ICCJ. Decizia nr. 2690/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2690/2006
Dosar nr. 21678/1/2005
(nr. vechi 6460/2005)
Şedinţa publică din 28 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 mai 2005 a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 1546/2005 plângerea formulată de petentul P.M., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 915/II-2/2005 din data de 12 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 2626/P/2005, ordonanţă prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii R.A., D.M. şi R.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 261 C. pen. şi art. 266 alin. (3) C. pen.
În plângerea sa, petentul a susţinut că rezoluţia atacată este nelegală şi netemeinică.
Prin sentinţa penală nr. 124 pronunţată în Şedinţa publică din 5 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea formulată de petentul P.M. ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive de recurs:
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu cuprinde motivele pe care se întemeiază această soluţie de menţinere a rezoluţiei atacate, instanţa reluând motivarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nu răspunde criticilor formulate de petent, privitor la modul de cercetare a intimaţilor referitor la săvârşirea infracţiunilor indicate în plângerea penală.
Recurentul susţine că, neînceperea urmăririi penale se dispune numai în două situaţii: când din actul de sesizare rezultă unul din cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale indicate expres în art. 10 alin. (1) C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi când din actele premergătoare efectuate rezultă aceleaşi impedimente arătate expres în art. 10 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, se apreciază că procurorul era obligat să efectueze acte premergătoare sub aspectul infracţiunilor sesizate prin plângerea penală, fiind obligat să verifice fiecare învinuire în parte, în soluţia pronunţată urmând să explice care din elementele constitutive lipsesc.
Recurentul consideră că s-au încălcat dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., privitor la efectuarea actelor premergătoare, considerând recurentul că nu s-au efectuat în cauză, deoarece nici unul dintre intimaţi nu a fost audiat, nu au fost solicitate explicaţii în raport de învinuirile aduse, soluţia fiind dată pe baza actelor anexate în copie.
De asemenea, se susţine că nu s-a dispus audierea nici unuia dintre martorii faţă de care, în opinia recurentului s-au săvârşit instigări la infracţiunea de mărturie mincinoasă şi încercarea de determinare a mărturiei mincinoase.
Recurentul susţine că în mod greşit s-a constatat că nu s-a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei de către intimaţi, deoarece, au fost încălcate mai multe dispoziţii procedurale.
Astfel, recurentul consideră că nu erau aplicabile în cazul său dispoziţiile Legii nr. 360/2002, au fost încălcate dispoziţiile art. 217 alin. (3) C. proc. pen., şi art. 203 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar instanţa de judecată a interpretat în mod eronat actele verificate şi nu a avut în vedere faptul că recurentul-petent P.M., ca agent şef adjunct a fost desemnat să facă parte din Poliţia judiciară prin Ordinul M.A.I. 617 din data de 29 decembrie 2003, ulterior preluării dosarului în ancheta proprie şi întocmirii actelor premergătoare.
Recurentul susţine că, în perioada aprilie 2003 – februarie 2004, procurorul efectuează acte de urmărire penală şi nu acte premergătoare, însă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 73 C. proc. pen., apreciind că s-au întocmit acte de urmărire penală, anterior punerii sub învinuire.
În dezvoltarea motivelor de recurs, sunt reluate criticile formulate în plângere cu privire la legalitatea unor mijloace de probă administrate în această fază procesuală şi anume: experimentul judiciar şi reconstituirea.
Se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 203 C. proc. pen., fiind nerespectate dispoziţiile legale privind reconstituirea, apreciindu-se că aceasta nu poate constitui un mijloc de probă, fiind supusă sancţiunii procedurale a nulităţii absolute.
Este invocată încălcarea art. 6 paragrafele II şi III din C.E.D.O., considerându-se că au fost respinse probele solicitate şi plângerile formulate de recurent în mod ilegal, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, aşa cum prevăd textele legale menţionate.
Un ultim motiv de recurs se referă la greşita motivare a instanţei cu privire la încălcarea dreptului la apărare.
Astfel, în opinia recurentului instanţa reţine aspectele privitoare la prezenţa avocaţilor pe parcursul urmăririi penale şi la prezentarea materialului de urmărire penală, deşi în plângere s-a afirmat că încălcarea dreptului la apărare s-a realizat sub pretextul efectuării actelor premergătoare, luându-se declaraţii inculpatului fără a i se aduce la cunoştinţă învinuirea, dreptul de a nu declara, dreptul de a fi asistat de un apărător, având în vedere declaraţia olografă din 28 aprilie 2002.
Se concluzionează că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Recurentul apreciază că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Recurentul a formulat plângere penală împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa R.A. şi a procurorului D.M. de la aceeaşi unitate pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP); încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen.; arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (3) C. pen., faţă de care a solicitat să se efectueze cercetări şi să se dispună măsuri legale.
În motivarea plângerii penale recurentul petent a susţinut că în urma producerii unui eveniment rutier în care a fost implicat în dimineaţa zilei de 13 aprilie 2002 a decedat numitul D.D.M. care se afla pe bancheta din partea dreaptă faţă a autoturismului proprietatea petentului.
Evenimentul a făcut obiectul dosarului nr. 148/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa în care P.M. a fost cercetat, inculpat şi trimis în judecată împreună cu inculpatul P.N. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Recurentul petent a susţinut că în cursul urmăririi penale, prim procurorul R.A. şi procurorul D.M. nu şi-au îndeplinit cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu şi au dispus în mod abuziv măsuri ori au întocmit acte cu nerespectarea regulilor procedurii penale, prin care i-au fost vătămate interesele legale, după cum urmează:
- din dispoziţia, în opinia recurentului, abuzivă, a primului procuror dosarul în care petentul era cercetat de ofiţerul de poliţie a fost preluat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi repartizat procurorului D.M., deşi, în cauză nu era obligatorie efectuarea urmăririi penale proprie de către procuror, conform art. 209 alin. (3) C. proc. pen.;
- procurorul D.M. a respins nemotivat plângerea sa formulată împotriva procesului verbal din 16 iulie 2004 întocmit cu prilejul efectuării experimentului judiciar în cauză:
- nesoluţionarea în termenul legal de 3 zile, prevăzut de art. 53 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a cererii de recuzare a procurorului;
- nesoluţionarea în termenul legal de 20 de zile, conform art. 277 C. proc. pen., a plângerii împotriva ordonanţei prin care s-a respins proba cu expertiza tehnică – auto;
- punerea sub învinuire s-a făcut în baza declaraţiilor unor martori audiaţi cu nerespectarea regulilor procedurii penale, prin presiune şi ameninţare ale procurorului D.M. şi în baza declaraţiilor mincinoase ale numiţilor A.G. şi C.M.
S-a mai susţinut că deşi a solicitat efectuarea unei expertize auto, ca probă în măsură să lămurească aspectele importante ale cauzei, procurorul D.M. a dispus efectuarea unui experiment judiciar cu mijloace şi metode empirice care nu pot sta la baza efectuării de noi probe sau la confirmarea celor deja existente.
Prin ordonanţa nr. 2626/P/2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale împotriva celor intimaţi.
Critica formulată de recurent cu privire la nemotivarea hotărârii pronunţate de instanţă este nefondată.
Instanţa poate reţine motivarea procurorului care a soluţionat plângerea petentului, dacă aceasta corespunde dispoziţiilor legale şi dacă, din verificările efectuate nu se ajunge la o altă concluzie.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că delegarea de către prim-procurorul R.A. a procurorului D.M. pentru efectuarea urmăririi penale în cauză nu este contrară dispoziţiilor Codului de procedură penală cu privire la competenţa după calitatea persoanei aşa cum s-a susţinut prin plângere.
Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa la 24 martie 2003 pentru urmărirea penală proprie în temeiul art. 64 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului în vigoare la acea dată.
Conform art. 64 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, urmărirea penală a poliţiştilor se efectuează de către procuror sau ofiţeri de poliţie anume desemnaţi sub supravegherea procurorului, în condiţiile legii, iar competenţa de a efectua supravegherea urmăririi penale şi de a judeca în fond infracţiunile săvârşite de agenţii de poliţie revine parchetelor de pe lângă tribunale.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 244 C. proc. pen., critica este nefondată.
Actele premergătoare sunt limitate cantitativ şi calitativ la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal. Ele se întreprind până la limita necesităţilor impuse de începerea urmăririi penale.
În mod corect procurorul a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale, analizând şi verificând toate susţinerile petentului din plângere fiind analizate sub aspectul laturii obiective şi subiective ale infracţiunilor pentru care s-a plâns.
Înalta Curte reţine că intimaţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în limitele Codului de procedură penală.
Valoarea probatorie a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală în procesul penal în cadrul căruia petentul are calitate de inculpat, va fi apreciată de instanţa căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Într-adevăr, aşa cum reţine instanţa de fond, aspectele invocate de petent vizează fondul cauzei şi ele vor fi analizate de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei.
În situaţia în care instanţa fondului va aprecia că s-a încălcat dreptul la apărare vor opera sancţiunile procedurale prevăzute de lege.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 124 din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2699/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
