ICCJ. Decizia nr. 2547/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2547/2006
Dosar nr. 32960/2/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1083 din 8 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.B.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 9 aprilie 2005, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), cu referire la art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., iar potrivit art. 863 alin. (1) din acelaşi cod, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
A făcut aplicarea art. 17 alin. (2) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000.
A dispus restituirea către inculpatul B.V. a telefonului mobil Nokia şi a telefonului mobil Samsung, aflate la D.G.P.M.B. în baza dovezii seria C nr. 0010990 din 19 aprilie 2005.
A respins cererea de confiscare a telefonului mobil marca Nokia.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, la data de 8 aprilie 2005, inculpatul B.V. a vândut martorului C.C. Sorin 48 de comprimate de Ecstasy, primind de la acesta suma de 11 milioane lei.
Cele 48 de comprimate Ecstasy fuseseră procurate de către inculpatul B.V. de la inculpatul G.B.A., urmând ca acesta din urmă, conform înţelegerii intervenite între cei doi inculpaţi, să primească contravaloarea drogurilor după vânzarea lor.
În noaptea de 9 aprilie 2005, inculpatul G.B.A. a vândut inculpatului B.V. 7 comprimate Ecstasy, primind de la acesta suma de 5 milioane lei.
S-a reţinut, totodată, că inculpatul G.B.A. a vândut inculpatului B.V. şi cele 48 de comprimate de M.D.M.A. pentru ca acesta, la rândul său, să le revândă către alţi consumatori, urmând să primească de la inculpatul B.V. suma de 11 milioane lei.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.B.A.
În apelul parchetului, soluţia primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpatul B.V. a fost condamnat, maximul special prevăzut de lege este de 20 de ani închisoare, ceea ce face inaplicabile prevederile art. 863 C. pen., chiar şi în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a mai susţinut în apelul parchetului că, faţă de gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei săvârşite, singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului B.V., pentru respectarea dispoziţiilor art. 52 C. pen., este privarea de libertate şi nu suspendarea condiţionată, conform art. 861 C. pen.
În şedinţa publică de judecată, reprezentanta parchetului a invocat oral două motive de apel şi anume, omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată a timpului reţinerii de 24 de ore, din data de 8 aprilie 2005 şi greşita restituire a telefoanelor mobile către inculpatul B.V. şi nu inculpatului G.B.A. în posesia căruia se aflau în momentul confiscării acestora de către organele de poliţie.
Inculpatul G.B.A. a criticat soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, în raport de lipsa antecedentelor penale şi de circumstanţa personală respectiv, profesia de inginer cu studii în cercetare, fiind aplicabile prevederile art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 1040/ A din 21 decembrie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul G.B.A., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului G.B.A. de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 9 aprilie 2005 la zi.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului B.V. de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi a art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen.
A făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru ambii inculpaţi.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
A dedus reţinerea de 24 de ore, din data de 8 aprilie 2005 pentru inculpatul B.V.
A înlăturat dispoziţia privind restituirea a două telefoane mobile către inculpatul B.V. şi a dispus restituirea acestora către inculpatul G.B.A.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea deciziei penale, instanţa de control judiciar a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 861 C. pen., având în vedere că în sarcina inculpatului B.V. a fost reţinută infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune sunt cuprinse între 10 şi 20 de ani; acestea fiind limitele ce trebuie luate în considerare, în ce priveşte aplicabilitatea art. 861 C. pen. şi în condiţiile în care inculpatul beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a mai reţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală pentru omisiunea deducerii reţinerii de 24 de ore pentru inculpatul B.V., conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi pentru greşita restituire către acest inculpat a telefoanelor mobile ce aparţineau inculpatului G.B.A.
În ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa de control judiciar a apreciat că prin reducerea acestora, în condiţiile în care inculpaţii au recunoscut şi regretat faptele comise, fiind lipsiţi de antecedente penale, sunt îndeplinite cerinţele art. 72 şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs inculpaţii G.B.A. şi B.V.
În recursul inculpatului G.B.A. s-a solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacate şi coborârea pedepsei până la minimul prevăzut de lege, prin acordarea unei şi mari eficienţe juridice circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
În recursul său, inculpatul B.V. a criticat soluţia instanţei de apel, susţinând că a stabilit greşit limitele de pedeapsă în raport de care trebuia analizată incidenţa dispoziţiilor art. 861 C. pen., instanţa ignorând faptul că inculpatul beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi deci, aceste limite sunt cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare şi nu între 10 şi 20 ani închisoare, cum s-a reţinut de către instanţa de apel şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale şi să se dispună aplicarea art. 861 C. pen., aşa cum a făcut şi instanţa de fond.
Recursurile declarate de inculpaţi, nu sunt fondate.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi au dat o încadrare juridică legală faptelor săvârşite de aceştia.
În ce priveşte dozarea pedepselor, instanţa de apel a apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise şi datele referitoare la persoana inculpaţilor, faptul că nu au antecedente penale şi au adoptat o atitudine sinceră, de regret pe parcursul procesului penal, aplicându-le pedepse bine proporţionate.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorilor au fost bine analizate de instanţa de control judiciar, care a aplicat inculpaţilor pedepse just individualizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., nefiind cazul ca pedepsele aplicate să fie şi mai mult reduse.
Nici critica formulată de inculpatul B.V., în sensul că instanţa de apel a stabilit greşit limitele de pedeapsă în raport de care s-a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 861 C. pen., şi solicitarea recurentului inculpat de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu poate fi primită.
Se reţine astfel că, inculpatul B.V. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, cu reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), cu referire la art. 76 C. pen., şi cu aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, traficul de droguri de mare risc se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
Or, conform art. 861 alin. (3) C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Limita de 15 ani închisoare prevăzută de textul menţionat priveşte limitele de pedeapsă stabilite de norma încriminatoare şi nu cele rezultate din aplicarea beneficiului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 143/2000 sau a circumstanţelor atenuante.
Ca atare, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispoziţiile art. 861 alin. (1) C. pen., nu sunt aplicabile în speţă.
Dispunând suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B.V., prima instanţă a pronunţat deci o hotărâre contrară legii, astfel că soluţia din apel prin care s-a dispus înlăturarea aplicării art. 861 C. pen., este legală şi temeinică.
Pentru considerentele ce preced şi cum verificând hotărârea atacată şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză, nu sunt fondate şi a fi respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.B.A. şi B.V. împotriva deciziei penale nr. 1040/ A din 21 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 9 aprilie 2005 la 18 aprilie 2006 pentru inculpatul G.B.A., iar pentru inculpatul B.V., timpul reţinerii de 24 ore din data de 8 aprilie 2005.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 120 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2541/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2548/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
