ICCJ. Decizia nr. 2699/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2699/2006
Dosar nr. 37501/2/2005
Şedinţa publică din 28 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1396 din 13 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestaţie la executare, formulată de contestatorul O.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin cererea sa, contestatorul a solicitat pe calea contestaţiei la executare să i se facă aplicarea dispoziţiilor legii penale mai favorabile.
În motivarea cererii acesta arată că, în prezent se află în executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 138 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, fapta pentru care a fost condamnat, fiind de consum de droguri.
Contestatorul a susţinut că, urmare a modificării Legii nr. 143/2000, art. 4, care sancţionează consumul de droguri, în noua reglementare această faptă nu mai este pedepsită, aşa încât solicită instanţei să-i aplice dispoziţiile favorabile ale acestei legi.
Instanţa a constatat că art. 4 din Legea nr. 143/2000, în baza căruia a fost condamnat contestatorul a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din Legea nr. 522/2004, în sensul că au fost introduse două alineate care fac distincţie între consumul de droguri de risc şi cele de mare risc, cu tratament sancţionator distinct. Cum contestatorul a fost condamnat pentru deţinere de heroină, considerată drog de mare risc, în vederea consumului propriu şi sancţionat după modificarea textului de lege cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 şi 5 ani, reiese că actuala modificare nu schimbă cu nimic situaţia acestuia, motiv pentru care în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare.
Condamnatul O.C. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea contestaţiei în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 29/ A din 18 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul din oficiu a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul O.C., solicitând casarea acesteia şi admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că, atât sentinţa pronunţată de prima instanţă cât şi Decizia curţii de apel sunt legale.
În mod corect prima instanţă a reţinut că motivele condamnatului nu se regăsesc în nici una din ipotezele prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât modificarea de lege invocată de acesta nu îi produce o situaţie mai favorabilă neprezentând a cauză de stingere sau micşorare a pedepsei.
Totodată, instanţa de fond a rezolvat în mod legal şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 1 pct. 6 din Legea nr. 522/2004, astfel încât nici sub acest aspect solicitarea de a se casa hotărârile nu poate fi primită.
Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul condamnatului O.C., este nefondat şi a fi respins, ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat O.C. împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2690/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2700/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
---|