ICCJ. Decizia nr. 2306/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2306/2006
Dosar nr. 3349/1/2006
Şedinţa publică din 7 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La 24 noiembrie 2005 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 12078/2005 plângerea formulată, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de partea vătămată A.I., împotriva procurorilor P.P. şi B.F. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, sub aspectul săvârşirii faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi protejarea infractorilor, plângere prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 91/P/2005 dată la 20 octombrie 2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
De asemenea, a mai solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 1303/II/2 din 17 noiembrie 2005, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului A.I. împotriva rezoluţiei nr. 91/P/2005 a aceleiaşi unităţi de parchet.
Prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 91/P/2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii P.P. şi B.F., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) S-a mai dispus ca soluţia să fie comunicată părţilor cu menţiunea pentru A.I. de a-şi recupera eventualele pretenţii civile faţă de Grupul Şcolar Arad H.C., pe calea unei acţiuni civile.
Pentru a se pronunţa această rezoluţie, s-a reţinut că, la data de 14 aprilie 2005, petiţionarul A.I. a depus o plângere penală împotriva prim procurorului P.P. şi a procurorului B.F. arătând că, în cursul lunii noiembrie 2004, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad că C.C. şi secretara şefă C.E. din cadrul Grupului Şcolar de Transporturi Auto H.C. nu i-au normat şi nu i-au retribuit corect volumul de muncă prestat în calitate de profesor în comisia pentru obţinerea certificatelor de competenţă, aplicându-i prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării din data de 10 iunie 2004 în loc de prevederile O.M.E.C. nr. 4119/09.06.2003. A apreciat că activitatea infracţională a procurorului B.F. a constat tocmai în soluţia pronunţată în dosarul nr. 5750/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, respectiv rezoluţia din 25 ianuarie 2005 prin care acelaşi procuror a confirmat propunerea organelor de poliţie, S.I.F., de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.C.C. şi C.E., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei soluţii a depus plângere petentul A.I., iar prin rezoluţia 205/II/2/2005 din data de 22 februarie, prim procurorul P.P. a respins plângerea împotriva soluţiei pronunţate de către procurorul B.F.
Petiţionarul, la 7 martie 2005, a introdus o plângere pe rolul Judecătoriei Arad solicitând desfiinţarea soluţiei procurorului dată în dosarul nr. 5750/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad precum şi a soluţiei prim procurorului aceleiaşi unităţi de parchet, dată în dosarul nr. 205/II/2/2005, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.C. şi C.E.
Judecătoria Arad, prin sentinţa penală nr. 684 din 1 aprilie 2005, a menţinut ca fiind legale şi temeinice soluţiile date de procurorii reclamaţi – reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petent.
De asemenea, s-a mai reţinut că deşi petentul a uzat de căile legale de atac, respectiv a făcut plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată şi avea cunoştinţă de sentinţa penală din data de 01 aprilie 2005, petentul a depus o plângere penală împotriva celor 2 procurori, la data de 14 aprilie 2005, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi chiar a revenit cu o nouă plângere la data de 21 iunie 2005, cu acelaşi conţinut, pe care a adresat-o Curţii de Apel Timişoara, iar această instanţă a trimis-o spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea rezoluţiei atacate s-a mai reţinut că intimaţii - procurori P.P. şi B.F., în exercitarea sarcinilor lor de serviciu, şi-au îndeplinit corect atribuţiile şi nu au cauzat nici o vătămare intereselor legale ale petentului, astfel că faptele reclamate de petiţionar şi presupuse a fi săvârşite de aceştia, nu există.
Împotriva rezoluţiei nr. 91/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara petiţionarul a formulat plângere, în baza art. 2781 C. proc. pen., ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia dată la 17 noiembrie 2005 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa penală nr. 8/ PI din 19 ianuarie 2006, a respins plângerea petentului A.I., formulată împotriva celor două rezoluţii, ca nefondată, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menţinând ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 91/P/2005.
De asemenea, a dispus obligarea petentului la 50 lei RON cheltuieli judiciare statului.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată petiţionarul, în termen legal, a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constituit dosarul nr. 3349/1/2006, fixându-se prim termen de judecată la 7 aprilie 2006.
Recurentul petiţionar a depus la 20 martie 2006, la dosar, prin registratură „Concluzii scrise" în cuprinsul cărora şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care s-a soluţionat cauza de către Curtea de Apel Timişoara şi a subliniat că pentru munca prestată suplimentar i s-a refuzat plata a 78 de ore. A solicitat casarea sentinţei atacate şi, pe fond, rejudecarea cauzei pentru restabilirea adevărului şi legalităţii.
Recursul declarat de petiţionar este nefondat.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale privind infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind legale şi temeinice.
Aşa cum corect s-a învederat în motivarea sentinţei atacate şi a rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, nu există indicii care să justifice aprecierea că intimaţii procurori P.P. şi B.F., când au emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată sub nr. 91/P/2005 şi rezoluţia dată la 17 noiembrie 2005 sub nr. 1303/II/2/2005, ar fi săvârşit vreo faptă penală, deoarece aceştia nu şi-au încălcat îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea lor sau defectuoasa îndeplinire a lor. Soluţiile pronunţate au fost conforme cu probele administrate în dosar, fiind rezultatul aplicării corecte a dispoziţiilor legale în vigoare şi reflectând întocmai intima convingere a procurorilor, atunci când au apreciat că faptele presupuse a fi săvârşite de cei doi procurori, nu există.
Dealtfel, soluţiile pronunţate de cei doi intimaţi procurori au fost confirmate de Judecătoria Arad, în dosarul nr. 5750/P/2004, iar petentul a fost îndrumat să-şi recupereze eventualele pretenţii băneşti faţă de Grupul Şcolar H.C., pe calea unei acţiuni civile.
În speţă, simpla împrejurare că soluţiile date în cauză au fost nefavorabile petiţionarului, nu este un argument solid şi serios pentru a putea fi luat în seamă şi a putea declanşa cercetarea penală a unor magistraţi – procurori, ce nu au făcut altceva decât să slujească actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale.
În consecinţă, întrucât motivele de casare nu sunt întemeiate, iar alte motive, susceptibile a fi analizate din oficiu, nu se constată, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, în baza dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 8/ PI din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2304/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2368/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
