare.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. h) C. pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare.
Conform art. 33 – art. 34 C. pen., a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), începând cu data rămânerii definitive a sentinţei penale şi până la terminarea executării pedepsei.
A luat act că inculpatul N.R. este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 118 lit. b) C. proc. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii.
A luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă R. SA – Direcţia de Telecomunicaţii Călăraşi, conform sentinţei penale nr. 17 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 324/ A din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
A obligat pe inculpatul N.R., în solidar cu inculpatul N.M.O. la plata către partea civilă R. SA – Direcţia de Telecomunicaţii Călăraşi, la plata despăgubirilor civile în sumă de 9.659.462 lei, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 17 din 9 februarie2005 a Tribunalului Călăraşi, definitivă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei (400 RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 140 RON reprezintă onorariu apărător din oficiu.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 16 iulie 2004, în jurul orelor 16,00, inculpatul N.R. se afla în căruţă pe câmp şi trecând pe lângă o parcelă cu lucernă cosită, s-a hotărât să ia câteva braţe din aceasta.
Partea vătămată B.V., care se afla împreună cu fiul său, B.M. pe o mirişte de grâu în apropiere, l-a observat pe inculpat şi i-a strigat să nu mai fure, însă, acesta a continuat să încarce lucerna. În aceste condiţii, partea vătămată şi fiul său au început să alerge după inculpat.
Fiul părţii vătămate a reuşit să ajungă mai repede la căruţa în care se afla inculpatul şi a tras din căruţă o ţeavă.
Inculpatul a mai mers cu căruţa circa 100 m, după care, s-a oprit şi văzându-l pe partea vătămată a început să-l roage să-i restituie ţeava.
Partea vătămată s-a apropiat de inculpat şi fără să-i ceară acestuia să-i dea înapoi lucerna furată, a început să-l lovească cu pumnii.
Inculpatul a reuşit să scape şi a luat-o la fugă cu căruţa, ameninţându-l pe partea vătămată că se va întoarce cu fraţii lui pentru a-l bate, aşa cum a fost şi el bătut.
Partea vătămată s-a înfuriat şi a început să alerge după inculpat; ajungându-l din urmă, partea vătămată a încercat să deshame iapa de la căruţă, însă nu a reuşit, fiind înţepat în spate cu un cuţit de către inculpat.
Între cei doi a izbucnit o altercaţie şi inculpatul, care între timp coborâse din căruţă cu cuţitul, a început să fluture arma în faţa părţii vătămate, reuşind să-l taie pe acesta în zona braţului drept, a abdomenului şi pe obrazul stâng, în timp ce acesta încerca să-l deposedeze de cuţit.
În cele din urmă, partea vătămată a apucat lama cuţitului şi a tras de ea, îndoind-o, apoi l-a aruncat în iarbă.
Pentru a-şi recupera ţeava care rămăsese la victimă, inculpatul l-a prins pe fiul acestuia cu mâinile de gât, ameninţându-l că îl omoară, împrejurare ce a determinat-o pe partea vătămată să-i mai aplice o lovitură în zona feţei (în maxilar) cu o ţeavă.
Inculpatul a plecat după aceea pe jos, întrucât calul fugise cu căruţa în timpul altercaţiei.
S-a reţinut că probele administrate relevă faptul că inculpatul a sustras lucernă şi că a exercitat acte de violenţă în cauză, dar acestea nu au fost folosite pentru sustragerea lucernei sau păstrarea ei, ori pentru a-şi asigura scăparea şi că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., şi de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a reţinut, totodată că, în noaptea de 3 septembrie 2004, inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul N.M.O. şi împreună au hotărât să sustragă capace de la gurile de canalizare telefonică amplasate pe marginea DN 31, pe raza comunei Grădiştea, pentru a le valorifica.
