ICCJ. Decizia nr. 2350/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2350/2006
Dosar nr. 3775/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 454 din 21 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9929/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului C.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 9 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 19 ianuarie 2005, inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei F.V. unde lucrase în repetate rânduri, solicitându-i bani pentru munca depusă în zilele din urmă.
Deoarece victima l-a refuzat, a agresat-o lovind-o cu pumnii în faţă, şi apoi a sugrumat-o, părăsind locuinţa.
A doua zi, victima a fost găsită decedată, stabilindu-se că moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare cervicală, în condiţiile unui politraumatism prin lovire cu corpuri dure.
Împotriva sentinţei în termen legal, inculpatul a declarat apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că el doar a lovit victima pe care a lăsat-o în viaţă, astfel că ar putea să răspundă doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen.
De asemenea, a solicitat acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante recunoscute.
Prin Decizia penală nr. 51 din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive şi a menţinut starea de arest a acestuia.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, în teren legal, inculpatul a atacat-o cu recurs, solicitând, în subsidiar, achitarea în temeiul aret.11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul omorului, iar în solidar a solicitat reindividualizarea pedepsei.
Înalta Curte, examinând motivele invocate cât şi din oficiu ambele hotărâri conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Primul motiv de casare invocat de inculpatul C.V. nu poate fi primit, nefiind susţinut de probele administrate în cauză.
Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia martorilor M.M. şi M.P., inculpatul s-a aflat în locuinţa victimei, aceasta purtând urmele agresiunii, pe care o suferise, timp în care concubinul victimei H.V. dormea în aceeaşi încăpere.
De asemenea, martora I.V. arată că inculpatul a venit la ea şi i-a relatat că s-a certat cu victima şi că a lovit-o.
Toate acestea se coroborează cu concluziile raportului medico – legal din care rezultă că „moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare cervicală, în condiţiile unui politraumatism prin lovire cu corpuri dure.
Leziunile de violenţă constate necroptic şi descrise în raport s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, pot data din 19 ianuarie 2005 şi au legătură directă cu decesul".
Concluziile raportului medico – legal au fost avizate de comisia din cadrul I.M.L. Iaşi.
De altfel, în prezenţa apărătorului, inculpatul C.V. a recunoscut că a agresat victima în locuinţa acesteia.
Varianta prezentată de inculpat instanţei potrivit căreia autorul omorului este H.V. concubinul victimei este neverosimilă în condiţiile în care în timpul agresiunii exercitate de inculpat asupra victimei, acesta dormea (avea o alcoolemie de 2 gr. %o), nereacţionând în nici un fel, iar peste noapte a decedat ca urmare a unei insuficienţe cardio – respiratorii acute survenite în evoluţia unei miocardofibroze în condiţiile unei îmbibări etilice de 2 gr. la mie alcool.
Având în vedere că probele administrate relevă, fără echivoc, vinovăţia inculpatului, în cauză nu se impune achitarea acestuia.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este justificat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus reţinând în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este unanim recunoscută ca fiind deosebit de gravă, deoarece face parte dintre cele care vizează esenţa persoanei şi anume viaţa.
Inculpatul a acţionat cu o violenţă ieşită din comun în vederea rezolvării unui conflict minor ivit între el şi victimă.
În aceste condiţii, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanţele de fond şi de apel.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 51 din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 ianuarie 2005 la 10 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2331/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2352/2006. Penal → |
|---|
