ICCJ. Decizia nr. 2447/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2447/2006

Dosar nr. 48347/3/2005

Şedinţa publică din 13 aprilie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 din 6 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă cererea de revizuire, formulată de condamnatul C.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că solicitarea condamnatului privind reindividualizarea pedepsei nu se încadrează în cazurile de revizuire exprese prevăzută în art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarat apel, cerând ca prin reaprecierea materialului probator şi audierea unui martor pentru a relata împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei, reducerea pedepsei.

Prin sentinţa penală nr. 78 din 7 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul condamnatului, decizie ce a fost recurată în termen legal, reiterându-se motivele formulate în cererea introductivă.

Recursul declarat este nefondat.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută, între altele, când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Examinând hotărârea atacată în raport de aceste prevederi invocate de revizuient în cererea sa se constată că textul de lege menţionat nu este aplicabil, întrucât susţinerile sale au fost avute în vedere în faza judecării în fond a cauzei.

Împrejurarea că, în dovedirea apărării condamnatului a propus audierea unui martor nou, nu poate determina admiterea cererii de revizuire deoarece în textul invocat se cere că faptele sau împrejurările învederate din probatoriu să fie noi, iar nu mijloace de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele ce au soluţionat cauza.

Redozarea pedepsei nu poate constitui un motiv de revizuire întrucât nu este prezent în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Faţă de cele de mai sus, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1), lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient C.I., pe care potrivit art. 192 C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat ce include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 78 din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2447/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs