ICCJ. Decizia nr. 2805/2006. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 442 din 24 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad, secția penală, pronunțată în dosar nr. 6486/2005, a fost condamnat inculpatul F.M., la:
- 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) teza I și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menținută liberarea condiționată pentru restul de 418 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 615 din 14 octombrie 2002 a Judecătoriei Ineu.
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, începând cu 4 octombrie 2005 la zi.
S-a constatat că partea vătămată V.V. nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeași sentință a fost condamnat, la 7 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune de tâlhărie în formă calificată, și inculpatul F.A.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că, în după amiaza zilei de 2 octombrie 2005, pe un drum lăturalnic (o potecă) din orașul Ineu, inculpații F.M. și F.A., acționând în baza unei rezoluții infracționale "ad hoc", l-au deposedat prin violență pe V.V. (împreună cu care, cu puțin timp înainte, consumaseră băuturi alcoolice, într-un local de alimentație publică, iar acum se deplasau, în același scop, spre un altul) de geaca de piele cu care era îmbrăcat, în buzunarele căreia au găsit permisul de conducere al victimei, 8 bonuri de masă și suma de 500.000 lei.
Prin decizia penală nr. 43/ A din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, apelul declarat de inculpatul F.M. a fost respins ca nefondat.
împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul F.M. a declarat recursul de față, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. [(caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], iar în subsidiar, reducerea pedepsei [(cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 C. proc. pen.)].
Recursul nu este fondat.
Din examinarea întregului dosar al cauzei și a hotărârilor pronunțate, rezultă că inculpatul F.M., care este recidivist, a încercat, în mod constant, la urmărirea penală și la judecata în fond și în apel, să acrediteze versiunea potrivit cu care infracțiunea de tâlhărie ar fi fost comisă numai de inculpatul F.A.
Această apărare, reiterată în recursul de față, a fost înlăturată cu justificat temei atât de instanța de fond cât și de instanța de apel, probele administrate demonstrând în mod convingător participarea inculpatului recurent, în calitate de coautor, la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie împotriva părții vătămate V.V.; așa fiind, incidența temeiului de achitare prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este exclusă.
în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpații F.M. și F.A. au conceput și realizat tâlhăria (au împins partea vătămată pe un drum lăturalnic, într-un loc izolat, unde, împreună, au agresat-o, lăsând-o apoi la pământ, în stare de inconștiență), precum și față de datele ce caracterizează persoana inculpatului (fără ocupație, recidivist, cu condamnări anterioare pentru numeroase infracțiuni de furt calificat), se constată că instanța de fond, a cărei hotărâre a fost confirmată în apel, a făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei, dând eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acesteia, cum, fără temei, s-a solicitat prin cel de al doilea motiv de casare.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului F.M. a fost respins, ca nefondat, și obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2838/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2812/2006. Penal → |
|---|
