ICCJ. Decizia nr. 2403/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2403/2006
Dosar nr. 43093/3/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15 din 9 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul T.M.V., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 663 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1694 din 14 septembrie 2000 a Judecătoriei Arad, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
A mai constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat, la 8 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 179 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi, de urmare, a contopit pedepsele de câte 8 ani iar pedeapsa rezultantă de 8 ani a sporit-o cu un an, inculpatul având de executat în final 9 ani închisoare.
Inculpatul a fost obligat la 5.000.000 ROL despăgubiri pentru daune materiale către partea civilă P.I.N.
A fost dedusă arestarea inculpatului de la 16 octombrie 2003 la zi, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 13 iulie 2003, în timp ce partea vătămată P.I.N., în vârstă de 17 ani, se afla cu bicicleta la intersecţia str. Mogoş Vornicu cu B-dul Pache Protopopescu, a fost acostată de inculpaţii T.M.V. şi D.C., care au întrebat-o dacă îl cunoaşte pe F. de pe str. Austrului.
Evident că întrebarea a constituit un pretext pentru că, la răspunsul negativ al părţii vătămate, inculpatul T.M.V. i-a aplicat o palmă peste ureche, ameninţând-o totodată cu un briceag.
În continuare partea vătămată a fost trasă mai mulţi metri, inculpatul D.C. desfăcându-i de la gât lănţişorul din aur şi în momentul în care a încercat să şi-l recupereze, a lovit-o cu pumnul în faţă.
În sfârşit, cei doi inculpaţi au deposedat-o pe partea vătămată, prin violenţă şi de bicicletă, obligând-o, sub ameninţarea cuţitului, să se îndepărteze.
Inculpatul D.C. a fost trimis anterior în judecată pentru aceeaşi infracţiune, materialul de urmărire fiind disjuns faţă de inculpatul T.M.V.
Ambii inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul T.M.V. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei şi înlăturarea sporului de un an.
Prin Decizia penală nr. 121 din 15 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând că faţă de datele de caracterizare a persoanei făptuitorului, împrejurările săvârşirii infracţiunii şi natura acesteia, pedeapsa a fost corect individualizată.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris însă susţinut oral, personal şi prin apărătorul desemnat din oficiu, în sensul reducerii pedepsei.
Verificând hotărârea atacată în raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt reţinută este conformă materialului probator, fiind, de altfel, recunoscută de inculpat şi confirmată de celălalt făptuitor, audiat în prezenta cauză ca martor.
Pedeapsa pentru infracţiunea dedusă judecăţii a fost aplicată ţinând seama de limitele speciale prevăzute de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei şi nu în ultimul rând de periculozitatea inculpatului, rezultată din antecedentele sale penale, fiind stabilit că acesta a mai fost condamnat pentru infracţiuni de acelaşi gen.
De altfel, sporul de un an este justificat şi necesar în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 36 C. pen., inculpatul mai fiind anterior condamnat definitiv pentru o infracţiune concurentă tot de tâlhărie şi tot la 8 ani închisoare.
Cererea inculpatului de reducere a pedepsei, faţă de cele ce preced, nu poate fi primită, Curtea constatând că pedeapsa astfel cum a fost individualizată este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere şi reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Neconstatând, aşa cum s-a arătat, nici existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului T.M.V. va fi respins ca nefondat.
Inculpatul este arestat, de la data de 16 octombrie 2003, în cauza în care a fost condamnat, la 8 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 179 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4586 din 16 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedeapsă contopită, conform art. 36 C. pen., cu cea din prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.V. împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză de la 16 octombrie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2402/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2404/2006. Penal → |
|---|
