ICCJ. Decizia nr. 2799/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2799/2006
Dosar nr. 2749/1/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 552 din 28 octombrie 2005, Tribunalul Prahova, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., combinat cu art. 73 lit. b) C. pen., şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul C.C., la 6 ani şi 6 luni închisoare.
S-a aplicat art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 februarie 2005, la zi.
În baza art. 14, art. 15 raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile, după cum urmează: la 5.676.643 lei ROL (5.677 RON) către C.A.S. Prahova şi 20.000.000 lei ROL (2000 RON) către partea vătămată P.N. reprezentând daune materiale.
Inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei ROL (400 RON) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, în seara zilei de 27 noiembrie 2004, în barul aparţinând SC P.C. SRL, cunoscut în comuna Lipăneştii de Târg, sat Mărginenii de Jos, unde se află la o intersecţie de patru drumuri ca B.A. a avut loc un conflict între partea vătămată P.N. şi martorul C.I.
Primul aflat în stare de libertate l-a lovit pe martorul C.I., motivând că acesta din urmă l-ar fi agresat pe un văr al părţii vătămate, numitul P.G. cunoscut ca o persoană cu handicap fizic.
Deoarece partea vătămată l-a lovit destul de puternic pe martor cauzându-i leziuni care au culminat cu sângerarea acestuia, numitul C.G. zis B. a intervenit solicitându-i părţii vătămate să nu-l mai lovească pe C.I.
Partea vătămată l-a lovit pe C.G. şi în continuare cei doi s-au lovit reciproc.
Ulterior, la locul incidentului a apărut inculpatul care l-a lovit în cap pe P.N. cu un obiect contondent, alungit, provocându-i fractură craniană şi denivelată, compresivă fronto-temporal stâng, dilacerare cerebrală, leziuni care au necesitat 80-90 zile îngrijiri medicale, au pus viaţa victimei în primejdie şi au produs o infirmitate fizică permanentă.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat apel inculpatul şi partea civilă C.A.S. Prahova.
Cel dintâi a criticat hotărârea sub aspectul greşitei încadrări date faptei pe care a comis-o, prin reţinerea unei situaţii de fapt neconforme cu realitatea, ceea ce a condus la condamnarea sa pentru infracţiunea de tentativă de omor şi pentru greşita individualizare a pedepsei apreciată ca fiind prea aspră.
A solicitat inculpatul schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Partea civilă a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul despăgubirilor civile acordate, al cărui cuantum l-a considerat neîndestulător.
Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul inculpatului, a casat în parte hotărârea atacată şi a redus pedeapsa la 4 ani închisoare, respingând apelul părţii civile ca neîntemeiat.
Instanţa de apel a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat ţinând seama de faptul că acesta a lovit victima cu mare intensitate, într-o zonă vitală a corpului, folosind un obiect vulnerant, apt să producă moartea.
A apreciat însă instanţa de control judiciar că se impunea acordarea unei mai mari eficienţe aplicării dispoziţiilor art. 76 C. pen., în condiţiile în care s-a reţinut în favoarea inculpatului scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că la momentul săvârşirii infracţiunii inculpatul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de împrejurarea că fratele său era bătut de partea vătămată, astfel că în raport de circumstanţele reale în cares-a comis fapta dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia este justificată.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă C.A.S. Prahova instanţa de apel a apreciat, ca nefondată, critica invocată de apelantă în raport de împrejurarea că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., ceea ce implică şi o culpă din partea victimei în producerea cheltuielilor de îngrijire medicală, astfel că soluţia instanţei de fond de a-l obliga pe inculpat în parte la plata despăgubirilor civile este corectă.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpatul care a criticat-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei pe care o consideră exagerată în raport de circumstanţele sale personale şi partea civilă P.N. care invocând de asemenea dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicită majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pe care o apreciază neîndestulătoare faţă de fapta săvârşită.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de cazul de casare invocat de ambii recurenţi, constată, în baza lucrărilor şi actelor din dosarul cauzei, că recursurile sunt nefondate.
În acest sens la individualizarea pedepsei aplicate instanţa de apel a luat în considerare în mod judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârşit fapta, respectiv starea de provocare în care a acţionat inculpatul dar şi circumstanţele personale ale acestuia, infractor primar cu o comportare bună în familie şi societate, manifestând atitudine sinceră şi de regret. Ca urmare pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată se situează sub limita minimă stabilită de legiuitor pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, fiind de natură a realiza funcţiile şi scopul acestei sancţiuni penale astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecinţă, apreciind că o redozare a pedepsei nu se justifică Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul inculpat C.C. şi partea civilă P.N. împotriva deciziei penale nr. 47 din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 14 februarie 2005 la 4 mai 2006.
Obligă recurentul inculpat şi recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2771/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2806/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
