ICCJ. Decizia nr. 2589/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2589/2006
Dosar nr. 831/1/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 16 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara C.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la data de 27 septembrie 2005, în dosarul nr. 112/P/2005, precum şi a rezoluţiei nr. 3215/II/2/2005 din 19 octombrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A fost obligată petenta la 20 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 112/P/2005 din 27 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 366 şi art. 208 – art. 209 C. pen., la plângerea persoanei vătămate C.M. faţă de intimaţii D.I., I.T., D.S. şi V.M., lucrători de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova.
S-a reţinut în cuprinsul plângerii că persoana vătămată C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor sus-menţionate, deoarece, la 11 iunie 2005, agentul şef adjunct de poliţie D.S. a pătruns fără drept în locuinţa petentei, împreună cu soţii G.T. şi G.A. şi au dispus de bunuri, producând totodată vătămări corporale persoanelor aflate în imobil.
Cu privire la comisarul de poliţie I.T., şeful biroului de poliţie al oraşului Băicoi, petenta a susţinut că, împreună cu agentul de poliţie V.M., în aceeaşi zi, au săvârşit următoarele fapte: „cercetare abuzivă, neprecizată în fapt şi drept, percheziţie la miezul nopţii folosind lumina camerei video a criminalistului V.M., inventarierea bunurilor proprietate personală a subsemnatei".
În privinţa comisarului D.I., şeful biroului de ordine publică, petenta a formulat plângere pentru faptul că a refuzat să îi comunice „verbal şi apoi oficial temeiul de fapt şi de drept al descinderii forţate a agentului de poliţie D.S.".
Petenta a mai susţinut că ofiţerul de poliţie I.T. şi lucrătorii din echipa sa i-au sustras lacătul cu cheile şi lanţul de la poartă precum şi papucii de vară aflaţi pe holul locuinţei.
Prin rezoluţia sus-menţionată, examinându-se atât plângerea penală formulată de persoana vătămată, cât şi elementele ce au concretizat situaţia de fapt de la data de 11 iunie 2005, s-a constata că lucrătorii de poliţie s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate urmare unei sesizări scrise formulată de familia G. iar faptele reclamate de partea vătămată nu se confirmă, lucrătorii de poliţie nesustrăgând bunuri din locuinţă.
Împotriva rezoluţiei procurorului petenta C.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, prin rezoluţia nr. 3215/II/2/2005 din 19 octombrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti dispunându-se, în temeiul art. 278 C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentă împotriva soluţiei din dosarul nr. 112/P/2005, ambele soluţii fiindu-i comunicate petentei.
Împotriva celor două rezoluţii petenta a formulat în termen plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., adresată Curţii de Apel Ploieşti, susţinând, în scris, în motivarea plângerii, că nu are cunoştinţă de actele şi materialul probator administrate şi că în mod greşit s-a apreciat că făptuitorii nu se fac vinovaţi.
Depunând concluzii scrise la dosar şi susţinând oral plângerea, petenta a susţinut că a înţeles să atace rezoluţiile sus-menţionate doar în ceea ce priveşte pe intimatul I.T., în privinţa căruia a solicitat a se dispune trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor, considerând că nu au fost administrate în întregime probatoriile care să confirme vinovăţia acestuia, indicând în concret, în notele scrise, infracţiunile de care se face vinovat.
Cu privire la ceilalţi făptuitori-intimaţi s-a solicitat disjungerea şi trimiterea plângerilor formulate la Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru ca acesta să îi formuleze răspuns pe cale administrativă ori să dispună măsurile ce se impun pentru antrenarea răspunderii administrative a făptuitorilor.
Examinând plângerea petiţionarei în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Intimaţii au calitatea de lucrători de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova, iar potrivit adresei nr. 552101 din 26 august 2005 a I.J.P. Prahova, comisarul şef D.I. şi subcomisarul I.T. fac parte din poliţia judiciară, iar agenţii de poliţie V.M. şi D.S. nu fac parte din poliţia judiciară.
