ICCJ. Decizia nr. 2406/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2406/2006
Dosar nr. 746/1/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 48 din 8 iunie 2005, Tribunalul Oradea a condamnat pe inculpatul R.I., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu 73 lit. b) C. pen., şi art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., şi art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Covasna suma de 2.392.224 lei cheltuieli de spitalizare ale părţii civile D.P., cu dobânda legală aferentă până la plata integrală a sumei şi părţii civile D.P. suma de 35.000.000 lei daune morale, reprezentând ½ din pretenţiile civile ale acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 22 iunie 2003, în jurul orei 18,00, partea vătămată D.P., aflată în stare de ebrietate, a proferat de la gardul ce despărţea grădina sa de cea a inculpatului Roman, insulte şi injurii la adresa acestuia. Inculpatul R.I. nu era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a răspuns insultelor părţii vătămate, care a escaladat gardul şi trecând în grădina inculpatului, a intrat apoi în curtea acestuia. Inculpatul s-a deplasat în întâmpinarea părţii vătămate şi s-au îmbrâncit, s-au lovit reciproc cu pumnii, partea vătămată căzând la pământ.
Inculpatul a luat din curte un par de 1,65 m şi a lovit pe partea vătămată D.P. de mai multe ori, peste corp şi în zona capului, apoi a lovit-o cu piciorul. Incidentul a fost stopat de martora R.A., soţia inculpatului, care l-a îndepărtat pe acesta de partea vătămată. Inculpatul a plecat de la domiciliu aruncând parul în curtea părţii vătămate, iar pe aceasta au transportat-o martorele R.A. şi D.A. până acasă.
Partea vătămată a suferit fractură a osului parietal stâng, comoţie cerebrală, fracturi costale hemitorace stâng, contuzie abdominală, necesitând pentru vindecare 25 – 30 zile de îngrijiri medicale; mecanismul de producere a leziunilor a fost stabilit prin lovire cu corpuri dure, cădere de la acelaşi nivel cu lovire de suprafeţe dure.
Curtea de Apel Braşov, admiţând apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa şi rejudecând, a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., şi art. 44 C. pen., şi a respins acţiunile civile formulate de părţile civile C.A.S. Covasna şi D.P.
Conform considerentelor, instanţa de apel a reţinut comiterea faptei în legitimă apărare, întrucât partea civilă a pătruns pe nedrept, prin escaladare, în curtea inculpatului, înarmată cu un cuţit, cerând inculpatului să se bată. S-a mai susţinut că partea civilă a încercat să lovească pe inculpat cu un par smuls din gard. În raport de aceste reţineri s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile atacului şi realizată teza introdusă prin alin. (21) al art. 44 C. pen., respectiv, respingerea pătrunderii fără drept a părţii civile în imobilul inculpatului, iar riposta inculpatului, care a aplicat multiple lovituri părţii vătămate, a fost proporţională cu gravitatea atacului.
În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă D.P.
Prin motivele scrise, parchetul a susţinut că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 44 C. pen., privind legitima apărare, ceea ce atrage o greşită soluţionare atât a acţiunii civile cât şi a celei penale.
Recurenta parte civilă, prin motivele scrise, a cerut menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, atât în ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, cât şi referitor la despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat acesta.
Criticile vor fi analizate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se că recursurile sunt fondate pentru cele ce urmează.
Conflictul dintre partea civilă şi inculpat, apoi activitatea infracţională desfăşurată de inculpat au fost percepute în mod direct de un singur martor, respectiv, R.A., soţia inculpatului.
Audiată în faza urmăririi penale, martora a relatat că părţile se aflau în relaţii de duşmănie pentru un teren, iar în seara de 22 iunie 2003, partea vătămată a fost cea care a iniţiat conflictul, înjurând pe inculpat. Partea vătămată s-a apropiat de gardul despărţitor şi l-a escaladat, intrând în curtea inculpatului, atunci când inculpatul i-a răspuns în acelaşi mod.
Martora a mai precizat că cei doi s-au lovit reciproc, împrejurare în care partea vătămată a căzut, iar inculpatul a lovit-o în cap cu un par. În aceste împrejurări, inculpatul a continuat să o lovească pe partea vătămată (căzută fiind) cu pumnii şi picioarele.
În cursul acestei declaraţii, martora nu s-a referit la faptul că partea vătămată era înarmată cu un cuţit. Mai târziu, în cursul declaraţiei dată în instanţă la 4 mai 2005, martora R.A. a susţinut că deşi nu a văzut cuţitul în mâna părţii vătămate, după terminarea conflictului l-a găsit, pe jos, în curtea sa.
În aceleaşi condiţii, fără să poată da o explicaţie plauzibilă asupra revenirii, martora a afirmat că inculpatul nu a mai lovit pe partea vătămată în timp ce se afla căzută la pământ.
