ICCJ. Decizia nr. 2330/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2330/2006
Dosar nr. 37395/2/2005
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1267 din 13 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 1425/2005, s-a dispus, condamnarea inculpatului S.C., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă durata arestării preventive de la 3 februarie 2005 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., şi art. 160b C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a constatat ca fiind consumată în timpul expertizării cantitatea de 0,13 grame heroină.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
Numitul M.G. a formulat un denunţ la organele de urmărire penală, arătând că este consumator de droguri şi îşi procură heroina de la o persoană cu care se întâlneşte în Aleea Imaşului.
Denunţătorul a fost de acord să colaboreze cu organele de poliţie pentru prinderea în flagrant a persoanei de la care cumpăra drogurile. Astfel, seriile bancnotelor puse la dispoziţia sa, au fost evidenţiate într-un proces-verbal după care denunţătorul a dus banii capcanaţi în apartamentul inculpatului pentru a cumpăra 3 doze.
După această operaţiune, denunţătorul M.G. a intrat în apartamentul inculpatului S.C. pentru a cumpăra 3 doze de heroină, iar în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de instanţă, organele de poliţie au pătruns în locuinţă.
În aceste împrejurări, au fost găsite la inculpatul S.C., într-un buzunar, suma de 600.000 lei pe care o primise de la denunţător.
Denunţătorul a predat organelor de poliţie cele 3 doze de heroină cumpărate de la inculpat, iar acesta a predat alte 2 doze din aceeaşi substanţă pe care o avea în locuinţă.
În urma expertizării celor 5 doze s-a constatat că ele conţineau 0,13 grame heroină.
În raport de această stare de fapt şi de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului S.C. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din aceeaşi lege.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.C.
Parchetul a criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că nu se justifică reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţelor judiciare atenuante.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 1004/ A din 19 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a dispus admiterea apelului formulat de parchet şi majorarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de un an închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. b) C. pen., urmând a executa, în final, pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
S-a dedus perioada arestului preventiv de la 3 februarie 2005 la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului S.C.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C., criticând hotărârea pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurentul inculpat a invocat că în mod greşit instanţele au dispus condamnarea sa şi pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în realitate fiind doar consumator de droguri, aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motive de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă, constând în aceea că, în data de 2 februarie 2005, inculpatul S.C. a vândut trei doze de heroină denunţătorului M.G., identificându-se la locuinţa sa alte două doze deţinute pentru consum propriu, este corectă iar încadrarea juridică a faptelor în infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 4 din aceeaşi lege, este legală.
Inculpatul S.C. se ocupa de vânzarea drogurilor, aspect ce rezultă, fără dubiu, din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv cercetare judecătorească.
Astfel, potrivit declaraţiilor denunţătorului, acesta cumpăra, în mod frecvent, droguri de la inculpat indicând organelor de poliţie locul în care se întâlnea cu inculpatul S.C.
În aceste împrejurări, a acceptat să lase în locuinţa inculpatului suma de 600.000 lei, formată din bancnote de 500.000 lei, respectiv 100.000 lei, ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal de către organele de poliţie.
După ce denunţătorul a cumpărat cele 3 doze de heroină de la inculpat, acesta din urmă a fost depistat de către organele de poliţie, care au intrat în apartamentul său în baza autorizaţiei de percheziţie, fiind găsite bancnotele în buzunarul de la pantaloni.
Au fost ridicate din locuinţa inculpatului încă 2 doze de heroină, deţinute de acesta pentru consum propriu, precum şi o seringă hipodermică.
Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a arătat că este consumator de droguri, iar la solicitarea denunţătorului M.G. de a-i procura heroină, a acceptat, procurându-i 3 doze de la o cunoştinţă a sa.
De asemenea, martorul D.M. arată că denunţătorul M.G. a confirmat cumpărarea de la inculpat a celor 3 doze cu heroină, iar la percheziţia efectuată, inculpatul a recunoscut că banii găsiţi asupra sa provin de la acesta din urmă.
În atare condiţii, starea de fapt reţinută de instanţa de fond, şi confirmată de probele administrate, este conformă cu realitatea, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 3855 pct. 18 C. proc. pen.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că acestea au fost individualizate, prin aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Funcţiile de constrângere şi reeducare precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia.
În conformitate cu principiul individualizării pedepsei, aceasta trebuie stabilită în raport cu pericolul social concret al faptei săvârşite şi în raport cu individualitatea infractorului.
În cauză, faptele săvârşite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, acesta deţinând droguri atât pentru consum propriu cât şi pentru vânzarea lor către alte persoane. După prinderea sa în flagrant a avut o atitudine nesinceră, recunoscând parţial săvârşirea faptelor.
În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei sub limita stabilită de către instanţa de apel prin reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţelor judiciare atenuante.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 1004 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 3 februarie 2005 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 1004 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 3 februarie 2005 la 10 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2305/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2331/2006. Penal → |
|---|
