ICCJ. Decizia nr. 2902/2006. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2902/2006
Dosar nr. 2103/1/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1015 din 14 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a hotărât:
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
A constatat că a fost reţinut şi arestat din 6 noiembrie 2004 până la data de 9 decembrie 2004.
În baza art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul T.A.G. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare .
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului, după rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat inculpatul la plata contravalorii motoscuterului, în sumă de 30.156.000 lei, adică 3.015,6 lei noi.
În baza dispoziţiilor art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul G.D. la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2004 la 9 decembrie 2004.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul S.O.F. la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2004 la 9 decembrie 2004.
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 192 C. proc. pen., cheltuielile judiciare pentru inculpatul achitat A.E., s-a stabilit, să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin actul de inculpare, întocmit de P.N.A., la 22 februarie 2005, s-a stabilit, urmare a denunţului efectuat, la 26 octombrie 2004, de martorul C.A. că, la data de 25 octombrie 2004, inculpatul G.D., în calitate de funcţionar în cadrul SC A.C.S. SRL ar fi pretins martorului C.A., cu ocazia efectuării unui import de 66 motoscutere, două motoscutere pentru a le înmâna, drept mită inculpaţilor A.E. şi T.A.G., funcţionari în cadrul B.V.T.E. Bucureşti, pentru ca aceştia să nu facă nici o referire la preţul bunurilor care făceau obiectul importului (pe care teoretic puteau să-l considere subevaluat) şi, în acest fel, să nu se efectueze verificări suplimentare, care să conducă la acordarea întârzierii liberului la vamă.
S-a reţinut de prima instanţă că inculpatul G.D., cunoscând foarte bine modalitatea de, „lucru" cu vameşii, a explicat martorului C.A., ce era însoţit în momentul anterior înregistrării declaraţiei vamale de tranzit de martorul M.B., că va efectua înregistrarea importului numai după ce va discuta cu vameşii, acesta cunoscând deja că în urmă cu câteva ore importul fusese refuzat de o altă firmă de comisionar vamal, întrucât martorul C.A. refuzase să lase „şpagă" trei motoscutere pentru vameşi ca aceştia să accepte înregistrarea şi ulterior vămuirea mărfurilor.
După ce a purtat o discuţie cu învinuitul T.A.G., la sugestia inculpatului G.D., primul a acceptat să fie înregistrat importul, însă a condiţionat acest lucru de remiterea ca mită a două motoscutere (faţă de 3 motoscutere solicitate anterior), astfel că sub nr. 13636 din 25 octombrie 2004 a fost înregistrată declaraţia vamală de tranzit, având ca obiect importul din China a unui număr de 66 motoscutere .
A doua zi, la 26 octombrie 2004, martorul C.A., după ce a făcut denunţul P.N.A. Bucureşti s-a deplasat, conform înţelegerii cu inculpatul G.D., la sediul A.T.R. S. din B-dul Timişoara, unde a purtat o discuţie cu acesta în legătură cu modul cum va decurge în continuare vămuirea mărfii şi în legătură cu cele două motoscutere destinate cu titlu de mită celor doi vameşi.
Martorul C.A., fiind contrariat de faptul că, în opinia sa, nu exista nici un motiv să ofere cele două motoscutere drept mită, a insistat ca inculpatul G.D. să-i explice de ce trebuie oferită această mită, câtă vreme operaţia de vămuire şi implicit acordarea liberului de vamă era legală, în raport de actele puse la dispoziţie de către acesta.
Răspunsul inculpatului G.D., foarte sugestiv, a fost în sensul că vameşilor „li se pare preţul mic", urmând ca aceştia să treacă cu vederea acest aspect şi să accepte preţul de facturare.
S-a mai reţinut că lucrătorul vamal, dacă nu este mulţumit de preţ, are dreptul, conform HG nr. 788/2001 să reţină importatorului o garanţie (în urma unui calcul estimativ al inculpatului G.D. a rezultat suma de 2500 dolari S.U.A.), bani care nu ar fi fost recuperaţi de către importator niciodată.
