ICCJ. Decizia nr. 2899/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 588 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Prahova, a fost condamnată inculpata S.Șt., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată din durata pedepsei aplicate reținerea din data de 8 august 2005.
Sub aspectul laturii civile, a fost admisă în parte acțiunea exercitată de partea civilă M.C.M. și a fost obligată inculpata la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 8 august 2005, în jurul orelor 11,00, partea vătămată M.C.M. a fost urmărită de inculpată până în zona magazinului Z.C., a acostat-o sub pretextul de a afla cât este ora și profitând de faptul că victima avea mâinile ocupate cu bagaje, i-a smuls de la gât un lănțișor cu medalion și cruciuliță din aur.
Alertată de strigătele părții vătămate o patrulă de poliție care observase fapta, însoțită de martorii B.C. și T.I., au plecat în urmărirea inculpatei, reușind să o rețină după circa 100-120 m.
Din bijuteriile sustrase s-a recuperat un fragment de lanț de circa 38 cm, în greutate de 4 grame, căzut pe traseul urmat de inculpată.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părții vătămate, depozițiilor martorilor B.C. și T.I., dovezii de predare-primire a fragmentului din lanț găsit pe str. 1 Mai din Ploiești, probe coroborate cu declarațiile inculpatei.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 73 din 1 martie 2006, a admis apelul formulat de inculpată numai cu privire la aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), limitând interzicerea acestor drepturi la dispozițiile art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., fiind înlăturată dispoziția referitoare la drepturile părintești, prevăzute de art. 64 lit. d) din același cod.
împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs care a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate, învederând că nu a comis infracțiunea de tâlhărie și solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanța de fond, pe baza probelor administrate în cauză, a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, iar instanța de control judiciar a verificat apărările formulate de inculpată și, justificat a constatat că aceasta este autoarea infracțiunii de tâlhărie comisă în dauna părții vătămate M.C.M., la data de 8 august 2005.
împrejurarea că inculpata în faza de cercetare judecătorească a negat că a comis infracțiunea nu are nici o relevanță sub aspectul răspunderii penale atâta vreme cât vinovăția sa este dovedită cu toate celelalte mijloace de probă, inclusiv cu declarațiile inculpatei date în cursul urmăririi penale.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar conform art. 62 din același cod, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să se edifice asupra cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe.
Mijloacele de probă prevăzute în art. 64 C. proc. pen., pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o distincție în ceea ce privește valoarea lor probatorie după cum au fost administrate în faza urmăririi penale ori în aceea a judecății.
în consecință, nu există un temei legal pentru a crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatei, instanța fiind îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul.
Simpla retractare de către inculpată a primelor declarații nu poate produce efectul de a înlătura declarația retractată, cu atât mai mult cu cât atunci când situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului.
în speță, instanțele de fond și de apel au procedat corect reținând declarațiile inculpatei date în faza de urmărire penală, în care aceasta a recunoscut constant infracțiunea comisă, recunoaștere făcută în prezența apărătorului său, declarații care se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu depozițiile martorilor audiați.
în raport de considerentele expuse, rezultă că inculpata a comis infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată și pe cale de consecință recursul declarat de aceasta este nefondat și va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat, din care Ministerul Justiției a avansat onorariul apărătorului din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2897/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2896/2006. Penal → |
|---|
