ICCJ. Decizia nr. 2551/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2551/2006
Dosar nr. 22996/1/2005
(nr. vechi 7122/2005)
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa penală nr. 163 din 1 iunie 2005, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpatul B.I., la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, a condamnat pe acelaşi inculpat, la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a cuţitului, în locurile sau împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A respins acţiunile civile formulate de părţile civile B.M.V. şi P.M.
În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.381.500 lei către C.J.A.S. Sibiu, cu titlu de despăgubiri civile parţiale.
A respins acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezintă onorariul pentru apărarea din oficiu, iar către părţile civile B.M.V. şi P.M., la plata cu acelaşi titlu, a sumei de câte 4.000.000 lei, pentru fiecare.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 21 ianuarie 2004, în jurul orelor 20,30, inculpatul a intrat în barul C. din oraşul Avrig, judeţul Sibiu.
După cum a recunoscut în declaraţia sa, inculpatul avea asupra sa un briceag pe care l-a folosit în ziua respectivă la un grătar în curte.
Inculpatul a consumat 5-6 sticle de bere şi pe fondul consumului de alcool, între acesta şi martorul S.R. a avut loc o discuţie, martorul S.R. deplasându-se la masa inculpatului, invocându-i acestuia divergenţe mai vechi.
Inculpatul l-a ameninţat pe martor că are asupra lui un cuţit şi i-a solicitat acestuia să iasă afară din bar, unde i-a arătat cuţitul.
Martorul S.R. a revenit în bar, mergând la masa prietenilor săi, părţile civile B.M.V. şi P.M.
După aproximativ 30 minute inculpatul s-a reîntors în bar, iar martorul S.R. l-a apucat de gulerul hainei, l-a trântit de un perete şi a început să-l controleze dacă are cuţit asupra sa. Inculpatul s-a opus, l-a împins pe martor şi a ieşit afară din bar.
La scurt timp, au ieşit din bar părţile civile B.M.V. şi P.M., şi martorii R.P. şi S.R.
Între părţile civile şi inculpat au avut loc o serie de altercaţii urmate de violenţe fizice, P.M., lovindu-l pe inculpat cu piciorul, lovitură în urma căreia B.I. a căzut în fântâna arteziană din interiorul curţii.
Inculpatul i-a aplicat părţii civile B.M.V. o lovitură cu cuţitul în coapsa stângă, cu pătrunderea lamei în abdomen, secţionarea muşchiului şi lezarea intestinului subţire, în urma loviturilor suferite care au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, viaţa acestuia a fost pusă în primejdie.
De asemenea, inculpatul a aplicat părţii vătămate P.M. o lovitură de cuţit soldată cu o plagă tăiată intercostal stângă, fără penetrare toracică, pentru a cărei vindecare au fost necesare 10-12 zile îngrijiri medicale.
Leziunile traumatice produse inculpatului în urma violenţelor fizice dintre părţi au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul B.I. şi partea vătămată B.M.V.
În apelul parchetului, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru omisiunea de a se aplica dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi cu privire la durata reţinerii inculpatului de 24 de ore, din data de 22 ianuarie 2004.
În apelul inculpatului s-a susţinut că în speţă subzistă una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi anume, legitima apărare şi în principal, să se dispună achitarea sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare.
Partea civilă B.M.V. nu a formulat în scris, prin cererea de apel sau prin memoriu separat, motivele căii de atac de care a înţeles să uzeze, conform art. 38510 C. proc. pen.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 302/ A din 18 octombrie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi de inculpatul B.I., a desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul aplicaţiunii art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii din data de 22 ianuarie – 23 ianuarie 2004.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B.M.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A obligat pe partea civilă să plătească statului 150 lei RON cheltuieli judiciare din care, 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt corectă, fundamentată în mod obiectiv pe ansamblul material probator administrat în cauză şi care evidenţiază fără putinţă de tăgadă actele de executare specifice infracţiunilor de care a fost acuzat inculpatul.
În acest sens, instanţa de apel a arătat că vinovăţia inculpatului a fost stabilită în mod clar şi neechivoc pe baza probelor de la dosar, neputându-se reţine în baza acestor probatorii că inculpatul a acţionat pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust care să-i pună în pericol grav viaţa şi integritatea corporală, astfel încât, nefiind întrunite cumulativ cerinţele art. 44 C. pen., nu se poate vorbi despre legitima apărare.
Instanţa de apel a mai apreciat că acţiunea de lovire cu piciorul a inculpatului de către partea vătămată, în urma căreia acesta s-a dezechilibrat şi a căzut, nu se circumscrie condiţiilor impuse de art. 44 C. pen. şi deci, în mod corect, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Nici critica de netemeinicie formulată de inculpat cu privire la pedeapsa aplicată nu a fost primită, instanţa de apel apreciind că aceasta corespunde pe deplin exigenţelor instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în concordanţă atât cu gradul de pericol social al faptei, cât şi cu elementele ce au conturat pozitiv profilul socio-moral al inculpatului, cu referire specială la statutul său de infractor primar.
În ce priveşte apelul declarat de partea civilă B.M.V., instanţa de apel nu a constatat aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Instanţa de apel a apreciat însă întemeiată critica referitoare la omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului, a duratei reţinerii de 24 de ore, de la 22 ianuarie 2004 la 23 ianuarie 2004 şi a admis recursurile declarate de Parchet şi de inculpat, numai sub acest aspect.
