ICCJ. Decizia nr. 245/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.245/2006
Dosar nr. 21562/1/2005
(nr. vechi 6402/2005)
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 313 din 8 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1106/P/2005, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, privind sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 7319/1996, şi care priveşte pe condamnatul O.I.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, prin contestaţia introdusă şi înregistrată sub nr. 4968 din 19 iunie 2003, la Tribunalul Dolj, a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 297/1999, care a fost pus în executare la 2 iunie 2003, deoarece în mod eronat, s-a dedus faţă de condamnatul O.I., perioada arestului preventiv, în speţă de la 27 iunie 1996 la 18 martie 1997, când, în realitate, deducerea ar fi trebuit să fie făcută de la data de 27 iunie 1996 la 15 august 1996.
În drept, s-a invocat dispoziţia art. 461 lit. c) C. proc. pen., fiind anexate la dosar copii de pe Decizia penală nr. 521 din 15 august 1996 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi de pe mandatul de executare al pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 527 din 1 iulie 2004,Tribunalul Dolj a admis contestaţia formulată, a anulat mandatul de executare nr. 279/1999, a dedus din pedeapsa închisorii de un an aplicată condamnatului, perioada executată de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996 şi de la 2 iunie 2003 la 11 iunie 2003, s-a emis un nou mandat de executare şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 220 din 6 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 965 din 26 februarie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei a declarat apel condamnatul O.I., ce a fost admis de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 110 de la 31 martie 2005, trimiţându-se cauza spre rejudecare la instanţa de fond, cu motivarea că în primă instanţădosarul s-a judecat cu lipsă cu lipsă de procedură faţă de condamnatul intimat. Prin aceeaşi decizie s-a mai dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 608/2004, cu consecinţa punerii în libertate a condamnatului.
S-a mai reţinut că intimatul condamnat O.I., prin sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), dispunându-se în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), computarea arestării preventive de la data de 27 iunie 1996 la 18 martie 1997, când, în realitate a fost pus în libertate la data de 15 august 1996, când, prin Decizia penală nr. 591 a Curţii de Apel Craiova a fost respinsă cererea de prelungire a arestării preventive.
S-a constatat că mandatul de executare a pedepsei cu nr. 279/1999 din 12 martie 2003 a menţinut eroarea din dispozitivul sentinţei penale nr. 220 din 6 aprilie 1999, cu privire la deducerea datei arestului preventiv, însă, s-a considerat că această greşeală nu poate fi îndreptată pe calea unei contestaţii la executare, instanţa de fond apreciind că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., şi că această eroare, fiind în puterea lucrului judecat, poate fi îndreptată numai prin exercitarea căilor extraordinare de atac prevăzute de art. 409 C. proc. pen.
De asemenea, s-a mai argumentat în cuprinsul considerentelor hotărârii, că dispozitivul unei sentinţe ce a intrat sub autoritatea de lucru judecat nu mai poate fi modificat pe calea unei contestaţii la executare.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că, în prezent, calea recursului in anulare a fost abrogată şi că, pe fond, contestaţia este întemeiată în condiţiile în care, în speţă, există vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.
Prin Decizia nr. 297 din 30 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a desfiinţat sentinţa penală nr. 313 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Dolj, a admis contestaţia la executare şi, pe cale de consecinţă, a dedus din pedeapsa de un an închisoare aplicată condamnatului O.I. perioadele executate de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996, de la 2 iunie 2003 la 11 iunie 2003 şi de la 27 ianuarie 2005 la 31 martie 2005.
De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a anulat mandatul de executare a pedepsei şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, corespunzător.
Totodată, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 220 din 6 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 965 din 26 februarie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile de judecată.
Pentru a dispune astfel, s-a apreciat de către instanţa de control judiciar că Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în mod temeinic şi legal, a solicitat instanţei de executare, pe perioada executării pedepsei, îndreptarea pe calea contestaţiei a erorii materiale constând în deducerea greşită a perioadei executată de condamnatul O.I., respectiv de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996.
Fiind nemulţumit de Decizia pronunţată, contestatorul condamnat, în termen legal, a formulat recurs invocând drept motive dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, respingerea contestaţiei la executare pentru motivele susţinute oral şi detaliate in scris în memoriul depus la dosar.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999 pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 965 din 26 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare dispunându-se deducerea arestării preventive de la 27 iunie 1996 la 18 martie 1997.
La data de 12 martie 2003 s-a emis mandatul de executare al pedepsei sub nr. 279/1999 ce a fost pus în executare la 2 iunie 2003, iar perioada de deţinere evidenţiată în acesta este cuprinsă în intervalul 27 iunie 1996 la 18 martie 1997, dar, în realitate, inculpatul a fost arestat preventiv doar în perioada 27 iunie 1996 – 15 august 1996, întrucât Curtea de Apel Craiova la 15 august 1996, prin Decizia penală nr. 521/1996 a dispus punerea sa în libertate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în mod întemeiat, observând aceste inadvertenţe, a promovat pe rolul Tribunalului Dolj cererea de contestaţie la executare in baza dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., în vederea îndreptării erorii materiale strecurate în ceea ce priveşte computarea prevenţiei condamnatului.
Înalta Curte apreciază că instanţa de control judiciar a procedat corect atunci când, la al doilea ciclu procesual, a constatat că pe calea contestaţiei la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj nu se invocă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci doar nelegalitatea evidenţiată ca urmare a punerii în executare a hotărârii penale în legătură cu care s-a ivit o cauză ce poate fi astfel interpretată ca o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, potrivit art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Se constată că s-a apreciat în mod justificat atunci când instanţa de apel a reţinut că nelămuririle ce se pot ivi cu ocazia punerii în executare a hotărârii penale se pot datora şi redactării greşite a dispozitivului hotărârii, ce poate conţine erori materiale evidente, de natura celor la care se referă dispoziţiile art. 195 C. proc. pen.
Întrucât, în speţă, s-a efectuat eronat deducerea perioadei executate de condamnatul O.I. de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996, în totală contradicţie cu mandatul de executare şi biletele de liberare din penitenciar, se constată că această eroare materială nu putea fi îndreptată decât de instanţa de executare, aşa cum, corect, a constatat Curtea de Apel Craiova.
Prin urmare nu pot fi reţinute susţinerile apărării intimatului condamnat în sensul că deducerea perioadei arestării preventive intră sub autoritate de lucru judecat, fiind o opinie total greşită, în cazul dedus judecăţii, fiind evidentă incidenţa dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., respectiv existenţa unei nelămuriri cu privire la hotărârea penală ce se execută sau vreo împiedicare la punerea in executare a acestei hotărâri.
Faţă de cele mai sus menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator O.I. împotriva deciziei nr. 297 din 30 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat O.I. împotriva deciziei penale nr. 297 din 30 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 249/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
