ICCJ. Decizia nr. 2399/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2399/2006
Dosar nr. 34192/3/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 1549 din 7 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul S.F., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Inculpatul este arestat în altă cauză.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 1.360.000 lei obţinută din săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 17 mai 2005, aflându-se pe Calea Griviţei în Bucureşti, inculpatul S.F. a smuls de la gâtul părţii vătămate L.D. un lănţişor din aur, fugind şi apoi, împreună cu martorul C.F. a amanetat bunul contra sumei de 1.360.000 lei.
Potrivit relaţiilor furnizate de Casa de Amanet K.G., lănţişorul din aur 14 K în greutate de 6,50 gr. a fost valorificat prin vânzare.
Inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul S.F. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei şi efectuarea operaţiunii de contopire pentru pedepsele aplicate pentru infracţiuni concurente, judecate în dosare diferite.
Prin Decizia penală nr. 57 din 1 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul inculpatului, ca nefondat, constatând că pedeapsa a fost corect individualizată iar contopirea pedepselor nerezolvabilă în calea de atac promovată numai de inculpat, fiind contrară principiului enunţat prin art. 372 C. proc. pen., respectiv neagravarea situaţiei în propriul apel.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată de către inculpat cu recurs, nemotivat în scris însă susţinut oral în sensul reducerii pedepsei.
Curtea, examinând hotărârea criticată pe baza materialului probator de la dosar şi în raport de cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, constată că recursul inculpatului S.F. nu este fondat.
În cauză, situaţia de fapt a fost corect stabilită şi aceasta rezultă din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţia martorului C.F. care l-a ajutat pe inculpat să amaneteze bunul, procesul-verbal de consemnare a procedurii recunoaşterii inculpatului din grup de către partea vătămată, toate coroborate cu declaraţiile recurentului inculpat, prin care a recunoscut săvârşirea infracţiunii, cu motivarea comiterii acesteia pentru că urma să fie arestat în executarea unei pedepse aplicate pentru o altă tâlhărie.
Încadrarea juridică este legală.
La aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi, în considerarea împrejurărilor săvârşirii infracţiunii, prin violenţă de o intensitate redusă, şi vârstei inculpatului (tânăr, 25 ani), aceasta a fost fixată la nivelul minimului special prevăzut de lege, respectiv 5 ani.
Reducerea pedepsei sub minimul special legal nu s-ar putea realiza decât prin reţinerea circumstanţelor atenuante, care, însă, nu se regăsesc în cauză.
Inculpatul a mai fost condamnat în repetate rânduri, încă de la vârsta minoratului, pentru infracţiuni contra patrimoniului, în deosebi tâlhărie, ca din cauză fiind săvârşită chiar în ziua în care rămânea definitivă ultima hotărâre a sa de condamnare la 8 ani închisoare tot pentru tâlhărie.
Aşa fiind, neconstatând din oficiu motive de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii atacate, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Inculpatul este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 1 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2396/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2400/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
