ICCJ. Decizia nr. 2436/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2436/2006
Dosar nr. 17527/33/2005
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 3 februarie 2004 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul V.I., la pedeapsa de 10 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi la 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii dreptului de a fi administrator la o societate comercială, după executarea pedepsei principale.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi, alături, pedeapsa complimentară a interzicerii dreptului de a fi administrator la o societate comercială timp de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Totodată, au fost anulate facturile falsificate şi a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile T.V. şi SC M. SRL de câte 110.000 dolari S.U.A., sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul V.I. are dublă cetăţenie română şi americană, fiind asociat şi administrator al SC F.C.O.P. SRL Ploieşti şi reprezentantul societăţilor E.I.T.D. S.U.A., şi R.I. Belize.
În cursul anului 2000, inculpatul a cunoscut pe partea vătămată T.V., asociat şi administrator al SC M.E.A. SRL (SC M. SRL).
Cu ocazia discuţiilor purtate, inculpatul i-a spus părţii vătămate că doreşte să facă import de păcură, solicitându-i un împrumut pentru derularea afacerii, în schimbul unei cote din profitul obţinut. Drept urmare, în luna iulie 2000, partea vătămată a împrumutat în trei tranşe suma totală de 110.000 dolari S.U.A. societăţilor E.I.T., pe o perioadă de 90 de zile cu o dobândă de 2 % pe an.
Restituirea împrumutului a fost garantată cu tancul fluvial 7707, proprietatea societăţii menţionate. La data de 17 iulie 2000 a fost încheiat cel de-al doilea „Contract de împrumut maritim cu dobândă" prin care partea vătămată a împrumutat R.I. suma de 25.000 dolari S.U.A., pe aceeaşi perioadă cu aceeaşi dobândă. Ulterior, la data de 27 iulie 2000, a fost încheiat un nou contract potrivit căruia partea vătămată împrumuta aceeaşi societate (R.I.) suma de 100.000 dolari S.U.A. pentru 90 de zile, cu dobânda de 2 % pe an.
S-a mai reţinut că, în realitate, suma împrumutată a fost de 60.000 dolari S.U.A., dar inculpatul a insistat, tocmai pentru a câştiga încrederea părţii vătămate, ca în contract să fie menţionată suma de 110.000 dolari S.U.A.
Restituirea acestui împrumut a fost garantat cu tancul petrolier fluvial 7707, inculpatul susţinând că această navă este de asemenea, proprietatea societăţii E.I.
Din contractul de vânzare cumpărare autentificat, la data de 12 august 1999, a rezultat în să că această navă era proprietatea SC A.I. SRL Mangalia şi care a vândut-o la data de 28 martie 2002, către SC T.T. SA Constanţa.
Pentru a-i întări părţii vătămate convingerea că cele trei nave ce au garantat restituirea împrumuturilor inculpatul i-a prezentat trei poliţe de asigurare încheiate la A.D.A.S. SA, societate care în prezent şi-a încetat activitatea.
În cursul lunii septembrie 2000 cele trei contracte de împrumut au ajuns la scadenţă, dar întrucât inculpatul nu avea banii necesari pentru restituirea creditelor, a conţinut să o menţină în eroare pe partea vătămată spunându-i că are serioase oportunităţi de afaceri pentru importul de petrol din Rusia şi Irak determinând-o să încheie un contract în participaţiune a SC F.C.O.P. SRL în nume propriu şi în numele SC M. SRL.
În cuprinsul contractului de asociere în participaţiune s-a menţionat în mod expres că suma de 110.000 dolari S.U.A. împrumutată anterior a fost transferată de societatea E.I. în contul SC F.C.O.P. SRL, drept cotă de asociere a părţii vătămate T.V. Din procesul verbal de control al Gărzii Financiare, secţia Cluj, încheiat la 23 mai 2002, rezultă însă că această operaţiune nu a fost realizată de inculpat.