În baza acestei hotărâri, cei doi au dislocat, cu ajutorul unei cazmale luate de la domiciliul inculpatului N.M.O., atât capacele exterioare, cât şi pe cele interioare de la 6 guri de canalizare, însuşindu-şi în acelaşi mod şi o ramă din fontă de la una din gurile de canalizare ale reţelei de telecomunicaţii.
În timp ce se deplasau pe DN 31, au fost surprinşi de organele de poliţie, care i-au urmărit cu un autoturism.
Pentru a nu fi prinşi, inculpaţii au sărit din căruţă, inculpatul N.M.O., intrând fără drept în curtea părţii vătămate M.E., unde a fost prins de poliţie.
Împotriva sentinţei penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul N.R.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece din probele administrate rezultă că inculpatul a sustras lucernă şi a încercat să fugă, iar pentru a recupera ţeava căzută din căruţă, inculpatul a agresat partea vătămată.
Inculpatul a criticat sentinţa penală pentru greşita sa condamnare, susţinând privitor la infracţiunea de furt, că probele administrate în acest sens nu sunt relevante, fiind declaraţia părţii vătămate şi a fiului acesteia, iar în ce priveşte infracţiunea de lovire, trebuia să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Pentru cea de-a doua faptă reţinută în rechizitoriu, inculpatul a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se reţine complicitatea la acest furt, deoarece activitatea sa infracţională a constat doar în faptul că a dat o mână de ajutor inculpatului principal pentru a încărca acele capace în căruţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 79 din 7 februarie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în fond, a dispus condamnarea inculpatului N.R., la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen., iar în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. h) din acelaşi cod, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat la 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON, onorariu avocat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut, din analiza ansamblului probator de la dosar, că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, violenţa exercitându-se în strânsă legătură cu furtul de lucernă, pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea şi pentru a-şi recupera ţeava căzută din căruţă.
Instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine nici circumstanţa provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că inculpatul a furat lucernă de la partea vătămată, iar aceasta supărată de cele întâmplate, i-a aplicat o corecţie.
Instanţa de apel a apreciat neîntemeiată şi critica inculpatului referitoare la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de furt, reţinând pe baza probatoriilor administrate că instanţa de fond a stabilit cu certitudine vinovăţia acestuia.
În termenul legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul N.R., solicitând admiterea, casarea deciziei atacate şi în principal, menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins, ca atare.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport cu aspectele criticate de inculpat, dar şi din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că instanţa de apel a reţinut o stare de fapt corectă, fundamentată în mod obiectiv pe ansamblul material probator administrat în cauză, declaraţiile părţii vătămate; declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, raportul de constatare medico-legală, dovada de ridicare a lucernei, probe coroborate şi cu declaraţiile inculpaţilor, evidenţiază fără putinţă de tăgadă actele de executare specifice infracţiunilor de care a fost acuzat inculpatul N.R.
Vinovăţia inculpatului a fost stabilită în mod clar şi neechivoc în considerarea probelor sus arătate, iar instanţa a aplicat acestuia pentru faptele comise, pedepse just individualizate, în strictă conformitate cu prevederile art. 72 şi art. 52 C. pen.
1. În ce priveşte critica formulată de inculpatul N.R., sub aspectul greşitei sale condamnări pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen., susţinând că nu a agresat pe partea vătămată B.V. după ce a sustras lucerna, precum şi solicitarea acestuia de a se menţine soluţia instanţei de fond, care l-a condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt, se constată că nu poate fi primită.
Astfel, din probe rezultă că partea vătămată B.V., care se afla împreună cu fiul său, B.M., pe o mirişte de grâu, l-a observat pe inculpat sustrăgând lucernă şi i-a strigat să nu mai fure, însă acesta a continuat să încarce lucernă.
În condiţiile menţionate, partea vătămată şi fiul său au pornit către inculpat şi au alergat după căruţa acestuia, cerându-i să oprească. Inculpatul a oprit şi a încercat să lovească pe partea vătămată B.V. cu o ţeavă metalică, cel din urmă apărându-se cu o altă ţeavă pe care fiul său reuşise să o tragă din căruţă.
