ICCJ. Decizia nr. 3010/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3010/2006
Dosar nr. 21260/1/2005
(nr. vechi 6251/2005)
Şedinţa publică din 11 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Giurgiu prin sentinţa penală nr. 235 din 27 iunie 2005, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul C.V.
Această sentinţă a fost apelată de condamnat şi care a reluat motivele contestaţiei la executare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 735/ A din 29 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului C.V. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 27 iunie 2005 a Tribunalului Giurgiu.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel Bucureşti, ca de altfel şi instanţa de fond, au reţinut următoarele:
Condamnatul C.V. execută pedeapsa de 11 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) şi alin. (3) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 743 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sector 2 şi definitivă prin Decizia penală nr. 1728 din 21 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe timpul executării pedepsei de mai sus, a intervenit Legea nr. 456/2001 şi care modifică prevederile art. 27 pct. 1 C. proc. pen., ce reglementează competenţa tribunalelor în judecarea infracţiunii de tâlhărie ca instanţă de fond şi nu de apel cum s-a petrecut în cazul său şi de aceea acest condamnat a promovat contestaţia la executare de faţă.
În final, el a cerut a i se admite contestaţia sa şi să fie rejudecat, recursul său de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cum, instanţele au apreciat că în cauză, nu se regăsesc nici una din situaţiile prevăzute expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., s-a respins, contestaţia ca inadmisibilă, soluţie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală sus-menţionată, respectiv nr. 735/ A din 29 septembrie 2005.
Condamnatul nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal a declarat recursul de faţă, reluând motivele contestaţiei la executare.
La primul termen 15 decembrie 2005 stabilit pentru soluţionarea recursului de faţă, condamnatul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 21 alin. (2) pct. 9 din Legea nr. 456/2001 în raport de art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie.
În aceste condiţii a fost sesizată Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei şi a fost suspendată judecarea recursului prin încheierea din 15 decembrie 2005.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 290 din 28 martie 2006, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 9 – II2 din Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea OUG nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea codului penal şi a codului de procedură penală, excepţie ridicată de C.V. în dosarul nr. 6251/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
De îndată ce s-a comunicat această decizie, Înalta Curte a reluat judecarea recursului de faţă.
Verificându-se actele dosarului, în raport de criticile formulate de recurentul condamnat, Curtea reţine că hotărârea atacată este temeinică şi legală şi ca atare va fi menţinută iar recursul va fi respins, ca nefondat.
Astfel, contestaţia la executare, împotriva executării unei hotărâri penale definitive (în speţă sentinţa penală nr. 743 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sector 2 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1728 din 21 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală) nu poate fi admisă, decât pentru situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen.
Cum motivul invocat de condamnat nu poate fi inclus în nici una din situaţiile expres prevăzute de textul sus-menţionat, temeinic şi legal prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, formulată de condamnatul C.V.
Aceasta se va reţine cu atât mai mult cu cât, nemulţumirea condamnatului şi pentru care a promovat contestaţia la executare de faţă, a fost reverificată şi prin intermediul excepţiei ridicată de condamnat, privitoare la competenţa de soluţionare a infracţiunii de tâlhărie în fond, apel şi recurs, după modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 456/2001.
Aşa fiind, se reţine că reglementarea intervenită prin Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea OUG nr. 207/2000 de modificare şi completarea codului penal şi a codului de procedură penală, au caracter tranzitoriu, şi trebuie înţeleasă în sensul voit de legiuitor şi anume că „acele cauze care înainte de modificarea competenţei după materie, au fost judecate în primă instanţă de judecătorii, apelurile vor fi judecate de tribunale, chiar dacă acestea au devenit competente să judece acele cauze, în primă instanţă".
Aşa fiind, apelul nu poate fi rejudecat de către Curtea de apel, după cum pretinde condamnatul recurent, deoarece în desfăşurarea etapelor ierarhice de jurisdicţii penale, căile de atac nu pot fi parcurse decât în ordinea ierarhică, stabilită de lege.
Aşa deci, tribunalul corect şi legal a soluţionat la acea dată, apelul declarat împotriva hotărârii pronunţată de judecătorie şi în continuare, recursul a fost, de asemenea, legal soluţionat, de către Curtea de Apel iar condamnatul a avut asigurat accesul liber la justiţie şi la folosirea, în concret a tuturor căilor de atac, potrivit legii în vigoare, de la data sesizării instanţei.
Pentru aceste considerente, recursul de faţă va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi menţinută hotărârea atacată ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 735 din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 298/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3040/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