Cu aceeaşi ocazie, inculpatul G.D., afirmând că el nu comentează dispoziţia primită de la vameşi, întrucât „vama este stat în stat", i-a indicat martorului C.A. modelul motoscuterelor solicitate de lucrătorii vamali, în catalogul primit de la acesta din urmă, la data de 25 octombrie 2004, şi i-a solicitat acestuia factură pentru fiecare motoscuter, deşi se subînţelegea că suma reprezentând contravaloarea acestora nu ar fi fost niciodată achitată.
Între timp cei doi inculpaţi S.O.F. şi G.D. i-au solicitat, în vederea acordării liberului de vamă, avize din partea R.A.R.P.R., în vederea omologării pentru circulaţia pe drumurile publice şi dacă pentru asemenea autovehicule este necesar permis de conducere.
La toate întâlnirile pe care le-au avut anterior vămuirii, cei doi inculpaţi împreună cu martorul C.A. au discutat (în afară de chestiunile legate de procedura vămuirii) despre cele două motoscutere destinate mitei vameşilor, în ceea ce priveşte condiţiile de livrare şi facturare, iar conform ultimei discuţii, acordarea liberului de vamă urma să aibă loc pe data de 5 noiembrie 2004, dată la care cei doi vameşi trebuia să primească cele două motoscutere.
Deşi nici unul din inculpaţii G.D. şi S.O.F. nu au divulgat numele lucrătorilor vamali care urmau să primească motoscuterele drept mită, la data de 4 noiembrie 2004, inculpatul S.O.F. i-a sugerat martorului C.A. să fie pregătit ca, la data de 5 noiembrie 2004, să emită două facturi pentru cele două autovehicule, pe numele ce le va comunica personal.
La data de 5 noiembrie 2004, martorul C.A. s-a prezentat la sediul P.N.A. Bucureşti prezentând facturile cu seria BACP nr. 8343471 şi seria BACP nr. 8343472, arătând că facturile respective şi celelalte înscrisuri adiacente (chitanţe, avize de însoţire a mărfii) vor fi completate cu datele de stare civilă, pe care inculpaţii mai sus menţionaţi le vor comunica în aceeaşi zi.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 11,30, martorul C.A., având asupra sa tehnică specială de înregistrare audio-video şi însoţit de către subcomisar P.A., ofiţer de poliţie judiciară de la serviciul tehnic, desemnat pentru a asigura buna recepţie a semnalului audio-video, s-au deplasat la sediul A.T.R. S., la punctul de lucru în Bucureşti, aflat în vecinătatea V.T.E.
Martorul C.A. a purtat discuţii cu inculpatul S.O.F., acesta din urmă arătând că activităţile în vederea acordării liberului de vamă sunt în derulare.
În jurul orei 12,00, inculpatul S.O.F. i-a înmânat martorului C.A. un post-it de culoare albă pe care se aflau înscrise cu mină de culoare albastră datele sale personale, date ce urmau a fi completate în factura corespunzătoare unuia din motoscuterele promis drept mită vameşilor factura cu seria BACP nr. 8343471). Peste doar un sfert de oră acelaşi inculpat i-a înmânat martorului C.A. un post-it ce conţinea datele de stare civilă ale martorului P.S.C., ce urma să figureze la rubrica cumpărătorului în cea de-a doua factură cu seria BACP nr. 8343472, completându-se şi ultimele rubrici ale acesteia.
După achitarea comisionului vamal către A.T.R. S., martorul C.A. a fost condus de către inculpatul S.O.F. la depozitul unde se găseau cele 66 motoscutere, acesta din urmă identificând două colete în care se aflau cele două motoscutere, conform caracteristicilor modelului nr. 264, menţionat în cele două facturi, după care martorul a intrat în posesia celorlalte motoscutere, ce au fost încărcate într-un camion.
Instanţa de fond a mai reţinut că ambele facturi au fost emise de martorul C.A. pentru cele două bunuri în valoare de 60.312.000 lei, fără să se fi discutat vreun moment ca această sumă de bani să fie achitată într-un fel sau altul de inculpaţi şi fără ca acesta să încaseze efectiv suma de bani respectivă.
