ICCJ. Decizia nr. 2181/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2181/2006
Dosar nr. 23970/1/2005
(nr. vechi 7610/2005)
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 6752 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6393/2005, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 313 din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova privind pe inculpatul M.M., s-a casat Decizia atacată şi cauza s-a trimis pentru continuarea judecăţii, la Curtea de Apel Craiova.
Prin hotărâre s-a menţinut starea de arest a respectivului intimat inculpat.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel, prin Decizia recurată de parchet, în baza dispoziţiilor art. 333 alin. (1) C. proc. pen., a trimis dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale în sensul verificării apărărilor inculpatului referitoare la nevinovăţia sa în săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., raportat la art. 209 alin. (2) lit. g), alin. (3) lit. a) din acelaşi cod şi infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., fapte pentru care, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 118 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Olt.
Instanţa de apel, în motivarea deciziei, a reţinut că în cauză există indicii temeinice că inculpatul ar fi putut participa la săvârşirea faptelor, însă a apreciat că probatoriul administrat este insuficient pentru determinarea calificării participaţiei inculpatului şi stabilirea vinovăţiei sale, administrarea probelor în faţa ei putându-se face cu mare întârziere.
Instanţa de recurs a reţinut că hotărârea pronunţată în apel este nelegală şi netemeinică, motivat pe considerentele că dispoziţiile de completare a urmăririi penale urmăresc, în marea lor majoritate, stabilirea unei situaţii de fapt potrivit căreia inculpatul M.M. nu este singurul participant la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, or, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi la persoana la care se referă extinderea.
În cauză, procurorul nu a extins procesul penal pentru alte fapte şi alte persoane, astfel hotărârea instanţei de apel apărând a fi exclusivă în preocuparea stabilirii participaţiei penale şi a altor făptuitori la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, odată ce materialul probator administrat îi permite să se pronunţe atât asupra vinovăţiei inculpatului, cât şi asupra formei de participaţie, astfel că restituirea cauzei la organul de urmărire penală nu este justificată.
Ulterior pronunţării deciziei, sub nr. 44581 din 8 decembrie 2005, M.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţată în recurs, cazurile invocate fiind cele prevăzute de art. 386 lit. a) şi c) C. proc. pen., contestatorul, în esenţă, reluând apărările susţinute în faţa Curţii de Apel Craiova şi solicitând achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) şi d) din acelaşi cod, cu referire la art. 47 şi art. 51 alin. (1) C. pen. (caz fortuit şi eroarea de fapt, cauze care înlătură caracterul penal al faptei).
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit art. 386 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare se poate formula când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii şi când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) şi i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Privind cazul înscris la lit. a) a art. 386 C. proc. pen., se reţine că la 30 noiembrie 2005, inculpatul intimat M.M. a fost prezent personal în instanţa de recurs şi a fost asistat de un avocat desemnat apărător din oficiu.
În ce priveşte cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., instanţa de recurs, nu s-a pronunţat asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, ci admiţând recursul declarat de parchet, a casat hotărârea din apel şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpat, împotriva sentinţei primei instanţe.
În consecinţă, în cauză neregăsindu-se niciunul din cazurile prevăzute de Codul de procedură penală, ca fiind cazuri de contestaţie în anulare, calea extraordinară de atac formulată de contestator este nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (4) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 6752 din 30 noiembrie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 6393/2005.
Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2158/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2216/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