Deşi nu au existat alţi martori oculari, susţinerile acestei martor au fost în parte confirmate de actele cauzei.
Astfel, prin procesul verbal de cercetare la locul faptei au fost identificate pete de sânge şi urme de târâre din curtea inculpatului care se continuă în drumul comunal, până la poarta locuinţei părţii vătămate D.P. În schiţele de la dosar urmărire penală se consemnează locul în care s-au găsit petele de sânge, precum şi existenţa şi direcţia urmei de târâre.
Aceste acte confirmă susţinerile martorei R.A. privind locul în care s-a desfăşurat fapta, precum şi târârea părţii vătămate de la locul faptei la locuinţa sa.
Pe de altă parte, raportul medico-legal confirmă existenţa a numeroase tipuri de leziuni traumatice prezentate de partea vătămată: plagă, echimoze, fractură de os parietal, fracturi costale, producerea acestora datorându-se unor loviri repetate cu corpuri dure (probabil par pentru leziunile craniene şi alt corp dur, posibil picior pentru o parte din leziunile de pe corp) şi cădere de la acelaşi nivel cu lovire de suprafeţe dure.
Referindu-se la poziţia victimă-agresor, acelaşi act a concluzionat că a putut fi iniţial faţă în faţă, în ortostatism şi apoi victima căzută la pământ.
Din toate aceste probe discutate se desprinde concluzia că fapta dedusă judecăţii nu s-a produs în stare de legitimă apărare.
Astfel, pe fondul unui conflict mai vechi, partea vătămată şi inculpatul au avut un incident verbal, care a degenerat într-o agresionare reciprocă a părţilor şi doborâtă fiind la pământ, partea vătămată a fost în continuare lovită de inculpat cu parul şi picioarele.
În acest context, inculpatul nu a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, atâta timp cât, victima era în imposibilitate de a-l înfrunta, fiind doborâtă şi imobilizată la pământ.
În legătură cu aplicarea art. 44 C. pen., trebuie spus că, caracterul necesar al apărării trebuie analizat nu numai în raport de gravitatea atacului, ci şi cu posibilitatea celui atacat de a-l înfrunta.
Ori, în speţă, din partea victimei nu a existat un atac care să îndeplinească cerinţele înscrise în art. 44 C. pen., cu atât mai mult cu cât aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, iar pe de altă parte, inculpatul a comis lovirea părţii vătămate cu parul când acesta nu putea să-l mai înfrunte pe inculpat, sau să reprezinte un pericol pentru acesta.
Dar, în schimb, în cauză, există circumstanţa atenuantă a provocării atâta timp cât, partea vătămată a înjurat pe inculpat, a escaladat gardul intrând în curtea şi pe proprietatea acestuia şi l-a lovit în condiţiile unei agresionări reciproce.
Escaladarea gardului şi intrarea victimei pe proprietatea inculpatului nu este de natură să atragă nici incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (21) C. pen., în condiţiile în care victima nu a desfăşurat un atac efectiv, de natura celui la care se referă art. 44 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, agresiunea nu a fost determinată exclusiv de pătrunderea fără drept a părţii vătămate pe proprietatea inculpatului; în contextul în care între părţi a existat un conflict verbal care a degenerat într-o agresiune reciprocă, situaţia creată nu a putut surprinde pe inculpat, după felul în care s-au derulat evenimentele şi în consecinţă, nu poate fi apărat de prezumţia instituită prin art. 44 alin. (21) C. pen.
Pentru toate aceste argumente de fapt şi de drept, soluţia de achitare pronunţată în apel este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recursurile declarate se vor admite şi se va casa Decizia pronunţată în apel, fiind menţinută soluţia de condamnare şi încadrarea juridică a faptei dispuse de instanţa de fond; în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., prin admiterea recursurilor, se va casa numai cu privire la cuantumul pedepsei şi la pedeapsa complementară şi hotărârea instanţei de fond.
Procedând la rejudecare, în aceste limite, se va opera o reducere a pedepsei la limita legală permisă de art. 76 alin. (2) C. pen., în considerarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., şi ale art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen., şi cuantumul pedepsei principale, aşa cum a fost stabilit prin această hotărâre, se constată că nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi în consecinţă, se va dispune înlăturarea acesteia.
Se vor menţine în rest dispoziţiile hotărârii instanţei de fond, inclusiv cele referitoare la soluţionarea acţiunii civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NIUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă D.P. împotriva deciziei penale nr. 349 din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, privind pe inculpatul R.I.
Casează în totalitate Decizia penală atacată şi numai cu privire la cuantumul pedepsei principale şi la pedeapsa complementară, sentinţa penală nr. 48 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Covasna.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la un an şi 8 luni închisoare.
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate de Tribunalul Covasna, inclusiv privind soluţionarea laturii civile a cauzei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a intimatului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2341/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 2431/2006. Penal → |
---|