S-a constatat, în urma supravegherii operative efectuate de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul P.N.A. asupra inculpaţilor S.O.F. şi G.D., că în jurul orei 16,00, inculpatul G.D. s-a întâlnit la intrarea principală din incinta V.T.E. cu inculpatul A.E., aceştia aducându-i la cunoştinţă martorului B.M., prieten de familie cu A.E., că are de ridicat un colet ce îi aparţine prietenului său, care a acceptat să efectueze transportul cu un autoturism Wolkswagen Transporter, proprietatea numitului I.M., ce se afla deja în maşină.
De asemenea, inculpatul G.D. l-a chemat pe martorul A.D., care i-a condus pe martorii B.M. şi I.M. la depozitul A.T.R. S., unde au încărcat în autovehicul o cutie în care se afla unul dintre cele două motoscutere, fiind ajutaţi (asistaţi) de martorii N.M., G.I. şi I.V.
Autovehiculul Wolkswagen Transporter a părăsit incinta vămii, fiind sub stricta supraveghere a procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie judiciară, deplasându-se în zona Eroii Revoluţiei, unde se afla inculpatul A.E., ce fusese anterior anunţat telefonic de cei doi martori, fiind surprins de organele de urmărire penală chiar în momentul când urma să intre în posesia efectivă a motoscuterului.
Al doilea motoscuter a fost transportat de inculpatul S.O.F. şi martorul M.N. în autoturismul Mercedes Clasa A, proprietatea personală a învinuitului T.A.G., la rugămintea acestuia din urmă, după ce, în prealabil, i-a înmânat cheile autoturismului. Astfel, învinuitul T.A.G. a intrat în posesia efectivă a bunului, pe care l-a transportat ulterior către o destinaţie necunoscută, bunul fiind recuperat pentru a fi restituit martorului C.A.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că din nici una din declaraţiile inculpaţilor G.D., S.O.F. şi T.A. nu a rezultat că inculpatul A.E. ar fi fost prezent la discuţiile referitoare la întocmirea formalităţilor vamale în vederea importului celor 66 de motoscutere, la momentul acordării liberului la vamă, respectiv la 5 noiembrie 2004, dată când, conform înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul A.E. se afla în concediu de odihnă. Totodată, s-a mai apreciat că nu a rezultat nici faptul că între vreunul din inculpaţi şi A.E. s-ar fi purtat vreo discuţie cu privire la pretinsa cerere a acestuia din urmă, având ca obiect dobândirea cu orice titlu a unui motoscuter, singura referire la inculpatul A.E., până la momentul acordării liberului la vamă şi ulterior acestuia, fiind făcută de inculpatul G.D.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat că declaraţiile martorilor B.M. şi I.M. nu pot confirma vinovăţia inculpatului A.E. la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, câtă vreme aceştia nu au cunoscut nici un amănunt referitor la pretinsa înţelegere existentă între acest inculpat şi inculpatul T.A.G., în legătură cu condiţionarea îndeplinirii formalităţilor vamale de primirea unui bun de la martorul denunţător C.D.
De asemenea, s-a mai argumentat, în sprijinul achitării inculpatului A.E., că declaraţiile martorului C.A. se coroborează cu conţinutul procesului verbal încheiat la 5 noiembrie 2004, însă din nici un mijloc de probă nu a reieşit, fără putinţă de tăgadă, existenţa unei înţelegeri între acesta şi ceilalţi inculpaţi (în special cu colegul său, inculpatul T.A.), privind pretinderea şi obţinerea bunului în schimbul acordării liberului de vamă, ce intra în atribuţiile de serviciu ale acestuia.
Referitor la inculpatul T.A.G. instanţa a constatat că acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că nu a discutat nici un moment cu inculpaţii G.D. şi S.O.F. despre pretinderea (indiferent de formă) pentru sine şi pentru inculpatul A.E. a celor două motoscutere.
