ICCJ. Decizia nr. 2969/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 59 din 4 martie 2005, Tribunalul Mureș a dispus pentru inculpatul H.A. măsura educativă a mustrării pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 83 C. pen., și a art. 99 și următoarele și pentru cea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și e) cu aplicarea art. 13 și 99 C. pen.
S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
S-a reținut de instanța de fond că, la 3 iunie 2001, inculpatul împreună cu M.R. s-a apropiat de partea vătămată H.I., i-a smuls poșeta, aceasta s-a opus, dar din cauza vârstei s-a dezechilibrat, a căzut și a scăpat poșeta pe care inculpatul a luat-o și a fugit. în poșeta s-au găsit 150 mărci germane și 250.000 lei. Valuta a fost schimbată în lei pe care i-a luat inculpatul M.R. iar H.I. a luat suma de 250.000 lei.
Aceeași inculpați, împreună cu un minor de 13 ani, au hotărât să tâlhărească alte persoane.
în acest context, inculpatul H.I. l-a împins pe minor peste partea vătămată J., moment în care i-a sustras poșeta. Datorită strigătelor părții vătămate inculpatul H.I. a fost prins de un taximetrist, iar celălalt de însăși partea vătămată.
Raportul de expertiză medico-legală a dovedit că inculpatul a acționat cu discernământ, iar raportul S.P.R.V.S.I. de pe lângă Tribunalul Mureș a relevat anumite trăsături specifice gradului de instruire și pregătire, lipsa școlarizării și faptul că provine dintr-o familie săracă.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș care a cerut în rejudecarea cauzei condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu executare în regim de detenție.
Prin decizia penală nr. 162/ A din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Tg. Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.
împotriva acestei hotărâri pronunțată de instanța de control judiciar a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, prin care solicitat casarea hotărârii și în rejudecare, condamnarea inculpatului H.I. Alexandru la o pedeapsă cu executare în regim de detenție.
Examinând recursul prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Instanțele au stabilit o corectă situație de fapt în concordanță cu materialul administrat în cauză, iar încadrarea juridică este legală.
Deoarece inculpatul a luat bunul de la părțile vătămate prin smulgere, ceea ce a determinat dezechilibrarea părții vătămate care a căzut, constituie un act de violență prin care s-a asigurat posibilitatea însușirii bunului respectiv, în mod just s-a reținut că fapta întrunește conținutul infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la tâlhărie.
Totodată, instanțele au făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 100 C. proc. pen., când a avut în vedere luarea măsurii educative ținând seama de gradul de pericol social al faptei, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportamentul, de condițiile în care a trăit și de celelalte elementele de natură să caracterizeze persoana minorului.
Solicitarea parchetului de schimbarea măsurii educative a mustrării, cu executarea pedepsei în regim de detenție, nu poate fi făcută întrucât, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială minorul este neșcolarizat, fără ocupație, provine dintr-o familie săracă și nu în ultimul rând vârsta acestuia de 14 ani și 4 luni.
Așadar, critica formulată cu privire la alegerea unei alte sancțiuni penale nu poate fi avută în vedere deoarece în cauză s-a ținut cont de toate criteriile legale în mod plural, măsura educativă dispusă oferind posibilitatea unei reeducări viitoare eficiente a minorului.
Față de aceste considerente, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 2971/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2968/2006. Penal → |
---|