ICCJ. Decizia nr. 2261/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 689 din 6 decembrie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul K.S., constatându-se că pedepsele, de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., de 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen., aplicate prin sentința penală nr. 428/2005 a Tribunalului Cluj, de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aplicată prin sentința penală nr. 476/2005 a Judecătoriei Turda și de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 289/2005 a Judecătoriei Gherla sunt concurente, iar, în urma contopirii acestora, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an, în total la 6 ani închisoare.
în baza art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), s-a constatat că infracțiunile sus-menționate au fost săvârșite în condițiile recidivei postcondamnatorii, raportat la condamnarea, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 105/2005 a Judecătoriei Turda, urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare, sporită cu un an, adică 7 ani închisoare.
Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 6/ A din 17 ianuarie 2006, admițând apelul declarat de condamnat, a desființat sentința penală atacată, numai cu privire la sporul de pedeapsă aplicat și, rejudecând, a dispus înlăturarea sporului de pedeapsă de un an închisoare aplicat în temeiul art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Prin recursul declarat, condamnatul a solicitat înlăturarea și a celui de-al doilea spor de pedeapsă, care, în mod greșit, a fost menținut de instanța de apel.
Recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut, în mod corect, sporul de pedeapsă aplicat, în conformitate cu prevederile art. 34 lit. b) C. pen. și art. 36 alin. (2) C. pen., referitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni.
Pentru aceste considerente, motivul de recurs apare ca fiind neîntemeiat.
Nu au fost alte temeiuri de casare care să fie luate în considerare din oficiu, recursul condamnatului a fost respins, ca nefondat, și obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 2259/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 2253/2006. Penal → |
---|