ICCJ. Decizia nr. 2290/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 9 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 35642/3/2005, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului T.A.V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
în motivarea acestei încheieri s-a arătat că întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă se impune menținerea în continuare a privării de libertate a inculpatului în condițiile legii.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.A., criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, susținând că în cauză nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri și a solicitat revocarea acesteia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.
în cauză, verificând actele și lucrările de la dosar se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Analizând recursul declarat de inculpat, raportat la cele mei sus arătate, se constată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, și anume, cel prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Față de această situație, urmează a se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere.
în consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul T.A.V. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2288/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2269/2006. Penal → |
|---|
