ICCJ. Decizia nr. 2971/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 28 din 9 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea formulată de petentul R.I. împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, din 23 septembrie 2004, dispusă în dosarul penal nr. 166/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a menținut soluția atacată.
S-a reținut că prin rezoluția nr. 166/P/2004 din 23 septembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de F.E. și U.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că F.E., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și U.M., procuror criminalist în cadrul aceluiași parchet, au respectat dispozițiile procesual-penale în cauza în care petentul R.I. a fost cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., iar drepturile și interesele legitime ale acestuia nu au fost vătămate prin modul în care cei doi făptuitori și-au exercitat atribuțiile de serviciu.
întrucât petentul R.I. nu a formulat plângere împotriva rezoluției de neurmărire penală, în baza art. 2781C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerea adresată direct instanței de judecată este inadmisibilă și a respins-o ca atare.
Cu privire la cererea petiționarului ca procurorul U.M. să fie cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere împotriva intereselor persoanelor și sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzute de art. 246 și 242 C. pen., instanța de fond a constatat că ea nu este organul judiciar competent să soluționeze o atare plângere și nici sesizarea parchetului nu constituie atribuția sa.
împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs persoana vătămată R.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale și trimiterea în judecată a procurorului U.M. pentru infracțiunile săvârșite.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
în conformitate cu dispozițiile art. 2781C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 C. proc. pen., la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Cum petiționarul nu a parcurs etapele acestei proceduri speciale prevăzute de lege, în mod corect instanța de fond a constatat că sesizarea instanței de judecată este inadmisibilă în condițiile în care, anterior, persoana vătămată nu a formulat plângere la procurorul ierarhic superior celui care a dispus rezoluția de neurmărire penală.
Ca atare, soluția instanței de judecată fiind legală și temeinică, recursul se dovedește a fi nefondat.
Susținerea persoanei vătămate că înțelege să formuleze plângere penală împotriva procurorului U.M. pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de documente prevăzută de art. 242 C. proc. pen., nu face obiectul atribuțiilor de soluționare sau de sesizare ale instanței de judecată.
Nefiind alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul declarat de petiționarul R.I. ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Au fost văzute dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2970/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2969/2006. Penal → |
|---|
