ICCJ. Decizia nr. 2897/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 458 din 27 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2347/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului T.D., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la un act sexual cu o minoră.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 15.97.2005 la zi.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
în baza art. 350 alin. (1) C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
în baza art. 17 alin. (3) și art. 998 - art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate P.C. suma de 7000 RON, cu titlu de daune morale.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
în data de 23 iunie 2005 la domiciliul părții vătămate a venit inculpatul T.D. și martorul P.S., acesta din urmă întreținând, deseori, raporturi sexuale cu mama vitregă a minorei, numita C.P.
După ce mama vitregă a părții vătămate și martorul P.S. au intrat într-o cameră a imobilului, inculpatul a mers într-o altă cameră unde se afla minora care urmărea programul la televizor.
Inculpatul a intrat în "șopron" a luat-o în brațe pe minoră, a sărutat-o după care a dezbrăcat-o, încercând să întrețină cu aceasta un raport sexual.
Potrivit Raportului medico-legal nr. 382/ E din 15 iulie 2005 întocmit de S.J.M.L. rezultă că partea vătămată P.C., în vârstă de 9 ani, prezintă o tentativă de deflorare, nefiind identificate alte urme de violență vechi sau recente.
în raport de starea de fapt reținută și de probele administrate, instanța de fond, a apreciat că fapta inculpatului T.D. realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 198 alin. (1) C. pen., dispunându-se schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul T.D. solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante cu consecința reducerii pedepsei.
Prin decizia penală nr. 170/ A din 2 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul T.D. și desființarea, în parte, a sentinței.
Au fost înlăturate dispozițiile art. 71 și 64 C. pen., iar în baza art. 861C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 863lit. a), b) și d) C. pen., urmând ca inculpatul să se prezinte la judecătorul desemnat cu executarea hotărârilor penale, în prima zi de marți a lunii calendaristice pentru a comunica date privind schimbarea domiciliului și cele privind veniturile.
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 864C. proc. pen.
în baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus, punerea, de îndată, în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că în cauză există "destule elemente", fără a face referiri concrete la acestea, care să conducă la concluzia că suspendarea executării pedepsei este un avertisment suficient de serios pentru inculpatul T.D.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 171 și 14 C. proc. pen.
Astfel, se arată că instanța de apel, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, avea obligația, potrivit art. 863C. pen., să impună inculpatului respectarea tuturor măsurilor de supraveghere dispuse și nu doar respectarea de către acesta a obligației de a comunica schimbarea domiciliului și cele privind veniturile.
De asemenea, parchetul consideră că nu se justifică aplicarea unei modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate în condițiile în care fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 171 și 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, potrivit art. 3859alin. ultim C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul dispus și administrat în cauză, se constată că fapta, constând în aceea că, în data de 23 iunie 2005, inculpatul a încercat să întrețină cu partea vătămată minoră un raport sexual, împrejurările săvârșirii acesteia precum și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de către instanțele de judecată.
De asemenea, înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 198 alin. (1) C. pen., este legală. Din probele administrate nu rezultă exercitarea de către inculpat a unor acte de violență asupra părții vătămate pentru a o determina să întrețină, cu acesta, un raport sexual, împrejurare față de care este justificată schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în infracțiunea de tentativă la un act sexual cu un minor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 98 alin. (1) C. pen.
Decizia pronunțată este însă criticabilă sub aspectul modalității de executare a pedepsei, nefiind îndeplinite exigențele impuse de art. 52 C. pen.
Potrivit textului enunțat, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuiau individualizate în așa fel încât, inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale.
în cauza de față, fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de împrejurările săvârșirii acestuia dar și de consecințele ei asupra părții vătămate.
Astfel, inculpatul T.D. a profitat de împrejurarea că mama vitregă a minorei a mers într-o altă cameră cu martorul P.S. cerându-i părții vătămate, în vârstă de 9 ani, să întrețină un raport sexual. Raportul sexual s-a realizat cu consimțământul victimei, dar acesta nu este considerat ca fiind valabil datorită vârstei fragede a minorei.
Fapta inculpatului este gravă și în raport de consecințele acesteia asupra psihicului părții vătămate, asupra dezvoltării sale ulterioare, în condițiile în care, la data comiterii infracțiunii, avea vârsta de 9 ani. Nu trebuiesc minimalizate nici consecințele în plan social, aceasta putând fi supusă oprobiului sau compătimirii colegilor.
Legea asigură persoanei libertatea sexuală, dar impune, totodată, ca această libertate să nu fie exercitată în mod abuziv. Exercitarea acestei libertăți peste limitele admise atrage incidența legii penale și sancționarea faptelor în limitele stabilite în textul de incriminare.
în raport de aceste aspecte dar și de atitudinea oscilantă a inculpatului în timpul derulării procesului, înalta Curte apreciază că nu se justifică executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., înalta Curte a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat decizia penală nr. 170/ A din 2 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut ca legală și temeinică sentința penală nr. 458 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Giurgiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2899/2006. Penal → |
|---|
