ICCJ. Decizia nr. 2297/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2297/2006
Dosar nr. 23060/1/2005
(nr. vechi 7154/2005)
Şedinţa publică din 7 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 6 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 952/2005, Tribunalul Olt, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.V.D. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. S-a menţinut măsura sechestrului asigurător.
A fost admisă acţiunea civilă, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.465.597.025 lei reactualizată conform creşterii indicelui preţului de consum la momentul plăţii efective, către partea civilă SC M. SA – Drăgăneşti Olt, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Ploieşti.
Instanţa a reţinut că, în perioada 1 decembrie 2003 – 30 mai 2004, inculpatul C.V.D., în calitate de administrator la SC V.C. SRL Ploieşti a aprovizionat societatea cu mărfuri industriale în valoare de 2.465.597.025 lei, în baza unei comenzi trimise SC M. SA – Drăgăneşti Olt, completând şi emiţând către furnizor două file C.E.C., deşi se afla în interdicţie bancară şi nu avea disponibil bănesc.
Prin Decizia penală nr. 327 din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desfiinţat, în parte sentinţa atacată, pe latură penală, a reîncadrat faptele deduse judecăţii în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi în baza acestui text cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul C.V.D.
Recursul vizează cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 teza I (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni) şi pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)).
Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate.
Astfel, referitor la cazul prevăzut de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., nu poate fi vorba de lipsa intenţiei inculpatului de a înşela partea civilă cu prilejul executării contractului, deoarece în calitate de administrator, inculpatul cunoştea situaţia contului bancar precum şi interdicţia de plată în care se afla.
Adresa nr. VII/4/GR/8417din 29 iulie 2004 a B.N.R. este edificatoare în acest sens, menţionându-se că societatea SC V.C. SRL Ploieşti a fost înregistrată în baza de date a C.I.P. cu 17 incidente de plată, având interdicţie bancară de a emite cecuri în perioadele: 29 aprilie 1998 – 4 mai 1999 şi 29 iunie 2004 – 28 iulie 2005.
Or, cecurile fiind emise, la datele de 2 iulie 2004 şi 14 iulie 2004, este evident că au fost emise în perioada de interdicţie bancară, intenţia inculpatului de a înşela partea civilă fiind clară.
Totodată, în calitate de administrator al societăţii, inculpatul cunoştea atât perioadele de interdicţie bancară în care nu avea voie să emită cecuri, cât şi inexistenţa unui disponibil în cont, nefiind la primele încălcări ale acestor interdicţii.
Recursul nu este fondat nici sub aspectul subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nefiind, de asemenea, incident în cauză, întrucât instanţa de apel a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere atât gravitatea faptei săvârşite (înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave) cât şi persoana inculpatului (infractor necunoscut cu antecedente penale). Pedeapsa de 7 ani închisoare se situează sub minimul special prevăzut de legea penală, prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., conform art. 76 din acelaşi cod.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează a fi obligat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.D. împotriva deciziei penale nr. 327 din 27 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2295/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2299/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