Referitor la inculpaţii G.D. şi S.O.F., prima instanţă a constatat că aceştia au avut un comportament oscilant în timpul cercetărilor, iniţial declarând adevărul şi descriind corespunzător modalitatea săvârşirii faptelor, respectiv faptul că în mod repetat lucrătorii vamali solicitau prin intermediul comisionarilor diverse sume de ani sau alte bunuri pentru a-şi îndeplini (a nu-şi îndeplini) îndatoririle de serviciu, arătând că cele două motoscutere pretinse martorului C.A. erau destinate cu titlu de mită inculpatului A.E. şi învinuitului T.A.G.
Ulterior, urmare a unor influenţe exercitate de terţe persoane, cei doi inculpaţi au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând că cele două motoscutere au fost pretinse într-adevăr pentru cei doi lucrători vamali, dar nu ca mită, ci pentru a fi cumpărate de aceştia, datorită preţurilor lor foarte avantajoase, însă nu au putut explica motivul pentru care cei doi lucrători vamali nu au recunoscut că ar fi purtat o asemenea discuţie cu aceştia, cu atât mai mult cu cât învinuitul T.A.G. a declarat că, în cazul în care ar fi dorit să achiziţioneze un motoscuter, ar fi apelat direct la importator şi nu la intermediari.
S-a constatat că din cuprinsul notelor de redare a înregistrărilor audio-video efectuate în cauză a rezultat foarte clar că motoscuterele au fost solicitate cu titlu de mită de către aceşti lucrători vamali, iar susţinerile ambilor inculpaţi, în sensul că vameşii urmau să cumpere cele două motoscutere, nu-şi găsesc în dosar nici un suport probator.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D.N.A., precum şi inculpaţii S.O.F., G.D. şi T.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia penală nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de D.N.A., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
L-a condamnat pe inculpatul A.E., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
A aplicat art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dedus prevenţia de la 6 noiembrie 2004 la 9 decembrie 2004.
L-a condamnat pe inculpatul T.A.G., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
A aplicat, de asemenea, dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
L-a condamnat pe inculpaţii G.D. şi S.O.F., la câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
A aplicat art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru ambii inculpaţi.
L-a obligat pe inculpatul T.A.G. la plata contravalorii motoscuterului primit cu titlu de mită, respectiv 30.156.000 lei vechi către denunţătorul C.A. şi a constatat că motoscuterul destinat inculpatului A.E., cu titlu de mită, a fost restituit aceluiaşi denunţător.
A înlăturat aplicarea art. 192 C. proc. pen., şi în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A.E. la plata sumei de 4000 lei noi cu titlu cheltuieli judiciare către stat în fond.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., pentru toţi inculpaţii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor S.O.F., G.D. şi T.A.G. şi i-a obligat pe aceştia la plata sumelor de câte 200 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a apreciat greşit materialul probator administrat în cauză şi a ajuns în mod nelegal la concluzia că inculpatul A.E. nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
S-a apreciat că împrejurarea că denunţătorul nu a ştiut nici un moment care este identitatea exactă a persoanelor care au pretins bunurile şi cărora acestea le erau destinate, constituie o particularitate faptică de comitere a infracţiunii de luare de mită, neexistând o probă directă din care să reiasă înţelegerea privind pretinderea şi obţinerea de la denunţător a celor două motoscutere pentru acordarea liberului de vamă, inculpaţii G.D. şi S.O.F. fiind cei care au mijlocit contactul dintre denunţător şi cei doi vameşi, în sensul că aceştia au transmis denunţătorului dorinţa vameşilor de a primi două motoscutere, ca o condiţie pentru acordarea liberului de vamă.
