ICCJ. Decizia nr. 2880/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 177 din 14 februarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul G.N., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
S-a menținut starea de arest și s-a dedus prevenția inculpatului de la 18 octombrie 2005 la zi.
în fapt, s-a reținut că, inculpatul în stare de ebrietate, la data de 18 octombrie 2005, prin amenințări a obligat-o pe fiica minoră a concubinei sale, să întrețină raport sexual cu el.
împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât parchetul precum și inculpatul G.N.
Pe timpul soluționării acestor apeluri, respectiv în ședința publică de la 13 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 3002raportat la art. 160b C. proc. pen., a dispus prin încheierea de la această dată, a se menține starea de arest a inculpatului G.N.
Inculpatul nemulțumit, a declarat recurs împotriva încheierii din 13 aprilie 2006, solicitând a fi reexaminate probele și astfel să se dispună judecarea sa în continuare, în stare de libertate, nefiind un pericol social.
Recursul este nefondat.
Verificându-se probatoriul cauzei, în raport de prevederile art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., Curtea, reține că într-adevăr temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, neapărând noi temeiuri și potrivit cărora s-ar putea dispune revocarea măsurii arestării preventive. Deci obiecțiunile recurentului nu au suport probator și nu se poate omite nici gravitatea faptei săvârșită.
Așa fiind, și văzând că măsura luată față de inculpat, respectiv de arestare preventivă, este temeinică și legală, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au aplicat și prevederile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 2896/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2888/2006. Penal → |
---|