ICCJ. Decizia nr. 2305/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2305/2006
Dosar nr. 30364/1/2005
(nr. vechi 7894/2005)
Şedinţa publică din 7 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La Curtea de Apel Bucureşti, la data de 25 martie 2004, a fost înregistrată adresa nr. 559/VIII-I/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi prin care se înainta plângerea formulată de petiţionarul D.E.D. împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 216/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La adresă a fost ataşată şi copia rezoluţiei nr. 2359/II-2/2002 din 18 octombrie 2002, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petiţionarului împotriva soluţiei de mai sus.
În motivarea depusă la 2 iunie 2004 la Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarul a arătat că elementul esenţial al abuzului comis de intimata A.E.L., îl constituie neadministrarea unei probe dispuse de instanţă.
În esenţă, a arătat că, în dosarul civil nr. 5071/1997 al Judecătoriei sector 1, s-a cerut şi s-a încuviinţat solicitarea de relaţii de la primărie cu privire la situaţia juridică a imobilului situat în Bucureşti, str. Radu Boiangiu. Fără a mai aştepta relaţiile respective intimata magistrat-judecător A.E.L. a luat cauza în pronunţare iar în considerentele sentinţei a menţionat că „.. La dosarul cauzei s-au depus actele necesare".
S-a susţinut că latura obiectivă a infracţiunii constă în aceea că judecătoarea, cu bună ştiinţă, nu a îndeplinit un act ce îi revenea în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu s-a preocupat de lămurirea „situaţiei juridice" a imobilului şi a ajuns la obligarea C.G.M. Bucureşti la restituirea unui imobil al cărui proprietar nu mai era statul la acea dată. S-a arătat că a fost lipsit de posibilitatea de a-şi face apărările întrucât nu a fost parte în acea cauză.
Cu privire la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 17 iulie 2002 ca şi cea dată de procurorul ierarhic superior la 18 octombrie 2002 s-a arătat că nici una din ele nu analizează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu ci încearcă să remotiveze sentinţa din 9 septembrie 1997.
Prin încheierea nr. 4635 din 17 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la instanţa respectivă la Curtea de Apel Craiova, instanţă unde cauza a fost înregistrată la data de 4 octombrie 2004.
Pe parcursul judecării cauzei la Curtea de Apel Craiova, intimata A.E.L. a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., art. 2781 lit. a) alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi a art. IX pct. 3 şi 5 din Legea nr. 281/2003.
Prin încheierea din 14 octombrie 2004 instanţa a sesizat Curtea Constituţională pentru rezolvarea acestor excepţii, suspendând totodată judecata.
Prin Decizia nr. 288 din 7 iunie 2005 a Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
La data de 25 august 2005, intimata A.E.L. a sesizat instanţa cu privire la faptul că un memoriu al petiţionarului a fost calificat ca şi „plângere" împotriva aceloraşi rezoluţii şi că deja a fost pronunţată o soluţie asupra acestei plângeri.
În urma verificărilor efectuate, pe baza şi a documentelor depuse de intimată, instanţa a constatat că cele arătate sunt reale.
Astfel, deşi petiţionarul a susţinut că nu a formulat plângere împotriva aceloraşi rezoluţii, cert este însă că memoriul său a fost calificat ca o astfel de plângere iar prin sentinţa penală nr. 29 din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosar nr. 609/2005 a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu motivarea în esenţă că o cauză similară a fost strămutată şi se află pe rolul Curţii de Apel Craiova şi petiţionarul D.E.D.
Prin Decizia penală nr. 5978 din 24 octombrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. 3617/2005, au fost admise ambele recursuri, s-a casat sentinţa penală nr. 29/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la instanţa competentă Curtea de Apel Craiova.
Instanţa apreciază că, în soluţionarea prezentei cauze nu este împiedicată de acea trimitere la rejudecare arătată mai sus întrucât obiectul celor două pricini este identic iar soluţia ar fi fost conexarea. Cum însă acea cauză nu a sosit încă de la I.C.C.J. nu se poate întârzia nejustificat soluţionarea prezentei cauze.
Analizând pe fond susţinerile petiţionarului în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
La data de 21 februarie 2002, D.E.D. s-a adresat cu plângere Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitând efectuarea urmăririi penale faţă de A.E.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În plângere s-a arătat că fapta constă în aceea că, în calitate de judecător la Judecătoria sector 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 10118 din 09 septembrie 1997 prin care a admis acţiunea formulată de reclamanţii I.A., I.D.C. şi S.C. în contradictoriu cu C.G.M. Bucureşti, obligând acest pârât să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Boiangiu, în condiţiile în care imobilul fusese deja cumpărat de chiriaş, respectiv, petiţionarul D.E.D.