Între cei doi a izbucnit o altercaţie în cadrul căreia şi-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii.
Inculpatul N.R. a reuşit să se urce în căruţă şi să plece, însă, partea vătămată a încercat să prindă hăţurile calului, împrejurare în care a fost înţepat cu cuţitul în spate de către inculpat. Imediat acesta a coborât şi agitând cuţitul în aer, a tăiat pe B.V. în zona braţului drept, a abdomenului şi pe obrazul stâng, în timp ce acesta încerca să-l deposedeze de cuţit.
În cele din urmă, partea vătămată a apucat de lama cuţitului şi a tras de ea, îndoind-o, iar apoi a aruncat cuţitul în iarbă.
Pentru a-şi recupera cuţitul şi ţevile care rămăseseră la partea vătămată, inculpatul N.R. l-a prins de gât pe fiul acesteia, B.M., ameninţând că îl omoară, împrejurare ce a determinat-o pe partea vătămată să-i mai aplice o lovitură în zona feţei cu o ţeavă.
După aceea inculpatul a plecat spre domiciliu.
Rezultă aşadar, în mod clar, că pentru a-şi lua ţeava şi asigura scăparea, fiind cu lucerna în căruţă, inculpatul a agresat partea vătămată, el fiind agresorul şi nu ceilalţi, care nu erau înarmaţi, cu vreo unealtă.
Faptul că inculpatul a prezentat şi el unele leziuni de violenţă este o realitate, deoarece, la rândul său, partea vătămată, în apărare, i-a aplicat unele lovituri.
Oricum, acţiunea inculpatului de a ataca partea vătămată, nu poate fi disociată de furtul lucernei, inculpatul recunoscând-o iniţial, dar la ultima audiere nu a mai făcut acest lucru.
În raport de ansamblul probator de la dosar, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că aceste probe relevă faptul că inculpatul a sustras lucernă şi că a exercitat acte de violenţă pentru a-şi asigura scăparea şi pentru a-şi lua ţeava căzută din căruţă, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen., şi a dispus condamnarea sa pentru această infracţiune.
Deşi, în faza judecăţii, inculpatul a adoptat o atitudine de nerecunoaştere a faptelor, încercând să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele de judecată, prezentând cu prilejul declaraţiilor date în această fază procesuală o altă variantă a evenimentelor şi chiar dacă, coinculpatul N.M.O., care până la data de 22 septembrie 2005, când a fost audiat la instanţa de fond, nu relatase nimic în legătură cu aceste evenimente, şi-a amintit că îşi „plimba căţeii" la câţiva kilometri de casă şi a văzut el totul, în mod justificat, instanţa de control judiciar a apreciat aceste declaraţii ca nerelevante, necoroborându-se cu alte probe din dosar, în mod evident, ele fiind făcute cu scopul de a exonera pe inculpat de răspunderea penală.
În concluzie, instanţa de apel stabilind corect existenţa tuturor condiţiilor pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului N.R. pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen., hotărârea atacată se constată a fi legală şi temeinică, sub aspectul acestei critici.
2. Privind pedepsele aplicate inculpatului N.R. se reţine că la individualizarea lor au fost avute în vedere, pericolul social concret al faptelor săvârşite, împrejurările în care acestea s-au comis, pe timp de noapte, de două persoane împreună şi în loc public şi respectiv, având asupra sa un cuţit, consecinţele acestor fapte, dar şi persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la dosar urmărire penală, fiind astfel respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ca atare, şi sub acest aspect, recursul declarat de inculpat este nefondat, pedepsele aplicate acestuia fiind de natură a realiza scopul lor, acela al prevenţiei generale şi speciale, cum stipulează art. 52 C. pen.
Pentru considerentele de mai sus, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul N.R., va fi respins, ca nefondat, se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.R. împotriva deciziei penale nr. 79 din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2173/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2175/2006. Penal → |
|---|
