ICCJ. Decizia nr. 2863/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2863/2006
Dosar nr. 38467/3/2005
Şedinţa publică din 5 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81 din 26 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul D.O.M., deţinut în Penitenciarul Jilava.
În motivarea acestei hotărâri se reţin următoarele:
Condamnatul contestator a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 456 din 1 mai 2002, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., reţinându-se că la data de 23 decembrie 2001, acesta a lovit-o pe partea vătămată I.M.D. în zona cefei, după care, profitând că partea vătămată, căzută în genunchi avea mâinile ocupate, i-a smuls geanta purtată de aceasta în diagonală, peste piept, după care a fugit.
Obiectul contestaţiei la executare îl constituie reevaluarea materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost condamnat.
Conform art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare este admisibilă pentru cazuri determinate de lege, limitativ, în alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu motivele invocate de revizuient, tribunalul a constatat că, în realitate, revizuientul solicită reformarea sentinţei penale de condamnare, lucru posibil numai prin exercitarea căilor de atac ordinare; din dosarul de fond rezultă că petentul-revizuient a exercitat şi apelul şi recursul, sentinţa penală de condamnare rămânând definitivă prin Decizia nr. 590 din 6 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală. Ori, în atare situaţie, instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei la executare, a constatat că solicitările petentului-contestator au făcut obiectul celor două căi de atac, iar instanţele de control judiciar le-au avut în vedere la soluţionarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul D.O.M., criticând-o pentru netemeinicie, motivând că a fost condamnat de instanţa de fond în mod nelegal prin interpretarea greşită a probelor administrate în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 198/ A din 10 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator D.O.M. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs condamnatul D.O.M., nemotivat în scris şi numa.
în susţinerea orală a cerut reaprecierea probelor ce au fost analizate eronat, şi numai din această cauză a ajuns să fie condamnat nelegal pentru tâlhărie. Apoi a solicitat schimbarea încadrării juridice, fără a indica în ce infracţiune anume.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând actele şi probele cauzei, constată că acest recurent după ce a folosit toate căile ordinare de atac (apel şi recurs) a rămas definitiv condamnat la 8 ani închisoare (pedeapsă în executarea căreia se află), pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
În această situaţie fiind, a introdus mai întâi o cerere de revizuire ce i-a fost respinsă şi mai apoi a formulat, contestaţie la executare, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi care face obiectul dosarului de faţă.
Hotărârea atacată urmează a fi menţinută, ca temeinică şi legală, văzând că cerinţele art. 461 lit. d) C. proc. pen., invocat de condamnat ca temei de drept, nu poate fi reţinut, deoarece nu se invocă vreo piedică sau nelămurire concretă şi apărută pe timpul sau în legătură cu executarea pedepsei de 8 ani închisoare, ci pur şi simplu, recurentul reia, repetă, în termeni de generalitate, motive pe care le-a ridicat cu ocazia soluţionării apelului şi recursului la sentinţa de condamnare iniţială.
Aşa fiind, şi reţinându-se că în realitate, nu ne aflăm într-o contestaţie la executare astfel după cum este reglementată prin dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.O.M. împotriva deciziei penale nr. 198/ A din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2848/2006. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2937/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