Între petenta C.M. şi numiţii G.T.D. şi G.A.M. au avut loc mai multe procese civile în legătură cu imobilul situat în Băicoi, imobil pe care aceştia din urmă l-au dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501 din 22 februarie 2001 la Biroul Notarial Câmpina, de la numiţii C.G. şi C.E.
La data de 11 iunie 2005, la sediul Poliţiei oraşului Băicoi s-au prezentat soţii G. şi au sesizat că în acest imobil au pătruns persoane necunoscute, solicitând intervenţia poliţiei.
La faţa locului s-a prezentat agentul şef adjunct D.S. împreună cu familia G., pentru a se verifica aspectele sesizate, în imobil lucrătorul de poliţie găsind-o pe petentă. După ce şi-a declinat calitatea şi scopul deplasării la faţa locului, acesta a solicitat să pătrundă în locuinţa petentei, precizând şi scopul pentru care a venit, însă aceasta i-a interzis accesul şi l-a împiedicat să intre în locuinţă, între timp pătrunzând în imobil soţii G. Aceştia au intrat într-o cameră a locuinţei lor în care depozitaseră bunuri personale şi au constatat dispariţia acestora, astfel că au cerut poliţistului să constate această faptă. Între G.T.D. şi petentă a avut loc o altercaţie, astfel că agentul şef adjunct D.S. a intervenit pentru aplanarea conflictului, conducându-i pe soţii G. la sediul biroului de poliţie şi raportând situaţia creată, cu întocmirea unui proces-verbal despre cele întâmplate.
Între timp, petenta a sesizat telefonic dispeceratul I.P.J. Prahova despre acest eveniment şi conducerea inspectoratului a dispus cercetarea imediată, prin deplasarea la faţa locului a unei echipe condusă de subcomisarul I.T.
Cercetarea la faţa locului s-a desfăşurat de echipa operativă, între orele 17,30 şi 1,35, examinându-se sesizarea formulată de familia G. cu privire la furtul şi distrugerea bunurilor din locuinţa pe care aceştia o deţin, fiind întocmit un proces-verbal, iar desfăşurarea cercetării la faţa locului a fost înregistrată pe suport video de către agentul de poliţie V.M., criminalist în cadrul I.P.J. Prahova.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că, în legătură cu situaţia de fapt de la această dată, făptuitorii-intimaţi au fost pe larg audiaţi şi au prezentat rapoarte conducerii I.P.J. Prahova, dispunându-se totodată, în urma reclamaţiilor formulate de petentă, întocmirea unor referate de cercetare cu privire la conduita poliţiştilor de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, fără a se constata elementele unei conduite abuzive din partea poliţiştilor.
De asemenea, s-a mai constatat că atât împotriva familiei G. cât şi a intimatului D.S. şi a numitului E.D., petenta C.M. a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, tulburare de posesie, violare de domiciliu, furt calificat, lovire, vătămare corporală, insultă, calomnie şi ameninţare, în prezent dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Câmpina.
Totodată, Curtea a reţinut că elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a formulat prezenta plângere nu sunt în nici un fel întrunite în cauză, deoarece subcomisarul de poliţie I.T., cu privire la care petenta şi-a retras plângerea, a acţionat potrivit dispoziţiilor primite în legătură cu efectuarea cercetării la faţa locului dispusă în urma sesizării formulată de petentă. Acesta a condus echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului la solicitarea expresă a petentei, fără a putea constata că, aşa cum susţine aceasta, cercetarea a fost deturnată împotriva intereselor sale.
Trebuie avută în vedere împrejurarea că, această cercetare la faţa locului a fost declanşată în condiţiile în care, iniţial, lucrătorii de poliţie au fost sesizaţi de către familia G. cu privire la faptul că în imobilul care le aparţine se află persoane necunoscute şi se sustrag bunuri proprietatea lor.
