ICCJ. Decizia nr. 3196/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3196/2006
Dosar nr. 1559/1/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 485 din 20 septembrie 2005 a Tribunalului Prahova, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 401 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul D.V., împotriva sentinţei penale nr. 57 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 4861 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Revizuientul a fost obligat la 80 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a considerat că motivele invocate de condamnat nu se regăsesc printre cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., nedescoperindu-se fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul D.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că martorii audiaţi în cauză sunt martori mincinoşi, din declaraţiile martorilor oculari, rezultând că telefonul a fost ridicat de pe asfalt, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar pe fond să se dispună audierea martorilor P.D., G.R., martori oculari, care nu au fost audiaţi de instanţă şi care au arătat în declaraţiile notariale, existente la dosar, că martorii G.M., R.C. şi M.R., nu au fost prezenţi la incident, precum şi reaudierea acestor trei martori.
Prin Decizia penală nr. 18 din 13 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 9985/2005, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de revizuientul condamnat D.V. împotriva sentinţei penale nr. 485 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, în dosarul nr. 4097/2005, fiind obligat apelantul la 30 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 57 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, condamnatului revizuient D.V. i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 109 C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului, că în noaptea de 2 octombrie 2003, în jurul orelor 3,00, pe Şoseaua Vestului din municipiul Ploieşti, la intersecţia cu strada Gh. Mateescu prin exercitarea de violenţe, a deposedat-o pe partea vătămată P.B.D. de un telefon mobil marca Siemens, în valoare de 2.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au administrat probatorii cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de percheziţie corporală, dovada de predare-primire a bunului sustras, declaraţiile martorilor N.R.V., M.A.B. şi M.A., declaraţiile inculpatului.
Deşi în faţa instanţei s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de furt calificat, cererea s-a apreciat ca neîntemeiată, motivat de împrejurarea că, chiar dacă intenţia de deposedare a victimei de telefonul mobil a intervenit posterior săvârşirii actelor de violenţă, între actele de violenţă şi fapta în sine de deposedare există un raport de cauzalitate, deposedarea fiind înlesnită de violenţele exercitate asupra părţii vătămate care a fost în imposibilitate de a se apăra.
Împotriva acestei hotărâri, D.V. a formulat, atât apel, cât şi recurs, căile de atac fiind respinse, ca nefondate, prin deciziile penale nr. 128 din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, respectiv Decizia penală nr. 1825 din 5 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Şi în cadrul acestor căi de atac condamnatul – revizuient a invocat greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat.
Instanţele de control judiciar au apreciat pe baza probelor administrate în cauză că fapta inculpatului constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.
Examinând cererea de revizuire a condamnatului prin prisma dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., care reglementează cazurile când se poate formula această cale extraordinară de atac, instanţa de apel a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se regăsesc între acestea, întrucât pe calea revizuirii nu se poate solicita o nouă încadrare juridică sau audierea unor martori, fără să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei.
Curtea de apel a apreciat că, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire a condamnatului, întrucât motivele invocate de acesta nu se regăsesc în cele prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul revizuientului, ca nefondat, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat D.V., criticând-o, arătând în scris că a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie a descoperit mai mulţi martori care au fost de faţă la comiterea infracţiunii, aceştia dând declaraţii extrajudiciare în faţa notarului public prin care se schimbă mult situaţia de fapt în favoarea sa în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei şi anume aceea de furt calificat şi nu de tâlhărie.
Faptul că a descoperit existenţa unor martori oculari constituie o împrejurare nouă pe care nu putea să o cunoască la data când s-a judecat cauza, aşa încât consideră că sunt îndeplinite în cauză dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., astfel că a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei curţii de apel şi sentinţei tribunalului şi a se trimite cauza spre rejudecare pentru a se pronunţa pe fond.
În recurs, la termenul de judecată de la 23 martie 2006, faţă de lipsa de procedură cu revizuientul şi faţă de cererea formulată de tatăl revizuientului pentru a da posibilitatea acestuia să-şi angajeze apărător a fost amânată cauza pentru termenul de astăzi.
La termenul de astăzi, recurentul revizuient condamnat, deşi a fost legal citat la cele două adrese indicate, a lipsit, iar la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o cerere de imposibilitate de prezentare a acestuia, sau delegaţia vreunui apărător ales.
Concluziile apărătorului desemnat din oficiu şi ale procurorului, din faza dezbaterilor au fost consemnate în amănunt în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat D.V. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe, reţinând că motivele formulate de revizuient nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, aşa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având drept consecinţă respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului condamnat de a fi audiaţi martorii indicaţi, care nu au fost ascultaţi de instanţă şi care au arătat în declaraţiile notariale, existente la dosar că martorii G.M., R.C. şi M.R. nu au fost prezenţi la incident, reaudierea acestora, în scopul schimbării încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat, constatând că aceste apărări formulate tind să prelungească probatoriul sau să conducă la reevaluarea mijloacelor de probă administrate în faţa primei instanţe, neputându-se dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci eventual s-ar ajunge la o redozare a pedepsei, implicând menţinerea soluţiei condamnării şi nu obţinerea unei hotărâri de achitare sau de încetare a procesului penale, ceea ce excede cazului de revizuire invocat, ale cărui condiţii sunt expres şi prevăzute de lege.
Mai mult, apărările privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în aceea de furt calificat ale revizuientului condamnat D.V. au fost invocate nu numai în primă instanţă, cu ocazia judecării fondului cauzei, dar şi în căile ordinare de atac, apelul şi recursul, iar instanţa de apel asupra cererii de revizuire a menţionat în concret considerentele instanţei fondului, în sensul că, chiar dacă intenţia de deposedare a victimei de telefonul mobil a intervenit ulterior săvârşirii actelor de violenţă, între actele de violenţă şi fapta în sine de deposedare există un raport de cauzalitate, deposedarea fiind înlesnită de violenţele exercitate asupra părţii vătămate care a fost în imposibilitate de a se apăra.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat D.V. împotriva deciziei penale nr. 18 din 13 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.V. împotriva deciziei penale nr. 18 din 13 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2006. Penal. Furtul calificat (art. 209... | ICCJ. Decizia nr. 3206/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