Totodată, inculpatul a întocmit un număr de 7 facturi în care a menţionat că E.I. a prestat servicii de consultanţă în valoare de 89.925 dolari S.U.A. în favoarea SC F.C.O.P. SRL, dispunând înregistrarea facturilor false în contabilitatea SC F.C.O.P. SRL.
Pe baza acestor facturi a fost transferată suma menţionată într-un cont al societăţii E.I. deschis la B.R. din Budapesta, ulterior fiind transferată în Iordania şi apoi ridicaţi de inculpat.
În perioada următoare de timp, inculpatul a amânat-o pe partea vătămată în ce priveşte realizarea afacerii, dar a asigurat-o de reuşita operaţiunii. La un moment dat inculpatul a încheiat şi un contract cu S.O.M.O. Irak, pentru livrarea de ţiţei, contract încheiat însă pe numele altei societăţi, şi anume SC H.R.S.O. SRL Ploieşti. Cu toate acestea, inculpatul nu a achiziţionat nici o cantitate de petrol şi nu a restituit părţii vătămate sumele de bani dovedite în împrejurările descrise.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerilor părţii vătămate, sesizării Gărzii Financiare, copiilor facturilor falsificate, copiilor dispoziţiilor de plată valutară externă, copiilor contractelor de împrumut, poliţelor de asigurare, copiei contractului de asociere în participaţiune, adreselor I.N.C. Constanţa, declaraţiilor martorilor B.V.D., C.C.D. şi V.V., probe coroborate cu declaraţiilor inculpatului.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 49/ A din 21 februarie 2006, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs învederând că întârzierea în declararea apelului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, întrucât a locuit la diferite persoane în urma îndepărtării de către proprietarul imobilului din domiciliul indicat. Prin acelaşi recurs inculpatul a mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi reindividualizarea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, termen care curge de la pronunţare pentru partea care a fost în prezentă la dezbateri sau la pronunţare, iar pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Potrivit dovezilor de comunicare existente la dosarul cauzei, inculpatului i-a fost comunicată copia de pe dispozitivul hotărârii la data de 9 februarie 2004, dată de la care curge termenul de recurs.
Apelul declarat de inculpat a fost înregistrat la Administraţia Penitenciarului, la data de 21 septembrie 2005, în condiţiile în care inculpatul fusese arestat la 15 septembrie 2005.
Deşi cererea de apel a fost făcută în termenul de 10 zile calculat de la data începerii executării pedepsei, cererea de repunere în termen este nefondată.
Conform art. 364 alin. (1) C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
O asemenea cerere nu poate fi admisă în cazul în care inculpatul, judecat în lipsă, nu a dovedit existenţa vreunei cauze care să-l fi împiedicat de a declara apel în termenul prevăzut de lege, calculat de la data comunicării legale a hotărârii.
Din actele aflate în dosarul instanţei de fond rezultă că inculpatul a fost prezent în instanţă la termenul de judecată din 2 septembrie 2003 şi la termenul din 16 septembrie 2003, termen la care a şi fost audiat în prezenţa apărătorului ales.
Or, atâta vreme cât inculpatul a fost prezent la două termene de judecată, chiar dacă ulterior acesta nu s-a mai prezentat în instanţă aceasta nu mai este obligată să-l mai citeze decât în condiţiile în care şi-a schimbat adresa. Potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia inculpatului, acesta este citat la o nouă adresă numai dacă a încunoştiinţat instanţa de judecată de schimbare intervenită.
Inculpatul nu a respectat aceste dispoziţii legale, sau a încunoştiinţat asupra unei eventuale schimbări a adresei sale şi deşi nu se poate imputa instanţei de fond faptul că nu l-a mai citat şi nici comunica copiei hotărârii pronunţate în cauză la adresa indicată de însuşi inculpatul.
Ca atare, cererea de repunere în termen nu este justificată, apelul formulat de inculpat a fost introdus mult peste termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., motiv pentru care recursul declarat va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 49 din 21 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 septembrie 2005 la 13 aprilie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2427/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2439/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