S-a mai reţinut de către instanţa de control judiciar că inexistenţa unei asemenea probe directe nu echivalează cu nevinovăţia inculpatului A.E. în comiterea faptei pentru care a fost cercetat, întrucât aceasta a rezultat din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
S-a mai argumentat în considerentele deciziei pronunţate în apel că, pe lângă declaraţiile constante ale denunţătorului, în sprijinul vinovăţiei ambilor inculpaţi, lucrători vamali (A.E. şi T.A.G.), vin declaraţiile iniţiale ale inculpaţilor G.D. şi S.O.F., care se coroborează cu înregistrările audio-video efectuate în cauză, mijloace de probă din care rezultă indubitabil că cele două motoscutere au fost solicitate de inculpaţii A.E. şi T.A.G. prin intermediul celorlalţi inculpaţi, cu titlu de mită, inclusiv faptul că urmau să se întocmească nişte facturi pe alte nume decât cele ale destinatarilor reali ai bunurilor, fără să se achite contravaloarea acestora.
De asemenea, s-a apreciat că o dovadă a vinovăţiei inculpatului A.E. o constituie faptul că acesta a fost surprins de către organele de urmărire penală în momentul în care se întâlnea cu martorul B.M., cel pe care inculpatul A.E. îl însărcinase cu preluarea motoscuterului şi transportarea acestuia de la depozit, găsindu-se astfel, în maşina condusă de martor, obiectul material al infracţiunii de luare de mită.
Curtea a constatat că inculpatul A.E. nu a putut oferi nici o explicaţie logică, coerentă şi credibilă pentru motoscuterul ce a fost găsit în maşina martorului B.M. şi care îi era destinat, stabilind că la data pretinderii bunului ca mită, 25 octombrie 2004, inculpatul nu se afla în concediu de odihnă, în speţă, reţinându-se că, materialul probator administrat în cauză dovedeşte vinovăţia acestuia, astfel încât soluţia primei instanţe de achitare a fost apreciată ca nelegală. Aceeaşi concluzie de existenţă a vinovăţiei inculpaţilor S.O.F., G.D. şi T.A.G. este relevată de ansamblul probator şi s-a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpaţi.
S-a apreciat că atât convorbirile telefonice şi cât şi cele din mediul ambiental purtate între denunţător, pe de o parte şi inculpaţii G.D. şi S.O.F., pe de altă parte, dovedesc titlul cu care bunurile au fost pretinse şi urmau a fi primite de către inculpaţii A.E. şi T.A.G., precum şi modalitatea în care mita trebuia „mascată", respectiv întocmirea unor facturi care atestau, în mod nereal, că bunurile au fost cumpărate (însă nu de destinatarii lor, inculpaţii A.E. şi T.A.G.) în schimbul unor sume de bani, care ar fi fost încasate de denunţător.
S-a mai reţinut că spre deosebire de motoscuterul destinat inculpatului A.E., cel primit de inculpatul T.A.G. nu a putut fi recuperat de către organele de urmărire penală, căci după ce inculpatul a intrat în posesia efectivă a acestuia, l-a transportat către o destinaţie necunoscută.
De asemenea, instanţa de control judiciar a apreciat că există probe certe de vinovăţie a celor 3 inculpaţi cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită sub forma autoratului, respectiv a complicităţii, înlăturând criticile formulate de inculpaţi, atât sub aspectul achitării acestora, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (pentru inculpaţii G.D. şi S.O.F.), fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (pentru inculpatul T.A.G.), cât şi sub aspectul restituirii cauzei la parchet în condiţiile art. 333 C. proc. pen., ca neîntemeiate.
Totodată, instanţa de apel, constatând că schimbarea încadrării juridice nu a fost menţionată de către D.N.A în motivele scrise, fiind precizată oral de către reprezentantul parchetului, a apreciat ca nefiind necesară acordarea unui nou termen de judecată, aşa cum inculpaţii au solicitat, câtă vreme în cauză era vorba mai degrabă despre o chestiune de acurateţe a încadrării juridice, iar nu de o schimbare a acesteia în sensul raportării la o altă infracţiune decât cea pentru care inculpaţii au fost cercetaţi. S-a constatat că problema pusă în discuţie era una de drept, anume cea a încadrării inspectorilor vamali cu atribuţii în acordarea liberului de vamă, în categoria funcţionarilor cu atribuţii de control prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., şi nu era justificată amânarea cauzei pentru acest motiv.