Lucrătorii de poliţie au desfăşurat activităţile ce s-au impus în cadrul unei astfel de operaţiuni de cercetare la faţa locului, iar împrejurarea că această cercetare s-a întins pe o perioadă de câteva ore nu poate fi, în nici un caz, calificată ca o cercetare abuzivă, câtă vreme prezenţa acestora în imobilul ce a constituit obiectul litigiului a fost necesară tocmai în vederea lămuririi întregii situaţii de fapt şi de drept şi a analizării eventualei conduite infracţionale a persoanelor implicate.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că această cercetare s-a desfăşurat de către lucrătorii de poliţie în baza dispoziţiilor primite, urmare a sesizării telefonice formulate de petentă, iar prezenţa criminalistului a fost în mod evident utilă pentru a se confirma pe deplin maniera de intervenţie a poliţiei, în cazul unor reclamaţii ulterioare ale petentei.
În timpul cercetării la faţa locului, lucrătorii de poliţie au identificat o bucată din furtunul care a fost reclamat de familia G. ca fiind furat iar petenta, întrebată fiind despre acest bun, a declarat că nu are acte de provenienţă şi nu îşi aminteşte de unde l-a cumpărat. În aceeaşi cameră, reclamată de familia G. că ar fi fost forţată şi în care a pătruns fără drept, a fost stabilită existenţa unor bunuri.
Concluzionând, Curtea a constatat că, pe fondul litigiului dintre petentă şi familia G. privitor la proprietatea asupra imobilului din Băicoi, lucrătorii de poliţie au intervenit în raport cu dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi funcţionarea Poliţei Române, iar activităţile desfăşurate de aceştia s-au încadrat în competenţele şi limitele legii şi ale conduitei deontologice, astfel că elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care petenta a formula plângerea penală de faţă nu pot fi în nici un caz întrunite.
De asemenea, privind pe ceilalţi trei intimaţi, solicitarea petentei de disjungere a cauzei şi trimitere la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în atenţia ministrului, pentru a se antrena răspunderea administrativă a acestora, excede dispoziţiilor prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. întrucât, conform acestui text de lege, soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa într-o atare procedură sunt strict limitate şi nu se referă la trimiterea cauzei unor alte organe administrative pentru aplicarea unor alte sancţiuni, de natură administrativă sau disciplinară, pentru care petenta poate formula sesizări în mod separat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi solicitând trimiterea dosarului la parchet pentru soluţionarea plângerii din 1 iulie 2005, audierea sa cu respectarea dreptului de a fi asistată de un avocat şi administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului.
Examinând recursul declarat de petiţionară sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimatul I.T., în calitate de şef al Poliţiei oraşului Băicoi, care a acţionat urmare sesizării petentei şi a reclamaţiei numiţilor G.T. şi G.A. referitor la furtul unor bunuri dintr-un imobil în litigiu, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală, fiind îndeplinite cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează funcţionarea poliţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea petiţionarei în sensul că parchetul a soluţionat plângerea pe care ea a trimis-o ministrului de interne în vederea angajării răspunderii disciplinare a mai multor poliţişti, direcţionată la parchet, iar nu plângerea adresată direct parchetului în care arăta, în mod expres, care sunt infracţiunile comise de intimatul I.T., aceasta nu este întemeiată. Înalta Curte constată că plângerea datată 1 iulie 2005, adresată parchetului, se află la dosarul de urmărire penală şi constituie baza lucrării penale, fiind înregistrată sub nr. 112/P/2005 din 4 iulie 2005, la aceasta conexându-se plângerea adresată ministrului de interne, urmare referatului cu propunere de declinare a competenţei întocmit la data de 29 august 2005 de către I.P.J. Prahova - Serviciul cercetări penale.
Referitor la critica ce vizează grava eroare comisă de instanţa de fond în aprecierea probatoriului, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată, instanţa de fond procedând la verificarea susţinerilor petiţionarei, astfel cum sunt prezentate în plângerile formulate şi completate de aceasta, precum şi în declaraţia dată în faza actelor premergătoare, în raport de celelalte înscrisuri şi mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, pe baza cărora a stabilit situaţia de fapt expusă.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.M. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 80 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2574/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2610/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
