ICCJ. Decizia nr. 2158/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2158/2006

Dosar nr. 3447/1/2006

Şedinţa publică din 3 aprilie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, petiţionarul P.G. a solicitat cercetarea magistraţilor I.G. şi D.L., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi respectiv procuror şef al secţiei de urmărire penală de la acelaşi parchet, D.I. şi L.N., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni şi respectiv procuror la acelaşi parchet, toţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

S-a susţinut, că cei patru magistraţi procurori au soluţionat dosarul nr. 584/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui cu încălcarea legii, pronunţând o soluţie necorespunzătoare respectiv de scoatere de sub urmărire penală a mai multor persoane reclamate de partea vătămată ca fiind autorii unor infracţiuni de distrugere şi furt calificat comise cu prilejul păşunării cu animalele proprii pe un teren de 9 ha aparţinând petiţionarului.

Prin rezoluţia nr. 57/P/2005 din 2 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor patru magistraţi procurori pentru inexistenţa faptei reclamate.

Prin sentinţa penală nr. 4 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.G. în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 57/P/2005 din 2 iunie 2005, cu motivarea că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, că magistraţii procurori nu au încălcat legea şi că faptele reclamate prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu există.

Împotriva aceleiaşi rezoluţii petiţionarul P.G. a formulat la 23 decembrie 2005 o nouă plângere, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., susţinând că cei patru procurori au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 14 din 9 februarie 2006, a respins, ca tardivă, plângerea petiţionarului constatând că a fost depăşit termenul de 20 zile prevăzut de lege de la comunicarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

În contra acestei ultime hotărâri au declarat recurs petiţionarul P.G. şi petiţionara P.M., în calitate de „soţie, coproprietar, secretar" care au susţinut că nu sunt mulţumiţi de soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva procurorilor.

Recursurile petiţionarilor nu sunt întemeiate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese au fost vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării soluţiei de către procuror, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Or, din examinarea actelor dosarului se constată că petiţionarul recurent şi soţia sa au luat cunoştinţă prin comunicare la 2 iunie 2005, de soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor patru magistraţi procurori, iar noua plângere a fost înregistrată la 23 decembrie 2005 la Curtea de Apel Iaşi, după trecerea termenului de 20 zile prevăzut de lege.

În consecinţă, în raport cu dispoziţiile legale evocate sentinţa primei instanţe, de respingere ca tardivă a plângerii petiţionarului, este corectă.

Faţă de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.G. şi P.M. şi a dispune obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.G. şi P.M. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.

Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2158/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs