ICCJ. Decizia nr. 2255/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2255/2006
Dosar nr. 17791/1/2005
(nr. vechi 4517/2005)
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47 din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa a condamnat pe inculpatul S.V., la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., şi la 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., pe un termen de încercare de 6 ani.
Totodată, s-a constatat că pedepsele sunt graţiate potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Inculpatul a fost obligat la daune morale despăgubiri civile şi cheltuieli de spitalizare, potrivit dispozitivului sentinţei sus-menţionate.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În noaptea de 2 noiembrie 2001, inculpatul S.V. conducea autoturismul proprietate personală pe DN 3, între localităţile Ostrov – Lipniţa. În autovehicol, pe bancheta din spate, se aflau S.I., A.V. şi R.T. La un moment dat, din cauza oboselii şi consumului de alcool, precum şi a vitezei neadecvate la condiţiile de circulaţie pe timp de noapte, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, a acroşat cu partea laterală, din faţă, parapetul metalic al şoselei, după care s-a deplasat pe contrasens, a ieşit din carosabil şi a răsturnat autovehicolul, care s-a oprit, după ce s-a izbit puternic de un copac.
În urma accidentului, au decedat pe loc R.T. şi A.V., iar S.I. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 3 luni.
Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 5356 din 20 octombrie 2004, admiţând recursurile parchetului, inculpatului şi părţii responsabile civilmente, a casat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, pentru a se efectua o nouă expertiză, care să stabilească, cu certitudine, dacă accidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni tehnice, aşa cum a susţinut inculpatul, apărare neverificată de către instanţă.
Cu ocazia rejudecării, s-a efectuat o nouă expertiză tehnică, iar prin sentinţa penală nr. 43/ P din 13 iulie 2005, Curtea de Apel Constanţa a condamnat pe inculpatul S.V., la un an şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., şi la 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), raportat la art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 alin. (1) lit. b) – art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni, timp în care inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., şi va respecta obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (3) lit. a), e) şi f) C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-au constatat graţiate pedepsele aplicate de un an şi 10 luni şi 4 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 14 şi art. 17 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., art. 44 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, a obligat pe inculpat, în solidar cu I.R.I.C. SA Bucureşti, în calitate de asigurator de răspundere civilă, la plata sumei de 6.000 RON, despăgubiri materiale, cu indicele de inflaţie la data achitării, către partea civilă M.T.
Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON, daune morale, către partea civilă M.T.
S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Clinic judeţean Constanţa.
Reţinând aceeaşi stare de fapt, instanţa a analizat suplimentar constatările şi concluziile expertizei tehnice efectuate, iar apoi, a înlăturat apărarea inculpatului, care a invocat incidenţa în cauză a cazului fortuit.
Astfel, în considerente, instanţa, preluând din raportul de expertiză tehnică, a motivat că „defecţiunea constatată, respectiv deformarea basculei inferioare, s-a datorat impactului violent cu un obstacol aflat accidental pe carosabil care a provocat deformarea puternică a basculei inferioare şi, implicit, a unghiurilor de direcţie.
Pierderea controlului direcţiei autoturismului s-a datorat exclusiv modificării geometriei roţilor directoare, ca urmare a deformării basculei inferioare dreapta faţă.
Forţa perturbatoare a apărut în momentul impactului cu obstacolul aflat pe carosabil. Cauza accidentului s-a datorat modificării geometriei direcţiei şi a imposibilităţii controlului deplasării, determinată de impactul violent şi imprevizibil cu obstacole de pe carosabil.
Examinând apoi declaraţiile inculpatului şi ale martorilor G.S. şi S.I., instanţa a motivat că, din datele cauzei „nu rezultă că existenţa unui obiect pe carosabil ar fi putut constitui o împrejurare imprevizibilă" şi că, deci, inculpatul are culpă, pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, el putând şi trebuind să prevadă „posibilitatea existenţei pe şosea a unor obiecte, dată fiind zona în care circula".
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., arătând că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, cazul fortuit, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei sub minimul special, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare şi aplicarea art. 81 C. pen. Totodată, a solicitat înlăturarea obligării la plata daunelor morale şi materiale, întrucât instanţa de fond nu a stabilit caracterul cert şi întinderea acestora.
Recursul inculpatului este fondat.
În urma analizei întregului material probator existent în cauză, se constată că instanţa a înlăturat apărarea inculpatului referitoare la incidenţa cazului fortuit, fără să aibă în vedere răspunsurile şi explicaţiile Biroului de Expertize, prin raportul de la dosarul cauzei.
Astfel, privitor la posibilitatea inculpatului de a sesiza obstacolul şi de a-l ocoli, experţii au precizat că această imposibilitate a fost constatată încă din faza de cercetare penală, la prima expertiză tehnică efectuată, care, în „cap. II pct. 4 lit. b) pag. 7 a arătat că obstacolul nu putea fi detectat în condiţiile de deplasare pe timp de noapte şi la lumina farurilor".
În acelaşi raport, experţii au arătat că această imposibilitate au constatat-o şi ei personal, adăugând că „un obiect de culoare închisă, aflat pe carosabil, poate fi perceput şi evitat de conducătorul auto numai în condiţiile în care viteza de deplasare este mai mică de 30 km/h, limită care nu se impune în condiţiile respectării regulilor de circulaţie (constatare din buletinul informativ „Expertiza tehnică" nr. 20, pag. 9, editat de Corpul Experţilor tehnici din România).
Or, aceste date şi elemente de ordin ştiinţific nu au fost avute în vedere de către instanţă la pronunţarea hotărârii atacate.
Aceste date şi elemente examinate în raport de împrejurările concrete în care a avut loc accidentul, trebuiau să determine constatarea imposibilităţii de prevedere de către inculpat a obiectului respectiv, aflat accidental pe calea de rulare a unui drum naţional, destinat desfăşurării normale şi nepericuloase a circulaţiei rutiere.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casată sentinţa atacată numai privitor la latura penală şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., reţinându-se incidenţa cazului fortuit, inculpatul să fie achitat, pentru cele două infracţiuni.
Restul dispoziţiilor sentinţei atacate vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat S.V. împotriva sentinţei penale nr. 43/ P din 13 iulie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Casează sentinţa penală atacată numai cu privire la latura penală şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., şi de art. 184 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 76 lit. e) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2296/2006. Penal → |
|---|
