ICCJ. Decizia nr. 2304/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2304/2006
Dosar nr. 24105/1/2005
(nr. vechi 7677/2005)
Şedinţa publică din 7 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Petiţionarul T.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 262/P/2004.
În cuprinsul plângerii petiţionarul a solicitat ca judecătorul D.P., preşedintele Tribunalului Vâlcea, să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 194 alin. (1) C. pen., deoarece în calitate de magistrat la instanţa mai sus amintită, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, fapt care a avut drept consecinţă, prejudicierea petiţionarului.
Prin ordonanţa din 28 februarie 2005, dată în dosarul nr. 262/P/2004, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului D.P. pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate mai sus, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive pentru existenţa acestora.
Rezoluţia mai sus enunţată a fost confirmată, la 14 martie 2005 sub nr. 359/2005, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fiind respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar împotriva soluţiei adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 262/P/2004.
Fiind nemulţumit de această soluţie, petiţionarul, în termen legal, a formulat plângerea penală înregistrată sub nr. 516/P/2005 pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Prin sentinţa penală nr. 72/ F din 8 noiembrie 2005, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei din 28 februarie 2005, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 262/P/2004, pe care a menţinut-o ca fiind temeinică şi legală.
De asemenea, petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând actele dosarului, a constatat următoarele:
Petiţionarul T.I. a fost încadrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, pe un post corespunzător calificării sale de jurist, iar la 18 octombrie 2001 au încetat raporturile sale de muncă la această instituţie publică.
Considerându-se nedreptăţit de măsura desfacerii contractului său de muncă, T.I. a promovat mai multe acţiuni pe rolul instanţelor vâlcene, prin care, în principal, a solicitat anularea acestei măsuri, reîncadrarea în postul anterior ocupat şi plata drepturilor băneşti corespunzătoare.
De asemenea, petiţionarul, pe lângă aceste cauze a mai fost implicat şi în alte numeroase litigii civile.
Pe parcursul soluţionării acestor cauze, petiţionarul a formulat mai multe cereri de recuzare împotriva magistraţilor, însoţite uneori de ameninţări la adresa judecătorilor, ceea ce i-a determinat pe unii dintre aceştia să se abţină de la soluţionarea cauzelor, în care petiţionarul era implicat.
Pe fondul acestor stări de lucruri, prin încheierea din 11 noiembrie 2004, pronunţată de judecătorul D.P., i s-a aplicat petiţionarului o amendă judiciară de 5.000.000 lei, apreciindu-se că una dintre cererile de recuzare formulată de acesta este introdusă cu vădită rea-credinţă.
Fiind nemulţumit de această hotărâre, reclamantul a solicitat ca magistratul D.P. să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi şantaj.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni şi s-a constatat, totodată, că verificarea temeiniciei unor soluţii ale instanţei nu se poate realiza prin mijloace penale.
S-a mai apreciat că formularea unei plângeri penale împotriva magistraţilor pe motiv că aceştia au adoptat o soluţie neconvenabilă, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de petiţionar, iar persoana nemulţumită de o soluţie judecătorească are posibilitatea să recurgă la căile de atac prevăzute de lege.
Curtea de Apel Piteşti a dispus, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii petiţionarului şi menţinerea soluţiei atacate.
Petiţionarul, în termen legal, a formulat recurs împotriva sentinţei sus-amintite criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele arătate în memoriul depus la dosar, în principal susţinând că, în opinia sa, Curtea de Apel Piteşti a soluţionat o plângere „inexistentă", întrucât acesta nu sesizase această instanţă cu o astfel de plângere.
Recursul declarat de petiţionar este nefondat.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionarul T.I., rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale privind infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 194 alin. (1) C. pen., fiind legale şi temeinice.
Aşa cum corect s-a învederat în motivarea sentinţei atacate şi a rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatul magistrat D.P. ar fi încălcat cu ştiinţă atribuţiile sale de serviciu, ar fi soluţionat cauza cu rea-credinţă sau ar fi avut o comportare abuzivă în soluţionarea ei.
Soluţiile pronunţate au fost conforme cu probele administrate în dosar, fiind rezultatul aplicării corecte a dispoziţiilor legale în vigoare şi reflectând întocmai intima convingere a judecătorului, ce avea şi funcţia de preşedinte al Tribunalului Vâlcea, atunci când a apreciat că cererea de recuzare a judecătorilor M.E., C.B. şi Şt.L. a fost introdusă cu rea-credinţă şi a aplicat, prin încheierea din 11 noiembrie 2004, petiţionarului o amendă judiciară de 5 milioane de lei.
În altă ordine de idei, legiuitorul a prevăzut căi legale de atac pentru a se remedia eventuale erori produse prin interpretarea greşită a probelor administrate în cauză.
În speţă, simpla împrejurare că soluţiile date în cauză au fost nefavorabile petiţionarului T.I., nu este un argument solid şi serios pentru a putea fi luat în seamă şi a putea declanşa cercetarea penală a unui magistrat - judecător, ce nu a făcut altceva decât să slujească actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale.
Susţinerea petiţionarului potrivit căreia nu a sesizat Curtea de Apel Piteşti cu vreo plângere, care să conducă la înregistrarea pe rolul acesteia a unei astfel de cauze, nu poate fi reţinută întrucât se constată că acesta, la 13 aprilie 2005, a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti o nouă plângere împotriva aceleiaşi rezoluţii dată, la 28 februarie 2005, de procurorul şef de secţie urmărire penală I.V.C., iar aceeaşi unitate de parchet, pe cale administrativă a înaintat-o Curţii de Apel Piteşti.
În consecinţă, motivele de casare nu sunt întemeiate, iar alte motive, susceptibile de a fi analizate din oficiu nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar şi a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 72/ F din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 80 RON cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2300/2006. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2306/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