În cuprinsul considerentelor instanţa de control judiciar, raportându-se la contribuţia fiecărui inculpat la săvârşirea infracţiunii, a stabilit pedepse diferenţiate inculpaţilor A.E. şi T.A.G., faţă de ceilalţi doi inculpaţi, majorând totodată cuantumul pedepsei aplicat de prima instanţă pentru inculpatul T.A.G., toate pedepsele urmând a fi executate în regim de privare de libertate.
Fiind nemulţumiţi de Decizia pronunţată, inculpaţii A.E., S.O.F., G.D. şi T.A.G., în termen legal, au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând, prin apărătorii lor, drept motive de recurs dispoziţiile art. 3859 pct. 171, 18 şi 14 C. proc. pen. (pentru inculpaţii S.O.F.,G.D. şi T.A.G.), şi dispoziţiile art. 3859 pct. 12 18 şi 14 C. proc. pen. (pentru inculpatul A.E.). Au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate şi motivate, casarea deciziei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât aceasta a procedat greşit atunci când dispunând, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, nu a pus în discuţia părţilor această noua încadrare juridică, neacordându-le posibilitatea acestora să-şi formuleze apărările, în raport cu noua încadrare juridică reţinută, încălcându-li-se inculpaţilor, flagrant, dreptul la apărare.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpaţi sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Se constată că instanţa de control judiciar, la termenul din 14 decembrie 2005, a procedat greşit atunci când reprezentantul parchetului a completat oral un nou motiv de apel, ce nu era inserat în cuprinsul memoriului formulat în scris şi depus la dosar, motiv ce viza, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, împrejurare în legătură cu care a apreciat că nu se justifică amânarea judecării cauzei deşi apărătorii apelanţilor inculpaţi au solicitat fie lăsarea cauzei mai la urmă, fie acordarea unui nou termen.
Potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
Ori, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu a procedat astfel şi, constatând că nu sunt excepţii de invocat şi cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe apeluri, deşi potrivit textului de lege mai sus enunţat, era obligată să pună în discuţia părţilor noul motiv de apel formulat de reprezentantul parchetului, vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Acest motiv suplimentar de apel, formulat oral de reprezentantul parchetului, se impunea a fi pus în discuţia părţilor cu atât mai mult cu cât, urmare a admiterii solicitării de schimbare a încadrării juridice dată faptelor deduse judecăţii, se ajungea la o agravare a situaţiei inculpaţilor, respectiv la o incriminare ce stabileşte un regim sancţionator mai sever.
În raport de această împrejurare, inculpaţilor trebuia să li se asigure dreptul la apărare, să fie audiaţi, să poată formula noi probatorii pentru a combate eficient noile învinuiri, instanţa de control judiciar trecând cu superficialitate peste obligaţia impusă de prevederile art. 334 C. proc. pen., menită să garanteze o apărare utilă şi pertinentă.
Se mai constată că măsura instanţei de control judiciar de amânarea a pronunţării deciziei, la solicitarea expresă a apărătorilor inculpaţilor, pentru a le da posibilitatea să depună note de concluzii scrise, nu acoperă obligaţiile impuse de dispoziţiile mai sus enunţate, întrucât posibilitatea administrării unor mijloace de probă suplimentare sau a unor discuţii contradictorii este exclusă, după ce, atât cercetarea judecătorească, cât şi dezbaterile au fost declarate închise.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate de inculpaţii A.E., S.O.F., G.D. şi T.A.G. şi constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., va casa atât încheierea pronunţată la 14 decembrie 2005 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi Decizia penală nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar dosarul va fi trimis spre rejudecare la această instanţă ce urmează a avea în vedere şi toate celelalte motive de recurs formulate de inculpaţi.
De asemenea, se vor menţine toate actele procedurale îndeplinite în faţa instanţei de apel, până la 14 decembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii A.E., S.O.F., G.D. şi T.A.G. împotriva deciziei penale nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine actele procedurale îndeplinite în faţa instanţei, până la 14 decembrie 2005.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2894/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2956/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