Prin rezoluţia din 17 iulie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosar nr. 216/P/2002, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătoarei A.E.L. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut, în esenţă, faptul că sentinţa civilă nr. 10118 din 09 septembrie 1997 pronunţată de judecător A.E.L. este legală şi temeinică şi în consecinţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Plângerea formulată de petiţionar la procurorul ierarhic superior a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2359/II-2/2002 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
După ce a parcurs aceste etape legale obligatorii şi prevăzute de art. 275 – art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat instanţei cu plângerea de faţă.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa penală nr. 114 din 17 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului D.E.D. împotriva rezoluţiei din 17 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. 216/P/2002.
În motivarea acestei sentinţe, potrivit actelor premergătoare administrate de organele de urmărire penală, se reţine că intimata judecătoare A.E.L., nu a putut acţiona cu intenţia de a-l vătăma pe petiţionar în nici un mod, în special pentru faptul că, acesta nu era parte în dosarul civil nr. 5071/1997 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 10118 din 09 septembrie 1997 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, condiţii în care această hotărâre civilă, nu-i este nici opozabilă.
Pentru aceste considerente a apreciat instanţa că, rezoluţiile de neînceperea urmăririi penale date de procuror împotriva judecătoarei A.E.L. sunt corecte, temeinice şi legale şi astfel au fost menţinute.
Nemulţumit şi de această sentinţă, petiţionarul, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, solicitând ca prin admiterea acestuia, să se desfiinţeze sentinţa penală nr. 114 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova şi cauza să fie rejudecată de către instanţa de recurs şi să fie despăgubit cu 37.000 RON, daune morale şi materiale, pe perioada a 8 ani de procese ce continuă şi în prezent, conform art. 15 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând probatoriul cauzei în raport de critica formulată de petiţionar, precum şi din oficiu, reţine că ne aflăm în cadrul unei plângeri, împotriva rezoluţiilor procurorului, de neînceperea urmăririi penale, împotriva intimatei-judecător, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (abuzul în serviciu contra intereselor persoanei).
Aşa fiind, sediul materiei se regăseşte în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., text ce prevede că, instanţele cu ocazia examinării plângerii, vor verifica dacă soluţia dată este corectă, dacă are temei de fapt, sau nu.
În consecinţă, ceea ce trebuie verificat de către instanţe, este dacă soluţia adoptată de procuror este cea legală sau nu şi chiar dacă uneori motivarea rezoluţiilor, în litigiu, este incompletă.
Cum în cauză, sentinţa civilă nr. 10118 din 09 septembrie 1997 pronunţată de judecătoarea intimată, a fost adoptată legal împrejurarea că ulterior, această hotărâre a fost reformată, pe calea extraordinară de atac a revizuirii, pentru acte noi depuse şi despre care intimata-judecător, nu a avut cunoştinţă la data pronunţării sentinţei civile sus-menţionate, nu atrage existenţa vinovăţiei penale, de natura celei cerută de art. 246 C. proc. pen.
Calea extraordinară de atac a revizuirii, este tocmai mijlocul prevăzut de legiuitor şi prin care se pot îndrepta, erorile judiciare, produse şi din cauză că, nu s-au depus toate actele de către părţile din proces şi din motive obiective.
Aşa fiind, cu atât mai mult pentru judecătorul care a soluţionat o cauză în aceste condiţii, nu se poate constata că are vreo vină penală, în raport de prevederile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atâta vreme cât, părţile din dosar direct interesate, nu depun toate actele necesare, şi din motive neimputabile acestora sau altfel spus, obiective.
Pentru aceste considerente, aceasta fiind situaţia de fapt în cauza de faţă, temeinic şi legal, a procedat instanţa de fond prin respingerea plângerii petiţionarului, ca nefondată.
Aceasta se va reţine şi pentru motivul (pe care-l repetăm fiind însă de esenţă) că, petiţionarul nu a fost parte în dosarul civil nr. 5071/1997 al Judecătoriei sector 1 Bucureşti. Ca atare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.E.D. împotriva sentinţei penale nr. 114 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2302/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 2330/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
