ICCJ. Decizia nr. 2520/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2520/2006
Dosar nr. 34935/3/2005
Şedinţa publică din 17 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1693 din 20 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penal, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul B.M.
Instanţa a reţinut că motivul invocat de condamnat (reducerea cuantumului pedepsei) nu se încadrează printre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Tribunalul a evidenţiat că nu se poate discuta reindividualizarea pedepsei, pe calea unei contestaţii la executare, în cadrul căreia, potrivit textului menţionat, pot fi invocate fie incidente la executare, fie vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, fie situaţia în care s-a pus în executare o hotărâre care încă nu a rămas definitivă.
Prin Decizia nr. 106/ A din 9 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 34935/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul condamnat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul, reiterând motivul invocat în contestaţia la executare (reducerea pedepsei).
Înalta Curte constată, că recursul declarat de contestator este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă, printre altele, orice altă cauză de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
În speţă, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanţele au respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, întrucât motivul invocat de contestator (reducerea pedepsei) nu se regăseşte în cazurile de contestaţie prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen.
Contestatorul nu a invocat o cauză legală de micşorare a pedepsei, în sensul cerut de prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci a solicitat reducerea acesteia, printr-o nouă individualizare, cerere care este inadmisibilă, întrucât hotărârea de condamnare nu poate fi reformată pe această cale.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestator.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 106/ A din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2540/2006. Penal → |
|---|