În termenul legal, inculpatul B.I. a declarat recurs împotriva deciziei penale, solicitând admiterea, casarea hotărârilor atacate şi în urma reaprecierii probatoriilor, în principal, să se constate că în speţă sunt incidente prevederile art. 44 alin. (1) coroborat cu alin. (3) C. pen., în sensul de a se reţine legitima apărare, teza ultimului alineat, depăşirea limitelor apărării din cauza tulburării sau temerii şi în consecinţă, să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru tentativa la infracţiunea de omor, iar cu privire la infracţiunile de lovire şi port fără drept a cuţitului să se aplice pedepse cu amenda penală, în cuantum redus spre minim.
În subsidiar, în recursul inculpatului, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru a da posibilitatea efectuării unei noi expertize medico-legale care să determine felul loviturii aplicate, poziţia părţilor implicate, pentru determinarea cu exactitate a faptului dacă a fost sau nu o lovitură de atac. Iar, faţă de concluziile acestei expertize şi alte eventuale probe ce s-ar putea administra în rejudecare, consideră că ar exista posibilitatea unei schimbări a încadrării juridice a faptei, aspect care ar duce la reducerea cu mult a duratei pedepsei ce ar urma să o execute inculpatul în regim de penitenciar.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate şi care constituie cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 15, pct. 14, pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen., şi din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat, nefondat, urmând a fi respins, ca atare.
Se constată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut prin hotărârile criticate în prezentul recurs, o corectă stare de fapt şi au administrat toate probele necesare aflării adevărului, iar printr-o apreciere judicioasă a acestui probatoriu a încadrat faptele reţinute în sarcina inculpatului, în textele de lege corespunzătoare, aplicându-i acestuia pedepse just individualizate.
1. Referitor la critica formulată de recurentul inculpat privind greşita sa condamnare pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., întrucât există o cauză ce înlătură răspunderea penală a inculpatului şi anume, legitima apărare, conform art. 44 alin. (1), coroborat cu alin. (3) C. pen., motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., se constată că nu poate fi primită.
Art. 44 C. pen., prevede că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
Alin. (2) şi (3) al acestui text de lege, prevede că este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
În cauză, din partea victimei B.M.V. nu a existat un atac efectiv care să îndeplinească cerinţele înscrise în art. 44 alin. (2) C. pen., în sensul ca inculpatul să fi acţionat pentru a înlătura atacul material, direct, imediat şi injust din partea victimei, care ar fi pus în pericol grav viaţa inculpatului sau a altei persoane şi nu se pot reţine nici condiţiile art. 44 alin. (3) din acelaşi cod, inculpatul acţionând violent împotriva părţii vătămate numai datorită stării de surescitare nervoasă produsă ca urmare a faptului că a fost lovit cu piciorul de către cealaltă parte vătămată, P.M., motiv pentru care tentativa la infracţiunea de omor a fost săvârşită în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Or, din aceste considerente, critica prin care recurentul inculpat solicită achitarea sa cu privire la săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, nu poate fi primită.
2. În ce priveşte solicitarea inculpatului de a se trimite cauza la instanţa de fond pentru completarea probatoriilor, în sensul de a se efectua o nouă expertiză medico-legală, care să stabilească felul loviturii aplicate, poziţia părţilor implicate, pentru determinarea cu exactitate a faptului dacă a fost sau nu o lovitură de atac şi în raport de concluziile acestei expertize şi alte eventuale probe ce s-ar putea administra în rejudecare, să se schimbe încadrarea juridică a faptei, se constată că nu este justificată.
Toate aceste aspect invocate de către inculpat au fost clarificate prin Raportul de constatare medico-legală nr. 38/II/a/3 din 23 ianuarie 2004 întocmit de S.M.L.J. Sibiu, care a concluzionat că numitul B.M.V. a suferit, în noaptea de 21 ianuarie 2004, leziuni traumatice, constând într-o plagă penetrantă abdominală cu leziuni intestinale ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, aplicate dinaintea-înapoia victimei şi de jos în sus, leziuni ce au necesitat 34-40 zile îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa victimei, în cauză, neexistând şi alte aspecte pentru clarificarea cărora s-ar impune o asemenea probă ştiinţifică sau administrarea altor probatorii.
Aşa fiind, în raport de ansamblul probator de la dosar, se reţine că fapta săvârşită de inculpatul B.I. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea sa.
3. Nici motivul de recurs care vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi port fără drept a cuţitului, prevăzute de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., şi respectiv, de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată şi solicitarea acestuia de a-i fi aplicată pentru aceste fapte pedeapsa cu amenda penală, într-un cuantum redus spre minim, nu pot fi primite.
Raportând cauzei prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care stabileşte criteriile generale de individualizare, se reţine că, aplicând inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare şi respectiv, de 3 luni închisoare pentru infracţiunile concurente de lovire şi port fără drept a cuţitului, instanţele au avut în vedere, atât pericolul social al acestor fapte, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cuantumul lor fiind corespunzător şi pentru realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică înlocuirea pedepselor aplicate cu amenda penală.
În aceste condiţii, recursul declarat de inculpatul B.I., nefiind fondat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins şi se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii de 24 de ore, de la 22 ianuarie 2004, la 23 ianuarie 2004.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 302/ A din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii de 24 de ore de la 22 ianuarie 2004, la 23 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2548/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2557/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
